Sesiune de comunicări despre personalitatea și activitatea Episcopului Nicolae Ivan

de | feb. 8, 2016

La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului a avut  loc luni, 8 februarie 2016, o sesiune de comunicări dedicată personalității Episcopului Nicolae Ivan, evocat la 80 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Despre viața și activitatea sa au vorbit: Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai și alți profesori universitari de teologie. La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord.

Omul providenţial pentru Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului

În deschidere, Mitropolitul Clujului a subliniat importanța activității Episcopului Nicolae Ivan.

„Viața spirituală și edilitară a Arhiepiscopiei Clujului este marcată de misiunea extraordinară a acestui om, de Dumnezeu trimis după Marea Unire. Catedrala Mitropolitană a fost ridicată de el, reședința arhiepiscopală a fost procurată de el, Facultatea de Teologie a fost înființată de el, Biserica „Sfântul Nicolae” a fost ctitorită de el, foaia eparhială „Renașterea” a fost întemeiată de el, și multe mănăstiri și biserici își au obârșia pe vremea lui. Ce să mai spunem de spiritul gospodăresc ce l-a caracterizat, de baza materială pe care ne-a lăsat-o și multe altele”, a spus Mitropolitul Clujului.

Realizări remarcabile, în vremuri tulburi

PBS_8653La rândul său, rectorul Universității Babeș-Bolyai a vorbit despre împrejurările istorice în care Episcopul Nicolae Ivan a reușit performanța unor realizări de seamă.

„M-am gândit la împrejurările istorice în care Episcopul Nicolae Ivan a reușit în vremuri tulburi să reașeze bazele acestei episcopii la Cluj. Vreau să vă spun că și episcopul și cei care l-au înconjurat atunci știau că la Cluj se face o organizare bisericească superioară pe baze vechi și sigure”, a subliniat acad. Ioan-Aurel Pop.

Tot astăzi s-a lansat cartea „Episcopul Nicolae Ivan 1855-1936, ctitorul reînviatei Episcopii a Vadului, Feleacului și Clujului. Studii și documente” despre care a vorbit vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Iustin Tira.

Activitățile organizate de Arhiepiscopia Clujului în memoria vrednicului de pomenire episcop Nicolae Ivan se încheie astăzi, cu un spectacol caritabil de folclor.

Evenimentul va debuta la ora 18.00 pe scena Casei de Cultură a Studenților, unde vor urca artiștii: Niculina Stoican, Florentina și Petre Giurgi, Cristian Pomohaci, Mirela Petrovici și Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan”.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...