Setea și feluritele ei forme de astâmpărare

de | mai 29, 2021 | Eseu

Aspecte introductive

Capitolul în care este tezaurizată ampla și valoroasa pericopă evenghelică la care suntem chemați să medităm în această duminică, debuteză cu un interesant pasaj descriptiv. Ucenicii lui Iisus, între care unii ce fuseseră anterior ai Înaintemergătorului, încep să boteze și ei pe malurile Iordanului. Succesul lor este unul peste așteptări și-i face atenți pe farisei. În acest context, probabil pentru a nu risca un conflict cu aceștia, posibil și pentru a nu face lumea să creadă că ar fi în concurență cu proorocul care Îi era rudenie, Domnul decide să plece o vreme în Galileaa. Drumul înspre acele meleaguri trecea prin Samaria. Un alt loc considerat impur de către reprezentanții Legii Vechi, a cărui traversare era urmată de felurite proceduri de curățire și încarantinare spirituală și trupească.

Fântâna lui Iacov

Pe aceste meleaguri va alege El să poposească o vreme, într-un loc cu puternice reverberații istorice și spirituale deopotrivă. Unul ce fusese însă profanat în decursul vremii, căci peste moștenirea patriarhului de a cărui prezență se lega prestigiul pomenit, se așternuseră influențe, invazii și popoare colonizate. Cele din urmă aduseseră cu ele tradițiile lor, unele ce nu convergeau, din perspectiva religioasă cu cele ale Israelului monoteist. Așa se face că pe acele meleaguri, Hristos se găsea printre oameni care, deși păstrau o credință ai cărei germeni erau eminamente cei ai iudaismului, puteau fi clasați în rândul celor diluați spiritual.

Aici, la fântâna lui Iacob, Domnul întâlnește o femeie. Așezat lângă puț, însetat, intră în dialog cu o localnică, venită aici să scoată apă. Îi cere, cum era de așteptat, de băut. Răspunsul ei este unul de bun simț. Uimirea ei vine să vorbească despre o condiție social-religioasă asumată: „Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?” Era cunoscut pretutindeni faptul că evreii nu voiau să aibă niciun amestec cu samarinenii, că îi considerau inferiori. Iar aceștia se resemnaseră probabil cu gândul.

Domnul și samarineanca

De la banala solicitare, conversația alunecă apoi înspre profunzimi teologice. Femeia află despre apa cea vie și își dezvăluie în fața Celui care-i vorbește curiozitățile metafizice. Ceea ce o uimește nu este însă erudiția Celui ce-i stă înainte. Nici promisiunile Lui nu o marchează foarte puternic. Sunt probabil prea abstracte pentru o femeie simplă. Faptul că îi cunoaște viața fără să i-o fi povestit, reprezintă însă un aspect fundamental. Morala matrimonială constituie punctul de debut al unei frumoase cunoașteri. „Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat”, îi zice Proorocul. Fără a o umili, dar refuzând în același timp să ascundă un adevăr, Hristos reușește să pătrundă dincolo de ghimpii sufletului ei. Cum se va fi schimbat ulterior viața ei, nu știm exact. Tradiția a păstrat-o ca pe o muceniță, dar Scriptura se oprește aici cu destăinuirile de natură biografică. Evanghelistul ține doar să arate că discuția o transformă pe femeie dintr-o păcătoasă într-un profil misionar. Ea merge în cetate, vorbește și altora despre întâlnire și reușește să-L transforme pe Cel descoperit într-un oaspete din a cărui învățătură întreaga cetate își va ostoi pentru o vreme setea sufletului.

În loc de concluzii

Ar mai fi multe de spus despre acest episod. Și despre consistența lui teologică și relevanța lui duhovnicească. Un lucru e sigur. Hristos oferă aici o paradigmă, extrem de utilă în dialogul cu cei care cred în mod diferit față de noi. Aviz „ultra-conservatorilor” ortodocși! Nu faptul de a te bate cu cărămida în piept și a spune cât ești de Ortodox te transformă într-un mărturisitor. Modelul îl reprezintă, în dialogul cu alte credințe, episodul de față. Accentul cade pe delicatețea și pe fermitatea celor spuse, nu pe cantitatea de invective ce ies din gura „presupusului apologet”! Pe mărturisirea făcută cu dragoste. Pe practicarea celor vorbite teoretic și pe capacitatea de a arăta adevărata motivație. Înspre apa cea vie suntem chemați cu toții. Și de-ndată ce am pornit pe cale, hotărâți să o găsim, e de preferat să ne facem rost de tovarăși de drum. Ni-i scoate Dumnezeu în cale. Important este să-i lăsăm să ni se alăture. Să-i facem să guste din frumusețea credinței noastre, să le stârnim curiozitatea și să le împărtășim frumusețea trăirilor de care avem parte. Și așa, nu vom fi singuri în Împărăție. Căci, nu degeaba suntem făpturi sociale. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Setea și feluritele ei forme de astâmpărare
Setea și feluritele ei forme de astâmpărare
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Mai multe din Eseu
În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Aspecte introductive De fiecare dată când Domnul vorbește despre judecată, în sufletele auditoriului își face loc parcă o ciudată tresărire. Culmea, deși există o adevărată apetență în rândurile anumitor categorii de credincioși pentru lecturile eshatologice. Însă, în...

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Considerată sărbătoare împărătească, Botezul Domnului denumită în popor şi Boboteaza, este ţinută la data de 6 ianuarie în Biserica Răsăriteană[1]; amintindu-ne de botezul primit de Mântuitor din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în râul Iordan[2]. Acest praznic se mai...