Sf. Ap. Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai Mănăstirii Rebra-Parva, sărbătoriți în prezența Înaltpreasfințitului Andrei

de | iun. 29, 2020

Luni, 29 iunie 2020, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Rebra-Parva, din Țara Năsăudului, cu ocazia hramului.

De la ora 10:00, la altarul de vară al mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, starețul mănăstirii, protosinghelul Chiril Zăgrean, protosinghelul Natanael Zamfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Viață creștină mărturisitoare”, dându-i exemplu pe cei doi mari corifei pomeniți, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

„Noi învățăm astăzi, la hramul mănăstirii, că și noi trebuie să avem o viață creștină mărturisitoare, prin viața noastră să-L mărturisim pe Domnul Hristos, așa cum a facut-o Petru cu cuvântul: «Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu». Cei doi corifei ai Apostolilor au avut o viață creștină mărturisitoare, L-au mărturisit pe Hristos prin viața și moartea lor. Cuvintele pe care ei le-au scris și pe care le avem la îndemână în Sfânta Scriptură, sunt minunate. Vă îndemn, ca de altădată, să nu treacă zi în care să nu citiți măcar un capitol din Sfânta Scriptură”, a spus Mitropolitul Clujului.

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Istoricul mănăstirii

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului, situată între localitățiile Rebra și Parva, a fost întemeiată în 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe locul unei vechi mănăstiri (secolul XVI) care a fost desființată prin decret imperial la 1782.

În anul 1994 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, lăcaș de rugăciune ce a fost finalizat și sfințit în anul 2009.

De asemenea, mănăstirea are și un paraclis, cu hramul „Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul”, care a fost construit între anii 2017-2019, în interiorul clădirii cu utilități multiple. Pe parcursul anului 2019 a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul bisericesc Sorin Efros. Clădirea mai adăpostește muzeul mănăstirii, unde sunt expuse icoane și cărți vechi din patrimoniul așezământului. Paraclisul a fost sfințit la data de 5 decembrie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În prezent, la Mănăstirea de la Rebra-Parva viețuiesc zece monahi, în frunte cu starețul Chiril Zăgrean.

Mai multe fotografii AICI  

Luni, 29 iunie 2020, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Luni, 29 iunie 2020

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la a șaptea ediție

Pelerinajul „La Nicula colo-n deal”, la a șaptea ediție

Peste o mie de credincioși din Transilvania și din alte zone ale țării au luat parte marți, 14 august 2018, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la pelerinajul „La Nicula colo–n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și Protopopiatul Gherla pentru al...

Vecerniei unită cu Litia la Mănăstirea Rohia

Vecerniei unită cu Litia la Mănăstirea Rohia

Marţi, 14 ugust 2018, ajunul praznicului Adormirea Maicii Domnului şi al hramului Mănăstirii Rohia, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia la Mănăstirea Rohia, înconjurat de un sobor de peste 30...

Asistență medicală non-stop, pentru pelerinii de la Nicula

Asistență medicală non-stop, pentru pelerinii de la Nicula

Zecile de mii de pelerini care trec și-n acest an pragul Mănăstirii Nicula, vor putea apela, în caz de nevoie, la asistență medicală. În curtea așezământului monahal sunt prezente echipaje de ambulanță și SMURD, care permanent vor fi la dispoziția pelerinilor. Este...