Sf. Efrem Sirul și Imnele Nașterii Domnului

de | dec. 12, 2022 | Cărți vechi și noi

Adevăr revelat în Scripturi, Nașterea Domnului a fost explicată teologic în omilii sau tratate, dar și celebrată în imne sau compoziții poetice destinate cu precădere uzului liturgic. Scrierile aparținând creștinismului siriac se individualizează prin inspirația lor preponderent biblică, în consonanță cu tradiția aramaică, și prin recursul la imaginile simbolice pentru a descrie tainele credinței. Dintre marii Părinți ai Tradiției siriene, Sf. Efrem din Nisibis (306-373) este cel mai cunoscut, prin anvergura operei sale și prin talentul său poetic inegalabil. A fost imnograf și catehet al comunităților de credință niceeană și de limbă siriacă din Nisibis și, ulterior, din Edessa (363-373), la granița dintre Imperiul roman și cel persan. Spre deosebire de creștinismul grec sau latin, pentru Sf. Efrem nu atât conceptele, cât imaginile și metaforele sau exprimările lirice pot constitui un instrument al scrisului teologic. Secvențe din opera sa au fost traduse în românește după versiunile grecești, la mănăstirea Neamț, încă de la începutul veacului 19, și, de ceva vreme, după edițiile moderne care au la bază versiunile siriace. Editura Deisis din Sibiu, prin contribuția competentă a părintelui arhidiacon Ioan Ică jr, a publicat câteva volume care îl au ca protagonist pe Sf. Efrem Sirul, fie monografia lui Sebastian Brock, Efrem Sirul. I. O introducere. II. Imnele despre Paradis (Sibiu, 1998), fie antologiile Imnele Raiului (Sibiu, 2010), Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii și Învierii (Sibiu, 2010), dar și Imnele Nașterii și Arătării Domnului, toate deja în ediția a doua. Volumul Imnele Nașterii și Arătării Domnului (ed. I, 2000, ed. II, 2010, traducere și prezentare diac. Ioan I. Ică jr) reunește 28 de imne la Nașterea Domnului, 13 imne la Arătarea Domnului și 6 imne-dialog. Volumul – beneficiind de o scurtă dar edificatoare prefață a părintelui Ică jr – e tradus după ediția critică a monahului benedictin Edmund Beck inclusă în colecția „Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium”, având la bază, în cazul imnelor la Naștere și Arătare, două manuscrise efremiene din secolul VI. De reținut că în epoca scriitorului sirian, cele două mari praznice ale creștinătății – Nașterea Domnului și Epifania sau Boboteaza – se sărbătoreau laolaltă, pe data de 6 ianuarie, ulterior survenind separarea lor.

În cele 28 de imne, Sf. Efrem zugrăvește misterul întrupării Domnului și evenimentul Nașterii în tonuri deosebit de expresive. Taina Întrupării înseamnă în primul rând kenoza Fiului lui Dumnezeu, faptul că strălucirea Slavei dumnezeiești s-a estompat prin asumarea trupului omenesc. „El și-a micșorat măsura după veșmântul [trupul] Său” (4.187). Întruparea e o taină pentru că nemărginitul Dumnezeu a încăput în pântecele Fecioarei Maria iar prin naștere Mântuitorul asumă o condiție umilă. „Răsturnat-a rânduilelile pântecul maicii Tale. Făcătorul a toate a intrat bogat și a ieșit cerșetor… A intrat strălucitor și a ieșit îmbrăcat în culori disprețuite” (11.7). Într-un alt imn, Sf. Efrem recurge la descrierea unei kenoze graduale a Întrupării Domnului, fapt de natură să influențeze, prin recul, întregul cosmos: „Ca să nu-i tulbure prin măreția Sa pe cei ce-L vedeau, El S-a strâns pe Sine Însuși din tot universul în pământul evreilor, din tot acest pământ [S-a strâns] în Iudeea, și de aici [S-a strâns] în Betleem, până ce a umplut [doar] un mic pântec [al Mariei]. Și ca un grăunte… S-a întins și a umplut lumea” (2.21). Reversul Întrupării, al kenozei, e, în viziunea Părinților Bisericii, îndumnezeirea omului. Acest adevăr, ca reflex al al teologiei niceene, e exprimat, de-o manieră originală, și de Părintele siriac: „Fiul lui David și-a ascuns slava în scutece. Scutecele Sale au dat oamenilor veșmântul slavei” (5.4). Scutecele și, mai târziu, giulgurile, ca semne văzute ale kenozei, fac cu putință, ca revers, îmbrăcarea omului în lumină.

Pentru a sublinia amploarea acestei deșertări de Slavă a Domnului, Sf. Efrem recurge la o serie de antinomii, menite să accentueze discrepanța dintre ipostaza maiestuoasă a Fiului lui Dumnezeu și statura umilă a omului Iisus: „Fiul Stăpânului a toate S-a furișat între prunci” (4.194); „sălășluia cu totul în pântece, și voia Sa nevăzută cârmuia toate” (4.165); „în trupul Său S-a făcut văzut, dar a rămas nevăzut în puterea lui [dumnezeiască]” (4.172); „era crescut în casă de oameni sărmani și hrănea pe toți din hambarele plinătății Lui” (4.178); „în chip văzut Îl înconjurau copiii pe uliță; și în chip nevăzut Îl înconjurau îngerii cu frică” (4.196); „Voios era între copii ca un prunc și înfricoșător era între îngeri ca un Stăpân” (4.197). Anticipând hristologia calcedoniană, Sf. Efrem clarifică, prin aceste antinomii, simultaneitatea actelor dumnezeiești și omenești în persoana Mântuitorului, cu alte cuvinte cele două firi, divină și umană, nu s-au separat prin Întrupare – Fiul lucrează în continuare ca Dumnezeu în omul Iisus, fie el și prunc.

Întruparea Domnului e ilustrată de Sf. Efrem prin cele două etape ale ei, respectiv zămislirea și nașterea, pe cea din urmă autorul nostru numind-o adesea „ieșire” („Gol și dezbrăcat a ieșit Cel ce îmbracă toate”, 11.8). Pentru a descrie acest moment crucial din iconomia mântuirii, inaccesibil rațiunii, Sf. Efrem apelează frecvent la metafore, ca modalități de a pătrunde taina: fie prin metafora îmbrăcării – „Dumnezeirea și-a țesut în pântece o haină, a îmbrăcat-o, a ieșit născându-se, iar în moarte a dezbrăcat-o iarăși” (21.5), fie a peceții – „Astăzi Dumnezeirea S-a întipărit pe Sine Însăși în umanitate” (1.99), fie prin cea, deosebit de frumoasă, a zugravului – „Lăudat fie Înțeleptul Dumnezeu, Care a legat și însoțit Dumnezeirea și umanitatea… A amestecat cele două firi ca niște culori și s-a ivit o icoană: Dumnezeul-om” (8.2) și „El Însuși Și-a plăsmuit în pântec persoana [fața] Sa” (4.177). Întrupându-se Domnul, ca oameni avem posibilitatea „să ne schimbăm voia” (1.97), Duhul Sfânt „S-a făcut veșmântul nostru” (22.39), iar Mântuitorul ne-a înscris „în Cartea Vieții” (18.2). Însă consecințele Întrupării nu sunt relevante doar pentru om. Întreaga creație se bucură de roadele Întrupării. Dacă prin idolatrie omul adora făptura prin gesturi cultice – denaturând rostul creației –, prin venirea în istorie a Fiului lui Dumnezeu se schimbă rânduiala închinării, iar zidirea se supune Făcătorului. Sf. Efrem exprimă în chip poetic această idee: „Se tânguiau făpturile că primeau închinare, și se rugau în tăcere să fie slobozite. Cel ce eliberează toate le-a auzit și, fiindcă nu putea suferi aceasta, S-a pogorât, a îmbrăcat în pântec haină de rob, a ieșit și a eliberat făptura. Binecuvântat Cel ce a câștigat foloase pentru făptura Sa!” (22.35)

Toată această lucrare a fost cu putință prin deplina participare a Maicii Domnului, pentru a cărei înfățișare Sf. Efrem găsește cele mai elocvente imagini. Părintele siriac accentuează în imnele sale neprihănirea și fecioria Maicii Domnului, dar și demnitatea ei, numind-o „Cetatea Împăratului” (17.5) și „o Sfântă a Sfintelor” (17.5), sau „țarină” și „pământ uscat” (1.16), prin predarea absolută voii Tatălui și prin suprafirescul nașterii ei. „Eu sunt Țarina și Tu ești Plugarul” (15.1), se adresează Domnului Fecioara Maria, într-un dialog imaginar. Ea e conștientă de chemarea la care se face părtașă, de faptul că-I este sălaș Însuși Fiului lui Dumnezeu. „Ești în mine și în afara mea, Tu, Cel ce o nedumerești pe maica Ta” (16.2). Autorul acestor imne vede în Maica Domnului o ființă regală – „e necuprinsă cu mintea” (11.1) –, dar învăluită în smerenie și de o deosebită gingășie, cu totul afierosită lui Dumnezeu: „slujnică a Dumnezeirii Tale sunt, dar și maică a umanității Tale, Domnul meu și Fiul meu” (5.20). În urma tainicei zămisliri a Mântuitorului, Maica Domnului se umple de har, se împodobește în chip de negrăit, Sf. Efrem făcând trimitere la o îndoită naștere – „ea Te-a născut trupește, iar Tu ai născut-o duhovnicește” (23.5) –, ca să exclame în alt loc: „o minune e maica Ta” (11.6).

În consens cu relatarea biblică, Sf. Efrem menționează și celelalte personaje amintite în episodul Nașterii – îngeri, magi, păstori, regele Irod sau soldați –, însă merită reținut rolul atribuit dreptului Iosif care, depășind ezitarea și temerea lui, săvârșește, prin protectoratul său, o lucrare cu totul aparte față de prunc și de Mama Sa, redată de autorul nostru printr-o imagine de o mare profunzime și expresivitate teologică: „Iosif s-a sculat să slujească Domnului său care era în Maria. Preotul slujea înaintea Chivotului Legii, pentru Tine, Cel sfânt!” (16.16)

Date fiind aceste mărețe lucruri, Sf. Efrem își îmbie auditoriul la prăznuire solemnă, pentru că noaptea de ajun e o „noapte luminoasă” (1.73), e „noaptea împăcării” (1.88), iar cei credincioși o cinstesc cu priveghere – „Cine va dormi în noaptea asta în care întreaga făptură veghează?” (1.61) –, Nașterea Domnului ca eveniment liturgic fiind, după Sf. Efrem, „căpetenia oștirii sărbătorilor și a tuturor bucuriilor” (21.2).

Imnele Sfântului Efrem impresionează și astăzi prin mesajul lor teologic și prin calitatea lor poetică, și, dacă luăm în considerare întrebuințarea lor liturgică, ne dăm seama de impactul lor catehetic. E ceea ce conferă unicitate operei efremiene.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/catalin-palimaru/" target="_self">Pr. Cătălin Pălimaru</a>

Pr. Cătălin Pălimaru

Preot, directorul Editurii Renașterea, doctor în teologie.

Ultimele articole

Virtutea Recunoştinţei

Virtutea Recunoştinţei

Subiectul pe care ni-l sugerează pericopa evanghelică a Duminicii a 29-a după Rusalii este cel legat de virtutea recunoştinţei. Este o mare virtute recunoştinţa, dar pe cât de mare este, pe atât de rară. Dacă vom căuta în dicţionarul limbii române, la recunoştinţă vom...

Ziua Culturii Naționale. Mihai Eminescu (1889 – 2023)

Ziua Culturii Naționale. Mihai Eminescu (1889 – 2023)

Se împlinesc 134 de ani de la moartea celui mai mare și mai îndrăgit poet al națiunii române, Mihai Eminescu, care a scris ca nimeni altul, într-o limbă dulce ca un fagure de miere universul liric de înțelepciune, cugetare și simțire al sufletului nostru românesc....

Mai multe din Cărți vechi și noi
Recomandare de carte: „JURNAL Părintele Sofian, zugravul de suflete”

Recomandare de carte: „JURNAL Părintele Sofian, zugravul de suflete”

Cunoscutul profesor și psiholog clujean Mircea Miclea spunea că, în vremuri de criză, omul are nevoie de un plan, altfel spus să aibă un scop clar. Universitarul mai arată că, în general  cei care au avut un scop clar, au traversat mult mai bine perioadele dificile...

Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Flueraş – Mărturii de suflet

Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Flueraş – Mărturii de suflet

Pe data de 8 octombrie se împlinește un an de la mutarea la Domnul a Preasfințitului Vasile Flueraș. Cu acest prilej la editura Renașterea a fost publicat volumul „Preasfinţitul Părinte Episcop Vasile Flueraş – Mărturii de suflet ”, coordonat de Raluca Ioana Irimia....

Gloria Bizanțului

Gloria Bizanțului

Istoria creștinismului nu poate fi înțeleasă în complexitatea ei fără fascinanta lume a Bizanțului. Pe durata a peste o mie de ani, acest imperiu a cunoscut gloria dar și declinul, expansiunea dar și împresurările, și în pofida conotațiilor peiorative ale termenului...