Sf. Evanghelist Marcu, prăznuit în Duminica Floriilor, la Biserica ,,Sf. Gheorghe” din cartierul clujean Gruia

de | apr. 25, 2021 | Actualitatea religioasă

La Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor), 25 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul clujean Gruia, cu ocazia prăznuirii celui de-al doilea ocrotitor al bisericii parohiale, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu.

Cu prilejul hramului, de la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ioan Marc, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre speranța și modul în care trebuie să ne raportăm la sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.

„Astăzi ni se proclamă bucuria prin jertfă și învierea prin Cruce! Cine se ferește de Cruce, se lipsește, de fapt, de Înviere. Bucuria și Crucea merg împreună!”, a conchis PS Benedict, în omilia rostită.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul parohiei.

La finalul slujbei, conform tradiției din Duminica Floriilor, Episcopul-vicar Benedict a citit rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor.

De asemenea, preotul paroh Ioan Marc a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea comunității din cartierul Gruia, în ziua când parohia sărbătorește și 11 ani de la momentul sfințirii lăcașul de rugăciune.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul clujean Gruia, situată pe strada Maşiniştilor, a fost înfiinţată în anul 1992, iar piatra de temelie pentru noua biserică a fost pusă în anul 1997. Lucrările au început un an mai târziu, fiind finalizate parţial în anul 2000, când în biserică a fost săvârşită prima Sfântă Liturghie.

Lăcașul de cult a fost sfinţit la data de 25 aprilie 2010, când a primit un al doilea hram. Astfel, biserica a fost pusă și sub ocrotirea Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu, sărbătorit la data de 25 aprilie.

Mai multe fotografii AICI

 

Ultimele articole

Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrului „Puck”

Primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrului „Puck”

Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor prezenta la finalul săptămânii două spectacole cu magie, aventuri și învățăminte de viață. Este vorba de „Palkó és Panna”/„Palkó si Panna” (sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 11) și de „Croitorașul cel isteț”...

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

La Palatul Patriarhiei din București s‑a desfășurat joi, 29 septembrie 2022, ședința de constituire a noii Adunări Naționale Bisericești pentru perioada 2022‑2026. În cadrul ședinței, prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost validate mandatele...