În 20 ianuarie 1719 la Rădăuți, într-o familie care a dat Bisericii numeroși monahi, s-a născut cel care avea să devină al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna, Mitropolitul Moldovei și unul dintre sfinții români.

A intrat în obștea Mănăstirii Putna la numai 12 ani și a fost hirotonit preot la 17 ani. La 25 de ani a devenit egumenul Putnei, iar la 26 de ani Episcop de Rădăuți. Între 1750 și 1760 a fost Mitropolitul Moldovei.

Ctitor de mănăstire, întemeietor de instituții publice

În această perioadă a restaurat Mănăstirea Putna și a inițiat înființarea primului spital public și a primei școli rurale din Moldova.

Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași a fost înființat de domnitorul Constantin Racoviță pe lângă biserica ocrotită de același sfânt, pe care mitropolitul a transformat-o în mănăstire pentru a susține spitalul. Ierarhul a convins și câțiva boieri să doneze.

Prima școală publică rurală din Moldova a fost înființată la Putna și era susținută de mănăstirea de metanie a sfântului ierarh. Funcționa lângă biserica de lemn a lui Dragoș vodă, din apropierea sfântului așezământ, iar învățător era un monah. Astăzi, școala din Putna poartă numele „Mitropolit Iacob Putneanul”.

Promotor al educației creștine

„Din creșterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viața curge”, scria sfântul ierarh.

De aceea, printre cele 15 cărți tipărite în perioada păstoririi sale ca mitropolit, s-a numărat și Bucvarul („Abecedarul”) în limba română – primul din istoria Moldovei. Cuprindea rugăciunile zilei, sfaturi duhovnicești, Paraclisul Maicii Domnului și numele tuturor sfinților din calendar.

Sf. Iacob Putneanul a mai tipărit cărți de pentru bisericile și mănăstirile din toate ținuturile locuite de români, inclusiv din Transilvania, unde a hirotonit preoți și a trimis antimise pentru parohiile lipsite de slujitori din regiunea Clujului și a Maramureșului.

Făcător de pace

În 1758, i-a cerut hanului tătarilor să înceteze prădarea Moldovei, iar în anul următor a potolit o răscoală, impunând domnitorului să îndeplinească unele cerințe ale oamenilor.

Din grijă pentru familiile și copiii din Moldova, a susținut eliminarea taxelor exagerate și împovărătoare impuse poporului.

Zeci de ani, poporul, în frunte cu episcopii, s-au luptat pentru eliminarea unui astfel impozit, „văcăritului”. Au reușit de mai multe ori, dar, de fiecare dată când se schimba domnitorul, impozitul se reintroducea.

Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul l-a convins pe domnitorul Constantin Racoviță să elimine impozitul și să se angajeze în mod solemn că nu-l va mai introduce. La Catedrala Mitropolitană din Iași, în fața domnitorului și a poporului, mai mulți ierarhi au rostit din nou și au pecetluit blesteme împotriva reintroducerii acestui bir.

A fost ca un angajament al conducerii țării, sub amenințarea pedepsei divine, de a nu mai nedreptăți poporul. În anii următori, cronicarii vremii confirmau că populația Moldovei a sporit: familiile nășteau copii fără teama că nu vor avea cu ce-i hrăni.

Și-a ținut cuvântul dat

Dar presiunea ca mitropolitul să dezlege blestemul (pentru că altfel nimeni nu îndrăznea să reintroducă birul) a fost atât de mare, încât, pentru a evita o criză în țară, Sf. Iacob Putneanul a părăsit de bunăvoie scaunul de mitropolit în 1760.

Atunci, el a spus:

„Iată că m-am lepădat și de Mitropolie și de cinste și de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-mi iau în cap și în suflet; și socotiți că sunteți toți musafiri ai acestei lumi și în cealaltă lume avem a trăi și a răspunde la faptele noastre și fiți sănătoși”.

De atunci, nimeni nu a mai avut îndrăzneala să reintroducă văcăritul, pentru că toți știau că Sfântul Iacob s-a sacrificat pentru binele poporului.

Retragerea la Putna

Petrecând ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie, Mitropolitul Iacob a continuat actele de ctitorire. Astfel, ea a devenit unul dintre stâlpii Ortodoxiei românești în vremurile grele ce aveau să vină odată cu răpirea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în anul 1775.

Simțindu-și sfârșitul aproape, după Paștile anului 1778 a mers la Sihăstria Putnei și a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Sfântul Cuvios Natan, luând numele de Eftimie. După patru zile, pe 15 mai 1778, a trecut la Domnul. A fost înmormântat în pridvorul Mănăstirii Putna.

În 2016, la împlinirea a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților pe ierarh și pe colaboratorii săi putneni, cuvioșii Sila, Paisie și Natan.

Zilele de prăznuire hotărâte sunt 15 mai pentru sfântul ierarh și 16 mai pentru cei trei cuvioși putneni. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la Mănăstirea Putna în data de 14 mai 2017.

Foto credit: Ilustrație de Astrid Mihaela Mușat pentru cartea Viețile Sfinților Putneni, publicată de Mănăstirea Putna în colecția „Viețile sfinților povestite copiilor”