Sf. Împărați Constantin și Elena – Hramul istoric al Mănăstirii Dobric | ÎPS Andrei a sfințit sala de conferințe și biblioteca mănăstirii

de | mai 21, 2021

În ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, vineri, 21 mai 2021, Mănăstirea Dobric și-a sărbătorit hramul istoric, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Paraclisul mănăstirii și Căminul Social pentru persoane vârstnice au fost puse sub ocrotirea celor doi mari sfinți, numiți „cei întocmai cu Apostolii”.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean, preotul Dragoș Cristian, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Siluan Farcaș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Domnul Hristos, Păstorul Cel bun”, vorbindu-le celor prezenți despre chemarea pe care ne-o adresează Hristos fiecăruia dintre noi.

„Putem spune tuturor oamenilor, în special celor care nu au preocupări religioase, că Domnul Hristos este Păstorul Cel bun. Într-un moment crucial al istoriei omenirii l-a chemat pe Împăratul Constantin, dar astăzi Hristos îl cheamă pe fiecare om în parte. (…) Ne rugăm lui Dumnezeu ca toată lumea să înțeleagă că nu-i altă cale decât a face partea din turma Păstorului Cel bun”, a conchis ierarhul.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, interpretele de muzică populară Oana Matei Coruți și Alina Ceuca au cântat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit întru duhovnic pe preotul Nicolae Pamfil Pioraș, parohul comunității din Buteni, Protopopiatul Huedin.

Părintele duhovnic Siluan Farcaș a mulțumit Mitropolitului Clujului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, din partea mănăstirii, maica stareță Veronica Coțofană i-a oferit ierarhului o cruce pectorală, un engolpion și un aranjament floral.

Tot astăzi, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a binecuvântat sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” şi biblioteca „Mitropolitul Bartolomeu Anania” din cadrul mănăstirii, două proiecte ce au fost finalizate anul acesta. Biblioteca adăpostește peste 20 de mii de volume din cele 40 de mii  din colecția mănăstirii.

Sfânta Liturghie a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența autorităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși, printre care s-au aflat și elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic, îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

 

Scurt istoric

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean, precum și biserica mare din zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, fiind pregătită pentru a fi pictată. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe.

În cadrul așezământului funcţionează şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

În 2013, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru Social de persoane vârstnice, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Mănăstirea se ocupă în prezent și de construirea unei biserici în satul Agrieșel, situat la 30 de km de așezământul monahal, pe Valea Țibleșului.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi „Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.

În prezent, obștea așezământului monahal numără cinci viețuitoare, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Peste 1000 de clujeni au participat duminică, 19 iunie 2016, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, la procesiunea de Rusalii organizată de Arhiepiscopia Clujului pentru cel de-al șaselea an consecutiv. Căldura de-a afară nu i-a ținut în case pe credincioșii care au...

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

De praznicul Sfintei Treimi, cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca își serbează hramul. Biserica-monument istoric situată pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 va marca sărbătoarea prin prezența luni, 20 iunie, la Sfânta Liturghie a părintelui Stelian Tofană de...

Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

Municipiul Baia Mare va sărbători de Rusalii zilele culturale ale orașului prin evenimente religioase, culturale și educative. În ziua de Rusalii credincioșii și preoții din Episcopia Maramureșului vor participa la o procesiune pe străzile orașului, iar a doua zi de...

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Pentru al şaselea an consecutiv, clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 19 iunie 2016, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul continuă o...