Luni, 27 iulie 2020, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea Dâncu, județul Cluj, cu prilejul hramului.
De la ora 10:00, pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, starețul așezământului monahal, ieromonahul Cleopa Dobocan, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Credință mărturisitoare”, pornind de la exemplul vieții Sfântului Pantelimon.
„«Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri», sunt cuvintele Mântuitorului, din Evanghelia după Matei, capitolul 10, versetele 32 și 33, pe care Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon le-a aplicat întocmai. Era cea de-a zecea persecuție împotriva creștinilor, Pantelimon era un om inteligent, făcuse filosofia, apoi a făcut și medicina, era tămăduitor de oameni. Preotul Ermolae l-a încreștinat, mama lui era creștină, a devenit și tatăl lui creștin, chiar dacă initial era pagan, erau din Asia Mică. Pantelimon a devenit un doctor mărturisitor, doctor fără de arginți, prin mâna căruia Dumnezeu a făcut multe minuni. Fiind cea de-a zecea persecuție, Galeriu l-a chemat să-i încerce credința, iar după ce a trecut prin multe chinuri și încercări, a sfârșit tăindu-i-se capul. Și-a mărturisit credința lui și pe Domnul Hristos cu o atitudine fermă”, a spus ierarhul.
La final, părintele stareț Cleopa Dobocan a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență, binecuvântare și pentru purtarea de grijă față de mica comunitate din Dâncu, aflată în grija mănăstirii.
Slujba a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.
Istoric
Mănăstirea din localitatea Dâncu, comuna Aghireșu, a fost înființată în anul 2014, la inițiativa Mitropolitului Andrei.
Momentan slujbele se oficiază în bisericuța de lemn, monument istoric, cu hramul „Învierea Domnului”, ce datează din anul 1750. Lăcașul de cult adăpostește o colecție de icoane pe lemn, realizate în mare parte de Nechita Zugravu, pictor muralist și de icoane, deosebit de prolific între anii 1740-1770, activ nu doar în zona Clujului, ci și în Bihor, Sălaj și Câmpia Transilvaniei.
În prezent, se lucrează la edificarea complexului monahal, unde va fi amenajat si un paraclis, cu hramul „Sfântul Pantelimon”.
Mai multe fotografii AICI
Foto credit: Laura Maria Mișin