Sf. Maria Egipteanca, sau iubirea aproapelui, dincolo de wi-fi, skype, whatsapp sau alte aplicaţii

de | apr. 4, 2020 | Eseu

În singurătatea căminului şi uneori şi cea a inimilor noastre, avem răgazul de a medita. E un privilegiu pe care adesea, condiţiile normale de viaţă ni-l răpesc. Până de curând, eram cu toţii prinşi într-un angrenaj social care ne răpea adesea şi fărâma de existenţă contemplativă de care eram capabili. Acum, avem timp din belşug să dezvoltăm această latură. Bine-ar fi să profităm de el.
De aceea, am decis să vă pun la suflet câteva gânduri în legătură cu perioada liturgică pe care o traversăm. Despre cea laică, mulţi dintre dumneavoastră sunteţi mai bine informaţi decât sunt eu. Nu, nu-mi doresc previziuni şi analize! Îl las pe Domnul să prevadă El, cum ştie mai bine!
Ca şi creştini, noi suntem chemaţi să dezvoltăm iubirea aproapelui şi s-o aducem la paroxism: la iubirea vrăjmaşilor. Întrebarea este: cum putem face acest lucru, date fiind vremurile pe care le trăim? Fizic suntem parcă împiedicaţi în aceste zile să o facem. Iubirea presupune interacţiune. Empatică şi fizică. Presupune să-l îmbrăţişezi pe cel de lângă tine, să-i oferi o călduroasă strângere de mână, un umăr pe care să plângă, să-i întăreşti spusele cu un zâmbet, sau cu o lacrimă uneori. E însoţită de semne vizibile şi de cele mai multe ori, reclamă o prezenţă reală şi nemijlocită.
Şi totuşi, istoria creştinătăţii ne pune în faţă oameni care, fără să facă aceasta, au reuşit să atingă cote aparte ale iubirii lumii. Bunăoară, Sfânta Maria Egipteanca. Am sărbătorit-o la începutul lunii aprilie şi o sărbătorim şi în duminica a cincea din Post. Începând cu un moment al vieţii (declanşat de o promisiune făcută lui Dumnezeu), ea a trăit vreme de mai bine de patru decenii într-o formă de izolare. Una mai generoasă decât a noastră, e drept căci avea drept spaţiu de promenadă tot deşertul în care vieţuia, însă mai expusă la pericole decât statul sub un acoperiş confortabil, între patru sau mai mulţi pereţi, pe o canapea sau în faţa unui televizor. A fost înfometată, mereu la cheremul fiarelor sălbatice şi a trebuit să cunoască superlativul singurătăţii. În astfel de condiţii, omul se sălbăticeşte. Îşi pierde abilităţile sociale şi dezvoltă alte calităţi, care, într-un chip Robinsonian, îi permit supravieţuirea. În închisorile comuniste, din pricina tăcerii impuse ca formă de represiune, unii oameni au uitat chiar cum să vorbească. Şi totuşi, Maria Egipteanca nu s-a dezumanizat. Dimpotrivă, a descoperit aşi în mânecă. N-a uitat să vorbească, a mâncat mai puţin şi totuşi nu s-a îmbolnăvit şi nu a murit şi a dezvoltat o latură aparte a comunicării, transformându-i pe leii care o vor îngropa în muşterii ai conversaţiei cotidiene.
Ba mai mult, a experimentat iubirea aproapelui. Fără wi-fi, skype, whatsapp sau alte aplicaţii, a comunicat aşadar. Empatic şi probabil şi verbal, cu animalele din pustie. De ce? Pentru că iubirea este o virtute. Ca orice exponent al acestei tagme, este o stare a sufletului. Or lucrurile sufleteşti nu se pierd aşa uşor. Se pot estompa pentru o vreme, dar tot acolo rămân. Ceea ce a înţeles însă anahoreta a fost că, departe fiind de cei dragi, ai toate condiţiile să îi iubeşti. Te gândeşti la ei, la lucrurile frumoase care vă leagă, desigur. Cele rele se estompează cu vremea. E în firescul lucrurilor. Ajungi să-i idealizezi şi să-ţi lipsească prezenţa lor. Până şi lucrurile care, atunci te enervau la culme, acum par extraordinare. Aşa a făcut şi ea. A cultivat iubirea de ceilalţi, trimiţând înspre ei gândurile bune.
A ştiut să valorifice însă şi un alt aspect esenţial. A pus iubirea pentru ei în legătură cu Hristos. Satelitul. El a fost cel care a făcut ca ceilalţi să se poată împărtăşi de ea. Apoi a descoperit-o unei lumi întregi, să-i fie pildă. După aproape un mileniu şi jumătate de când singurătatea i-a fost curmată pentru că Domnul a vrut-o în preajma lui, acest accent al nevoinţei ei e poate cel mai actual. Cu atât mai mult în vremurile pe care le trăim, dar nu doar acum. De multe ori, în viaţa de zi cu zi, oamenii cred că trăiesc unii pentru alţii. Cel îndrăgostit vede lumea cuprinsă în chipul sau ochii luminoşi ai iubitei, mama în ochii copilului, şi aşa mai departe. Totul se rezumă la acest simplu sentiment. Dumnezeu nu-şi mai găseşte locul aici. Chiar dacă ar vrea să o facă, e o prezenţă indezirabilă. Tristă şi agloatarxică abordare! El ar fi cel care ar pecetlui iubirea lor şi ar permanentiza-o. Ar feri-o de intemperiile sorţii şi ar da nădejdea nesfârşirii ei. Acest lucru l-a înţeles Sfânta Maria Egipteanca. Nu ştiu cât timp din cei patruzeci şi şapte de ani de izolare i-au trebuit să o facă. Noi nu dispunem de timpul ei. Şi totuşi, am putea să medităm atent la acele multiple dimensiuni ale iubirii aproapelui. La modul în care distanţa ne poate face să-l preţuim mai mult şi Dumnezeu ne poate ajuta să ne dinamizăm iubirea.
Închideţi ochii, gândiţi-vă la chipul cuiva drag, aflat departe şi încercaţi să-l vedeţi ca pe un dar al lui Dumnezeu. Nu-i aşa că distanţa se estompează? Dar dorul? Sursum cordiae!
Calde îmbrăţişări de pe meleaguri încarantinate!

Cu preţuire în Hristos Domnul,
Ierom. Maxim Morariu


sursa: rasunetul.ro

foto: pixabay.com

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro.

Ultimele articole

Chemarea – de la inimă la inimă

Chemarea – de la inimă la inimă

Introducere Cel de-al optsprezecelea capitol al relatării Sfântului Matei conține informații și perspective interesante. Întreita ispitire din Carantania e prezentată aici. Apoi, Evanghelistul vorbește despre Iisus care află de întemnițarea lui Ioan și pleacă în...

Povestea ctitoriilor ștefaniene în eparhia de la Vad și Feleac

Povestea ctitoriilor ștefaniene în eparhia de la Vad și Feleac

Puțină lume știe că Sfântul Șetafan cel Mare, cunoscut în popor ca mare ctitor de lăcașuri sfinte și aspru luptător pentru independența ținuturilor românești, este întemeietorul celor două eparhii istorice de la Feleac și de la Vad.  Viața românilor ortodocși din zona...

Mai multe din Eseu
Teologia la feminin

Teologia la feminin

Aspecte introductive În spațiul Răsăritean, astăzi este ziua femeii. Mironosițele, prin curajul lor, vin să arate că și tagma din care făceau ele parte, una care era atunci nedreptățită din punct de vedere social, își merită locul la masa egalilor. Și încă cum! Ele...

Criza medicinei – criza credinţei

Criza medicinei – criza credinţei

În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, sub influenţa gândirii postmoderniste, omenirea a stat sub semnul neîncrederii în morală şi în etică, refuzând să accepte existenţa oricăror „absoluturi morale”, ca să folosim o sintagmă a lui Albert Camus, sau chiar a unei...

Feluritele încredințări ale Învierii

Feluritele încredințări ale Învierii

Aspecte introductive Capitolul din care a fost extrasă pericopa evenghelică a primei duminici post-Pascale, face parte dintr-o suită de relatări care-L prezintă pe Hristos cel înviat. Oameni a căror credință se zdruncinase, sau al căror zel misionar avea nevoie să fie...

Să ne veselim dumnezeiește!

Să ne veselim dumnezeiește!

Oricare dintre credincioșii ortodocși realizează că există o diferenţă izbitoare, un contrast puternic între zilele Postului Mare și cele ale Sfintelor Paști. Evidenţa acestui fapt se observă mai ales în ziua Sfintelor Paști și în Săptămâna Luminată, când totul este...

Cuvântul și mărturia lui Ioan

Cuvântul și mărturia lui Ioan

Introducere În centrul lecturilor nou-testamentare cu caracter pascal, se găsește debutul relatării evanghelice a lui Ioan. De ce? Greu de zis. Probabil datorită densității ei teologice, ori din pricina frumoaselor referiri la lumină, care este un adevărat leitmotiv...

În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...