Sf Nicolae a ajuns la Hălmăsău cu ghetuțe călduroase.

de | dec. 6, 2017 | Activități parohiale

Pr. paroh Zaharie Doru Constantin din protopopiatul  Beclean, împreună cu Diana Moldovan președinta Asociației Impact  au adus copiilor din parohia Hălmăsău ghetuțe noi.
„În acest an, am adunat toate acțiunile noastre din preajma Sărbătorilor, sub motto-ul „Gesturile mici fac oamenii mari”
Prima Campanie „Fapte bune în ghetuțe” în care ne-am propus să-l ajutăm pe Moş Nicolae s-aducă, în prag de iarnă, ghetuțe pentru copiii din satul Hălmăsau, comuna Spermezeu, a fost o reușită !
În Ajun de Moş Nicolae, ghetuțele au pornit de la noi spre copiii din satul Hălmăsău, iar în zi de Sărbătoare, primii copii au coborât spre Biserica din sat, au făcut repetiții de colinde şi şi-au primit ghetuțele” relatează președinta  asociației Impact.
Deasemenea marturisirile  despre viața trăită de copilași in prag de sărbători  sunt evidente :
„Copiii fac drum lung până la microbuzul care îi duce la scoală şi le vor fi de mare folos. Pe de altă parte, atunci când vin la Biserică ei își aduc o pereche de încălțăminte curată pe care o iau înainte de a intra în Biserică.” – îmi spunea la începutul campaniei Pr. Doru
Bucuriile și zâmbetele copiilor au fost foarte mari, deoarece copiilor li s-a transmis încrederea și speranța ca dacă vor avea credință, dorințele nu încetează sa devina realitate. Iar prin rugăciunile adresate Sf. Nicolae ” moșul care aduce daruri ” visurile devin realitate.
La final pr. paroh le-a transmis copiilor faptul ca „sfântul Nicolae aduce daruri și se roagă pentru noi,  dacă și noi ne rugam sfântului sa aibă grije de noi și de părintii noștri „!

Ultimele articole

Cine este Iisus ? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P3

Cine este Iisus ? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Cerc preoțesc, la Dealu Negru

Cerc preoțesc, la Dealu Negru

Preoții aparținători Cercului preoțesc Călata s-au întrunit în ședință de lucru, în biserica filiei Dealu Negru, Protopopiatul Huedin, sub coordonarea părintelui Boc Teodor. Alături de preoți au participat un număr apreciabil de credincioși, precum și primarul comunei...

Cercul preoțesc la Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin

Cercul preoțesc la Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin

Cercul preoțesc Râșca s-a întrunit duminică, 10 martie 2019, în filia Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie în sobor de preoți, avându-l împreună slujitor pe părintele Lupuțan Dan, protopopul Huedinului. A fost...

Venirea primăverii, sărbătorită în parohia Berchieşu

Venirea primăverii, sărbătorită în parohia Berchieşu

Venirea primăverii a constituit un prilej de bucurie pentru copiii şi tinerii din localitatea Berchieşu care împreună cu părintele Vasile-Florin Negru au realizat cu răbdare şi dragoste, sâmbătă 2 martie felicitări, au învăţat poezii dedicate mamei şi cântece despre...

Activități de primăvară, la Miceștii de Câmpie

Activități de primăvară, la Miceștii de Câmpie

Venirea primăverii a fost întâmpinată în Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din comuna bistrițeană Miceștii de Câmpie cu o frumoasă activitate desfășurată în atelierul nostru de creație. Prin intermediul activității,  copiii și-au pus în aplicare...