Viața sfântă și ortodoxia credinței

Anastasia Muciu s-a născut în anul 1785 în familia negustorului macedoromân Anastasiu Mihail Muciu, stabilit în jurul anului 1780 în nord-estul Ungariei, la Miskolț, unul dintre ctitorii măreței biserici ortodoxe din acest oraș, finalizată în anul 1806. Cele mai importante valori cultivate și transmise mai departe cu sfințenie de negustorii macedoromâni, refugiați în Imperiul habsburgic, au fost Ortodoxia credinței și limba română. La vârsta de 17 ani s-a căsătorit cu negustorul Naum Șaguna fiind cununați în biserica din Miskolț la 1 mai 1802 de către preotul Constantin, iar nași le-a fost Atanasiu, fiul lui Adam Gherga. Cei doi au avut patru copii: Evreta (n. 1804), Ecaterina (n. 1806), Anastasiu (n.1808), „botezat și miruit” în 28 decembrie 1808 de preotul Constantin din Mișkolț, și Maria, moartă în copilărie[1]. În anul 1813, după ce a dat faliment, Naum Șaguna a trecut la romano-catolicism cu gândul de a-și încredința copiii spre educație Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Agria (Eger), după cum prevedea legea în Regatului Ungariei din acea vreme. Așa se face că cei trei copii urmează gimnaziul minoriților din Miskolț și liceul piariștilor din Buda, pe cheltuiala Arhiepiscopiei de Eger. Cu toate acestea la atingerea majoratului toți cei trei redactează o cerere scrisă către palatinul Ungariei spre a li se permite să se întoarcă la „Sfânta Biserică GrecoOrientală a părinților”. Din mărturiile documentare și din cele transmise pe cale orală și notate de istoricul Ioan Lupaș în broșura „Viața unei mame credincioase” știm că această decizie s-a datorat educației moral-religioase primite de cei trei copii de la mama lor Anastasia, pe care reputatul istoric o caracteriza drept o „leoaică care-și apără copiii cu toată îndrăzneala și vitejia și a vegheat ca sufletele lor să nu se despartă nicidecum de credința strămoșească, fiind adânc pătrunsă de adevărul că credința cea mai sfântă și curată este aceea în care s-au închinat și au răposat părinții și strămoșii noștri”[2].

Pentru a-și pune copiii la adăpost de preluarea lor forțată de către parohul romano-catolic din Mișkolț, Anastasia Șaguna i-a dus pe Pesta în casa unchiului ei matern, bogatul negustor Atanasie Grabovski, ctitor și patron al bisericii ortodoxe greco-valahe din oraș. Reclamată de arhiepiscopul Fischer de Eger la palatinul Ungariei, Anastasia este obligată în vara anului 1816 să le permită celor trei copii să studieze la liceul călugărilor piariști din Pesta și să participe acolo la slujbele religioase. Dar înainte de a ceda presiunilor exercitate asupra ei și a copiilor de oficialitățile catolice din Pesta, Anastasia a călătorit în iunie 1816 la Viena pentru a obține o audiență la împăratul Franz I în susținerea cauzei copiilor ei, soldată însă eșecului. Rezoluția imperială din 30 august 1816 dispunea ca Anastasia Șaguna să-și dea numaidecât copii în grija arhiepiscopului Fischer de al Eger, pentru a fi crescuți în religia romano-catolică, la care tatăl lor se convertise. Constrânsă de legislația habsburgică, Anastasia Șaguna nu a avut ce face și s-a supus rezoluției imperiale de a încredința educația școlară a copiilor ei Bisericii Romano-Catolice. Cu toate acestea, Anastasia s-a îngrijit de sufletele lor și le-a cultivat dragostea pentru Biserica Ortodoxă ducându-i duminica la bisericile ortodoxe din Mișcolț și Pesta. În raportul consiliului orășenesc din Pesta către împăratul Franz I din 24 iunie 1815, se arată că copiii lui Naum Șaguna se află împreună cu mama lor, de 5 luni de zile în Pesta la Grabovsky, cercetând „în fiecare duminică și în sărbători biserica grecovalahă”, iar un timp au fost chiar și la Viena, unde au cercetat școala grecească, tocmai pentru a nu fi încredințați ascultării arhiepiscopiei de Eger[3]. Această mărturie documentară este certificată și nuanțată de mărturia personală a mitropolitului Andrei Șaguna, care spre sfârșitul vieții i-a mărturisit protopopului Ioan Mețianu de la Râșnov că în copilărie, „pe vremea când umbla el la școala catolicilor din Mișcolț, mamă-sa îl învăța acasă învățăturile sfi ntei noastre biserici strămoșești”, iar duminica și în zile de sărbătoare mai mare îl trimitea cu prescuri la biserica greco-valahă din oraș, pentru edificarea căreia se osteniseră ambii lui bunici[4].

Prin urmare educației evlavioase primite de la Anastasia i se datorează întoarcerea la Ortodoxie a tuturor celor trei copii la vârsta majoratului, de la Evreta și Anastasiu păstrându-se cererile oficiale adresate monarhului pentru a primi permisiunea de a reveni la „legea strămoșilor lor și de a urma preceptele bisericii greco-orientale”. Cererea lui Evreta e semnată la 12 ianuarie 1822, a Ecaterinei e din 15 noiembrie 1823, reiterată în 26 august 1824, iar a lui Anastasiu e datată 29 decembrie 1826. După diferite tergiversări, toate cele trei cereri au fost aprobate de autoritățile imperiale, bineînțeles nu înainte ca cei trei petenți să fie obligați să urmeze un curs catehetic romano-catolic de șase săptămâni, care a avut drept scop descurajarea acestui pas și convingerea de rămâne romanocatolici[5]. Analizând acest întreg proces, Ioan Lupaș menționa că gestul celor trei trebuie perceput și ca o împlinire a „rugăciunilor neîntrerupte ale Anastasiei, care n-au rămas fără ascultare, căci pentru sufletele bune și evlavioase a lăsat Dumnezeu bucuria izbânzii”[6].

În declarația semnată de Anastasiu Șaguna la nouă zile după ce împlinise vârsta legală de 18 ani, se preciza că studiind cu succes eminent în gimnaziile regești din Mișcolț și Pesta și ocupându-se sârguincios cu studiul religiei, cunoaște amănunțit principiile confesiunii romano-catolice, cu toate acestea „convingerea intimă sau inspirația mea mă îndeamnă să urmez sfintele precepte ale Sfintei Biserici Greco-Orientale”[7]. Astfel, observăm că Anastasiu Șaguna și-a motivat alegerea ca fiind liberă și proprie, bazată pe dorința sinceră de a trăi în credința în care s-a născut și a fost botezat, în credința cultivată cu dragoste și devotament de evlavioasa sa mamă, Anastasia[8].

Trebuie subliniat aici apăsat că revenirea celor trei Evreta, Ecaterina și Anastasiu la Biserica Ortodoxă, după ce fuseseră educați în gimnazii și licee catolice, se datorează evlavioasei lor mame Anastasia Șaguna, care le-a sădit în suflet atașamentul față de învățătura de credință și de rânduielile liturgice ale Bisericii Ortodoxe, rugăciunile, sfaturile și îndemnurile ei fiind mai puternice decât ale cateheților romano-catolici.

Deloc întâmplător, istoricul protoiereu Ioan Lupaș, care i-a dedicat Anastasiei un frumos medalion biografic, precum și o monografie consistentă celebrului ei fiu, mitropolitul Andrei Șaguna, scria încă din anul 1909 următoarele concluzii cu privire la meritele deosebite, nepieritoare, ale Anastasiei Șaguna în cultivarea Ortodoxiei credinței fiului ei și astfel a marcării vocației lui sacerdotale:

„Se cuvine să vestim cu toată stăruința meritul deosebit al acestei femei, pe care neamul românesc și sfânta noastră biserică strămoșească va trebui s-o așeze de acum înainte în șirul celor mai luminoase icoane de femei și mame românce din trecut. Împreună cu a acestora și amintirea Anastasiei trebuie păstrată și cinstită cu sfințenie, căci fără sufletul ei de veghe neadormită, fără îngrijirea ei de înger păzitor, e întrebare dacă Biserica Română Ortodoxă răsăriteană din Ardeal ar fi putut să aibă între cârmuitorii săi un mitropolit mare ca Șaguna. S-ar fi putut prea lesne să-l piardă pentru totdeauna, după ce cu sila fusese trecut din copilărie la catolicismul stăpânitor, care timp de mai multe secole a luat românilor ardeleni mulți bărbați de valoare, le-a smuls destule talente, lăsându-i orfani de cei ce prin iscusința minții și prin mărimea inimii ar fi putut să dea traiului lor chinuit din trecut forma frumoasă a unei vieți sufl etești mai avântate”[9]

Anastasia Șaguna a trecut la cele veșnice la vârsta de 51 de ani, cu sufletul împăcat, că-și văzuse copiii reveniți la credința strămoșească și așezați pe calea vieții. A fost înmormântată în cimitirul Kerepesi din Pesta, în ziua de 17 ianuarie 1836, de preotul ortodox român Ioan Teodorovici (1780-1845) de la biserica greco-valahă din Pesta. Rămășițele ei pământești au fost așezate în cripta familiei Grabovsky de Apadia, unde peste câțiva ani vor fi înhumați și copiii ei Evreta și Ecaterina. În anul 1849, episcopul Andrei Șaguna a așezat la căpătâiul lor o cruce de piatră pe care a dăltuit următoarea inscripție:

„MULT IUBITEI SALE MAME ANASTASIA PREA PREȚUITULUI SĂU FRATE VRETA ȘI DULCEI SALE SURORI ECATERINA RIDICĂ MONUMENTUL ACESTA ANDREIU ȘAGUNA, EPISCOPUL ARDEALULUI 1849.”

Memoria vie și cinstirea posterității Mitropolitul Andrei Șaguna a fost un om foarte discret cu privire la familia sa, primele informații despre rădăcinile și rudele sale fiind oferite secretarului său Nicolae Popea, care i-a întocmit prima monografie, publicată la Sibiu în anul 1879. Din mărturiile unor apropiați ai mitropolitului, precum a fost protopopul Ioan Mețianu, aflăm câteva aspecte care surprind profilul moral al Anastasiei Șaguna și rolul pe care ea l-a jucat în formarea caracterului și în cultivarea credinței ortodoxe a copiilor ei. Surprinzând acest chip luminos al mamei mitropolitului, istoricul de mare prestigiu, Ioan Lupaș a scris în monografia șaguniană, publicată la Sibiu în anul 1909, că „Amintirea recunoscătoare va trebui deci să pună icoana acestei mame credincioase și eroice, care a fost Anastasia Șaguna, alături ori chiar mai presus de a vestitei doamne Despina­, soția lui Neagoe Basarab[10]. Căci dacă aceasta a fost creștină bună și mamă duioasă, tot asemenea era și Anastasia. Dacă legenda ne spune despre Despina că sentimentul ei religios era atât de adânc și puternic, încât a fost în stare a se lipsi de podoabe și scumpeturile sale, numai ca să vadă pusă sub acoperiș mănăstirea de la Argeș, în schimb despre Anastasia faptele ei și mărturiile istorice ne dau cea mai frumoasă și sigură dovadă că și-a jertfit toată tihna vieții, și-a pus tot sufletul ca să mântuiască pe sama Bisericii Ortodoxe Române pe fiul său, care avea să înceapă și să ducă la bun sfârșit lucrarea de organizare și desrobire a acestei sfinte biserici și a credincioșilor ei, încătușați de veacuri”[11]

Având nu numai o formare istorică, ci și teologică și recunoscând lucrarea proniei în istorie, Ioan Lupaș a fixat pentru totdeauna efigia Anastasiei Șaguna în memoria Bisericii, numind-o: „luminoasă icoană de mamă credincioasă și eroică”, a cărei „amintire trebuie păstrată și cinstită cu sfințenie”. Tocmai pentru a face mai bine cunoscut chipul acesteia și a-i acorda cinstea care se cuvine uneia care a oferit Bisericii Ortodoxe o mare personalitate precum Mitropolitul Andrei Șaguna, în anul 1912 Ioan Lupaș a realizat o scurtă monografie intitulată sugestiv „Anastasia Șaguna, viața unei mame credincioase”. Aceasta a fost publicată în seria „Biblioteca Șaguna”, inițiată de același distins istoric, pe când era protopop al Săliștei Sibiului (1909- 1919), și dedicată poporului de rând, serie în care a publicat mai multe broșuri în format de buzunar și în mii de exemplare, difuzate masiv în rândul credincioșilor ortodocși din Transilvania, Banat și Ungaria înainte de Marea Unire. Biografia Anastasiei Șaguna a apărut în nr. 13-15 ale seriei „Bibliotecii Șaguna” în teascurile tipografiei arhidiecezane din Sibiu în anul 1912. Textul reprezintă de fapt conferința rostită de protopopul Lupaș în biserica mare din Săliște cu prilejul praznicului Adormirii Maicii Domnului din 15/28 august 1910 și are forma unui panegiric elogios adus memoriei mamei mitropolitului Șaguna. Lucrarea lui Ioan Lupaș s-a bucurat de o largă circulație și receptare în sânul credincioșilor ortodocși ardeleni cunoscând mai multe ediții în mii de exemplare la Sibiu și București în anii 1912, 1930, 1943, 1990, 2000, 2021, precum și în forma unor articole publicate în periodicele „Luceafărul” sau „Telegraful Român” și apărute sub titlul: Anastasia Șaguna, mama mitropolitului Andreiu, 1785-1836[12]; Anastasia Șaguna. Viața unei mame credincioase[13] sau simplu Anastasia Șaguna[14].

Folosind lucrările profesorului Ioan Lupaș, pe care le-a filtrat prin propria sa trăire și experiență literară și spirituală, preotul turdean Augustin Faur (1908-1979), catehet al școlii primare din Cluj în anii celui de al Doilea Război Mondial, a întocmit o broșură intitulată O mamă vrednică: Anastasia Șaguna, pe care a publicat-o în anul 1943 la Editura Episcopiei Ortodoxe Române din Cluj în colecția „Veniți de luați lumină”, coordonată de profesorul Liviu Galaction Munteanu[15]. Deloc întâmplător, preotul Faur o aseamănă pe Anastasia Șaguna cu Sfânta Monica, mama fericitului Augustin, pe care Sfântul Ambrozie a încurajat-o în momentele grele de zbucium spunându-i: „Nu te teme, un copil pentru care s-au vărsat atâtea lacrimi nu va pieri”. Lacrimile în rugăciune și sămânța cultivată de Anastasia în sufletul copiilor ei a rodit în momentul în care toți cei trei prunci s-au întors legal în Biserica Ortodoxă a strămoșilor lor. Pentru părintele Faur, Anastasia Șaguna era un model veritabil de rugăciune, rostită cu evlavie și lacrimi, de dragoste maternă și persistență în credință, „care tuturor toate s-a făcut, numai să nu-și piardă copiii de lângă sine”. Din acest motiv, conchidea autorul, „chipul ei este pururea viu și pilda ei pururea vie. Numele ei trebuie scris alături de numele celor mai bune mame din istoria lumii”[16].

Chipul iconic al Anastasiei Șaguna a fost zugrăvit pentru prima oară de renumitul pictor Anastase Demian (1899-1977) în anul 1936 între frescele noii biserici ortodoxe monumentale din Sighișoara, edificată între anii 1934-1936 și sfințită în 31 octombrie 1937 de mitropolitul Nicolae Bălan. Medalionul Anastasiei Șaguna se găsește în partea stângă a pronaosului bisericii, deasupra ușii laterale stângi de intrare în sfântul locaș, în partea dreaptă, exact deasupra ușii laterale drepte de intrare în biserică, fiind zugrăvit chipul mitropolitului Andrei Șaguna.

La 1 iulie 2025, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut-o pe Anastasia Șaguna în rândul sfinților români, iar prima ei icoană a fost realizată în tehnica mozaic în pronaosul Catedralei Naționale din București. Va fi prăznuită anual în ziua de 1 decembrie sub numele „Sfânta Anastasia, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna”.

[1] Nicolae Popea, Arhiepiscopul și mitropolitul Andrei baron de Șaguna, ediție, studiu introductiv, note, glosar și indici de Mircea-Gheorghe Abrudan și Casian Rușeț, Editura Episcopiei Caransebeșului/Editura Școala Ardeleană, Caransebeș/Cluj-Napoca, 2025, p. 71-72.

[2] Ioan Lupaș, „Viața unei mame credincioase”, în Pr. Acad. Ioan Lupaș, Scrieri alese despre mitropolitul Andrei Șaguna, ediție, studiu introductiv și note de Mircea-Gheorghe Abrudan și Petru-Toader Damian, Editura Andreiana, Sibiu, 2021, p. 107-108.

[3] Ioan Lupaș, Mitropolitul Andreiu baron de Șaguna. Scriere comemorativă la serbarea centenară a nașterii lui, Editura Consistoriului Mitropolitan, Sibiu, 1909, p. 17.

[4] Idem, „Viața unei mame credincioase”, în Pr. Acad. Ioan Lupaș, Scrieri alese despre mitropolitul Andrei Șaguna, p. 118.

[5] Ibidem, p. 119-128.

[6] Ibidem, p. 130

[7] Ioan Lupaș, Mitropolitul Andreiu baron de Șaguna. Scriere comemorativă la serbarea centenară a nașterii lui, p. 22.

[8] Eugen Todoran, „Documente istorice. Acte privitoare la reîntoarcerea lui Anastasiu Șaguna în sânul bisericii strămoșești”, în Transilvania, anul 41, nr. 6, Sibiu, 1910, p. 455-461

[9] Ioan Lupaș, Mitropolitul Andreiu baron de Șaguna. Scriere comemorativă la serbarea centenară a nașterii lui, p. 22-23; Idem, Vieața unei mame credincioase, colecția „Biblioteca Șaguna”, Tiparul Tipografi ei arhidiecezane, Sibiu, 1912, p. 48-49; Idem, Anastasia Șaguna, colecția „Cunoștințe folositoare, Seria C., nr. 38, red. I. Simionescu, Editura Cartea Românească, 1938, p. 27; Pr. Acad. Ioan Lupaș, Scrieri alese despre mitropolitul Andrei Șaguna, p. 128.

[10] Despina Elena (1487-1554), soția voievodului muntean Neagoe Basarab, provenea din neamul despoților sârbi, fiind fiica lui Ioan Brancovici și nepoata mitropolitului Maxim Brancovici. S-a căsătorit cu Neagoe în 1505 și au avut șase copii, trei ajungând la maturitate. După moartea soțului ei s-a refugiat la Sibiu, iar în 1545 s-a călugărit sub numele de monahia Platonida, murind de ciumă în 1554.

[11] Neagoe Basarab (1482-1521), domn al Țării Românești între 1512 și 1521, erudit, isihast și patron al Ortodoxiei din Balcani și Muntele Athos, ctitor al Mănăstirii Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a născut legenda Meșterului Manole, este autorul unei capodopere a literaturii sud-est europene: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, scrise în slavonă, și tradusă în românește pe la mijlocul secolului XVII. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2008, fiind prăznuit anual în data de 26 septembrie.

[12] Ioan Lupaș, Mitropolitul Andreiu baron de Șaguna. Scriere comemorativă la serbarea centenară a nașterii lui, p. 23; Idem, „Viața unei mame credincioase”, în Pr. Acad. Ioan Lupaș, Scrieri alese despre mitropolitul Andrei Șaguna, p. 129-130

[13] Convorbiri Literare, Anul XLII, nr. 12, Iași, 1908, pp. 595-603; Telegraful Român, Anul LVII, Sibiu, 1909, pp. 64, 68, 71-72; Biserica și Școala, Anul XXXIII, nr. 2, Arad, 1909, pp. 5-6; nr. 3, pp. 4-5; Anul XXXIV, nr. 41, 1910, pp. 3-5; nr. 42, pp. 4-6; nr. 43, pp. 5-6; nr. 44, pp. 3-5; nr. 45, pp. 3-5; nr. 46, pp. 5-7; Luceafărul, Anul IX, nr. 18, București, 1910, pp. 427-431; nr. 19, pp. 463-467; nr. 20, pp. 488-494; nr. 21, pp. 510-512; Biserica Ortodoxă Română, Anul XXXIV, București, 1910-1911, pp. 601-617, 728-746.

[14] Ioan Lupaș, Anastasia Șaguna. Viața unei mame credincioase, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1943, 48 p.

[15] Idem, Anastasia Șaguna, Cartea Românească, București, 1930, 32 p.

[16] Preot Augustin Faur, O mamă vrednică: Anastasia Șaguna, Editura Episcopiei Ortodoxe Române Kolozsvár-Cluj, 1943, 38 p.