Dacă unele sfinte au luminat lumea prin familie, prin jertfa de mamă și viață în obște, altele L-au căutat pe Dumnezeu în singurătatea aspră a muntelui. Astăzi urcăm pe cărările Ceahlăului, spre chilia nevăzută a unei mari sihastre – Sfânta Cuvioasă Mavra.
Pe la sfârșitul veacului al XVII-lea se naște, în familia unor oameni de neam bun și credincioși, râvnitori spre cele sfinte, de pe Valea Bistriței, nu departe de Muntele Ceahlău, o fetiță căreia părinții îi pun numele Maicii Domnului – Maria. Încă de mică, ea cunoaște frumusețea credinței. Părinții îi insuflă dragostea față de Dumnezeu, o îndeamnă la rugăciune și postire, dar și la fapte bune și milostenie.
Maria era o fire blândă și iubitoare. Îi plăceau păsările cerului și animalele pădurii, pe care le hrănea mai cu seamă iarna, când ele erau lipsite de mâncare. Era nelipsită de la slujbele bisericii, fie că mergea cu părinții la biserica din sat, fie pe la mănăstirile și schiturile din preajmă. În sărbători se închinau la schiturile de maici din jurul Ceahlăului, precum Schitul lui Silvestru și Durău, care era în acea vreme cea mai vestită sihăstrie de călugărițe din Moldova.
Astfel, în sufletul copilei s-a aprins dragostea pentru monahism. Avea o evlavie aparte față de Născătoarea de Dumnezeu, căreia i-a promis că își va păstra curăția trupească și va ajunge una dintre Miresele lui Hristos. S-a ținut de promisiune și, la 20 de ani, a cerut binecuvântare de la părinți. Așa cum găsim în sinaxarul vieții sale, pornește pe cărările munților pentru a-și găsi loc de sihăstrie. Acolo întâlnește o cuvioasă călugăriță pustnică, nu departe de Schitul Silvestru, și îi cere sfat. Aceasta o îndrumă mai întâi să intre soră de mănăstire, pentru a cunoaște rânduiala și ascultarea, iar abia apoi să se gândească la viața de sihăstrie. Fata ascultă și intră ca soră în Schitul Silvestru. Aici rămâne o vreme, arătându-se întru totul smerită și supusă, îndeplinind cu râvnă ascultările primite de la maica stareță. După câțiva ani depune voturile monahale și primește numele de Mavra, continuând să trăiască în adâncă smerenie.
Bună și smerită, nevoitoare și blândă, maica Mavra iubea tăcerea, biserica și neîncetata rugăciune. Dormea puțin, adesea pe scaun, făcea sute de metanii, mânca o dată pe zi, seara, și se mulțumea cu pesmeți muiați în apă și cu puține legume.
După o vreme, cere binecuvântare de la stareță și se retrage într-un loc mai ascuns al muntelui, ca să își poată trăi viața în sihăstrie, cu îndelungi postiri și privegheri necontenite. Găsește o poiană sub vârful Ceahlăului, numită Ponoare, unde își construiește cu mâna ei o mică chilie din lemn și pământ. Ziua cobora la mănăstire, lua parte la Liturghie și la celelalte slujbe, apoi își împlinea ascultarea primită de la stareță. Noaptea se retrăgea în munți, unde își continua rugăciunea, metaniile nenumărate și neștiutele osteneli duhovnicești.
Cuvioasa Mavra era fericită aici, în acest loc al rugăciunii și liniștii. În jurul ei domnea o pace adâncă, iar animalele pădurii se îmblânzeau în preajma ei. Spun bătrânii din jurul Ceahlăului că fericita Mavra mergea adesea pe potecile muntelui, ba chiar și prin sate, cu o căprioară după ea. Tradiția o amintește ca fiind una dintre puținele sihastre cărora animalele sălbatice li se îmblânzeau în chip minunat.
Câteva surori de mănăstire, văzând atâta bunătate și nevoință la ea, au început să o caute pentru sfat și cuvânt de folos. În jurul ei s-au strâns astfel mai multe maici, care, prin stăruitoare rugăminți, i-au cerut să le îngăduie să-i rămână alături. Cu ajutorul credincioșilor din satele de la poalele muntelui, au ridicat în poiană mai multe chilii și o mică biserică de lemn cu hramul Taborului – „Schimbarea la Față”. De la ele, locul se numește până astăzi „Poiana Maicilor”. Trăiau toate ca un singur suflet și un singur cuget, având drept rânduială neîncetata rugăciune, hrana o dată pe zi și privegherea de noapte prin citirea Psaltirii.
În această oază de liniște și rugăciune s-a nevoit Cuvioasa Mavra până la sfârșitul vieții. Simțind că i se apropie sfârșitul, a chemat duhovnicul, care a spovedit-o și a împărtășit-o, după rânduială. Le-a dat ucenicelor ultimele sfaturi, apoi s-a retras în chilia ei, unde, nu după multă vreme, a fost găsită adormită în Domnul.
Respectându-i dorința, maicile au îngropat trupul ei în poiana de la Ponoare, departe de lume. Mormântul ei, ca și al atâtor nevoitoare, a rămas tăinuit în „Poiana Maicilor”, până la sfârșitul veacurilor.
Călugărițele de aici au început să le vorbească pelerinilor despre viața ei minunată și despre nevoințele sale luminoase. Astfel a ajuns până la noi, prin viu grai, viețuirea pilduitoare a Sfintei Cuvioase Mavra din Muntele Ceahlăului, păstrată în conștiința Bisericii, amintită în scrieri despre monahismul moldav și zugrăvită în unele biserici, precum la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț.
La 1 iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă, între care se află și Schimonahia Mavra de pe Muntele Ceahlău, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău, prăznuită în fiecare an la 4 mai.
Astfel, din tăcerea muntelui, peste veacuri, Cuvioasa Mavra rămâne un model de viață ascunsă în Dumnezeu și o chemare tainică la rugăciune, liniște și curăție a inimii.
