Anul 2026 a fost declarat, în Patriarhia Română, Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), numărul împlinindu-se cu un buchet de șaisprezece femei sfinte. Între ele, floare aleasă, Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu.
Pentru jertfa și credința ei, pentru suferința și tăria ei, pentru curajul și dragostea ei față de Dumnezeu, de familie și de neam, o iubim, o admirăm, îi suntem recunoscători și-i purtăm evlavie.
Cu iubire și evlavie, Iuliana Mateescu, președinta Asociației „Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești”, i-a creionat Doamnei Maria Brâncoveanu portretul în filmul deopotrivă documentar și dramă Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia. Maria Ploae, cea care o interpretează pe Doamna Maria a Țării Românești, izbutește, cu mare finețe, o portretizare veridică, dramatică, sensibilă.
Apărut în 2015, filmul comemorează împlinirea, în 2014, a trei sute de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni. Anul Brâncoveanu, mărturisește Iuliana Mateescu, „a adus în conștiința mea o filă a istoriei noastre pe care n-o înțelesesem îndeajuns. Am simțit că trebuie să urmăresc întreaga familie Brâncoveanu a cărei imagine s-o recompun, s-o urmăresc în secvențele și mărturiile cronicarilor care i-au cunoscut și au scris despre ei. Am simțit să-i caut în faptele lor, în gesturi, în cuvintele păstrate de vremuri, în detaliul fin al ornamentelor, al picturii, în tot ceea ce au clădit atât în plan spiritual, cât și în cel pământean. Astăzi avem nevoie de modele pentru instituția familiei și ei, Brâncovenii, fiecare în parte, sunt exemple de viețuire pentru generațiile de acum.”
Scenariul filmului împletește gândurile-rugăciuni ale Doamnei Maria Brâncoveanu, scrise în epistole ori imaginate de autoarea Iuliana Mateescu, cu mărturiile celor care i-au însemnat faptele și viața, oameni ai Bisericii sau cronicari, și cu comentariile documentate și atât de potrivite ale scenaristei. Iată câteva fragmente alese de noi din scenariul docudramei Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia, de Iuliana Mateescu:
„«Topește, Doamne, gheața de la inima neamului meu, ca să simtă că istoria noastră s-a scris cu multe lacrimi. Inima mea s-a mâhnit foarte și ape tulburi s-au adunat până la ea. La viața mea și așa amară s-au mai adunat și alte amărăciuni că aproape n-am mai putut îndura căderea și lucrurile minunate pe care le-am trăit nu-mi mai amintesc să se mai fi întâmplat cândva.»”
Un adevărat dar la cumpăna veacurilor XVII și XVIII a fost povestea a doi frumoși tineri, Constantin și Marica Brâncoveanu. «Blânda Marica, un înger de nepoată – cum era mângâiată în familie –, evlavioasă și milostivă». Așa o numește Ștefan Greceanu cronicarul. Se căsătorește cu tânărul, bogatul și cultivatul Constantin Brâncoveanu. La momentul căsătoriei, Constantin avea 20 de ani, și Marica, 14, poate 16 ani. (…)
Maria și Constantin Brâncoveanu au fost fericiți. Dragostea sinceră și profundă i-au unit vreme de patruzeci de ani și le-a adus bucuria a unsprezece copii, patru fii și șapte fiice. Au avut conștiința comună că reprezentau un model pentru societatea românească și chiar și-au asumat rolul misionar de a propovădui prin viața și faptele lor credința ortodoxă. Domnul Constantin Brâncoveanu a purtat ca o icoană în inima sa virtuțile marelui Împărat Constantin (…). Ca și Împărăteasa Elena, Doamna Maria a îmbrățișat crucea suferinței, prin fapte consemnate mai ales după martiriul bărbaților Brâncoveni și a stat neclintită în furtuna ce i-a purtat viața. A fost puternică din rădăcinile neamului, dar și din educația zidită prin învățătură și dreaptă credință. (…)
«Pe unde au pășit Constantin și Maria Brâncoveanu, pământul a rodit, căci bogăția, alături de educație și bunul gust cultivat au făcut să dăinuie ctitorii mânăstirești, a căror artă brâncovenească exprimă și acum o vreme de aur, neașteptată bogăție, dar unde veghează gustul sigur al compoziției și al echilibrului și se mărturisește pentru prima oară fățiș iubirea de viață», spunea marele nostru arhitect George Matei Cantacuzino. (…)
Familia Brâncoveanu a adunat în jurul ei oameni de cultură, meșteri și artizani, ispravnici și zugravi, pe toți aceia care au știut să le împlinească visul renașterii românești în artă, arhitectură, cultură, în general. Așa s-a și numit timpul de domnie a lui Constantin Brâncoveanu: renașterea românească. (…).
Pe lângă ctitoriile domnești, cronicarul Radu Greceanu îi consacră Doamnei Maria un capitol unde vorbește despre lăcașurile zidite de ea: «Precum preaiubitorul de Hristos, Domnul Brâncoveanu, avea mare râvnă și fierbinte dragoste spre a zidi și a înfrumuseța locașurile lui Dumnezeu, asemenea Măriei Sale și luminata și preacreștină a lui Doamna Maria. Aflăm că a ctitorit din temelie, în județul Vâlcii, unde se cheamă Surpatele, o mânăstioară, cu toată cheltuiala Măriei Sale. A făcut-o foarte frumoasă, cu zid împrejur și chilioare, a împodobit-o cu odăjdii și alte odoare bisericești scumpe și foarte frumoase. I-a dat bună zestre, moșii, vii și altele o a dăruit, unde să se odihnească cu bună viață călugărițe. Și la Hurezi, iarăși, Măria sa a făcut, la anul 1713, bolnița, din dragoste pentru călugării vârstnici, neputernici». (…)
Constantin și Maria au căutat să le asigure vlăstarelor lor toate condițiile care să le permită să-și mențină rangul și poziția socială mai târziu. Aceasta presupunea o educație aleasă, prin multă învățătură, în special pentru băieți. Maria își crește fiicele ferite de griji și primejdii în primăvara vieții, ocupându-le cu lucruri casnice, care să le aducă laudă. Cât despre fiii lor, în special Constantin Brâncoveanu se ocupă de educația lor de timpuriu, căci «în zadar se străduiesc părinții să agonisească avere, dacă copiii lor nu sunt cuminți». Maria și Constantin au știut să găsească echilibrul în creșterea fiilor lor ca tinerețea, multa îngăduință, desfătarea și banii să nu fie gazda unde se adună toate răutățile lumii.” (Iuliana Mateescu, Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia)
