În cateheza precedentă am avut ocazia să ne cristalizăm cunoștințele despre Sfânta Mirungere; Taina dobândirii Duhului, a confirmării lui Hristos în noi, după cum ne spune Sfântul Chiril. Această Taină, în Ortodoxie, nu e separată de Botez, nu e o Taină prin care cel botezat revine asupra mărturisirii de credință depusă de nași, ci e Taina Duhului. Așadar, dacă Taina Botezului este Taina intrării în Creștinism, Taina Mirungerii este a unirii cu Biserica. Pentru ca Tainele de inițiere să fie complete mai e nevoie de Taina Euharistiei, Taina tainelor și „viața în Hristos”.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, astăzi vom vorbi despre Sfânta Împărtășanie.

Mântuitorul a vorbit deschis despre această taină înainte de instituirea ei. La Sfântul Evanghelist Ioan, cap.6, ne vorbește despre „Hristos, pâinea vieții”. Cât de greu le-a fost ucenicilor să înțeleagă, dar mulțimilor? O parte din cei care erau de față l-au părăsit, iar ucenicii au exclamat: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (In. 6, 60).

Care este sensul cuvintelor Domnului? Ce le-a spus Iisus încât au fost atât de speriați? Ce nu putea fi înțeles?

Foarte direct spus, ceea ce și astăzi este greu de înțeles. În cuvântarea euharistică Mântuitorul le-a spus celor ce-l înconjurau următoarele: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare și sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și eu viez pentru Tatăl, și cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinții voștri mana și au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac (In. 6, 53-59).

Mulți au înțeles cuvintele Mântuitorului ad litteram, s-au speriat și au plecat. Hristos Domnul a vrut să ne transmită în schimb ceva ce nu a putut nimeni până la El. Ne-a oferit posibilitatea de a fi (El) în noi și noi în El. Dar să revenim asupra textului din Ioan.

Textul acesta nu poate fi văzut singur, nici nu poate fi izolat de alte texte în care tema este aceeași. Cel mai important este să-l corelăm cu evangheliștii sinoptici, dintre care vom exemplifica pasajul din Sfântul Marcu 14, 22-24: „Și, mâncând ei, a luat Iisus pâine și binecuvântând, a frânt și le-a dat lor și a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul, mulțumind, le-a dat și au băut din el toți. Și a zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă.” Acesta este textul de fundamentare al Euharistiei, acum, în momentele rostirii acestor cuvinte, Mântuitorul a inaugurat Sfânta Liturghie.

De ce avem atât de multă nevoie de acest text? Pentru că prin intermediul lui putem înțelege că Mântuitorul nu dorește să ne șocheze. Consumarea Lui, prin împărtășanie, este mult mai ușoară sub forma pâinii și a vinului. Ceea ce trebuie să credem este că Iisus este prezent în mod real în pâine și vin, că pâinea și vinul sunt Trupul și Sângele Lui.

Este extrem de important să credem acest lucru, întrucât, în mod contrar, „nu vom avea viață în noi” (In. 6, 56).

Cuvântul euharistie își are originea în limba greacă și înseamnă mulțumire. Euharistia mai este cunoscută și sub numele de Cina Domnului, Taina Trupului și a Sângelui, Împărtășanie, Jertfa fără de Sânge.

Încă de la început ea a fost centrul cultului creștin. Liturghiile pe care noi le moștenim s-au construit în jurul ei, arhitectura lor e una euharistică. Nimeni nu avea acces la Trupul și Sângele Domnului dacă mai înainte nu era botezat și miruns.

Trebuie să știm că în primele veacuri se împărtășea întreaga comunitate de creștini, că a nu te împărtăși era o privațiune. Doar cei cu păcate extrem de grele nu se apropiau de potir. Cu timpul rigoarea euharistică a scăzut, mai bine spus zelul și fuga după Hristos s-au diminuat. Comunitățile de creștini s-au rezumat la a participa la Sfânta Liturghie, pasiv, neimplicați real. Pe fondul acesta a apărut „anafura”, care nu înlocuiește, și trebuie să știm acest lucru, nicidecum Euharistia. Este o formă de confirmare a prezenței noastre la comunitatea parohială, este gustarea dintr-o pâine binecuvântată, care, repet, nu are valoare euharistică.

Din cele expuse până acum ne-am făcut o imagine mai mult sau mai puțin completă asupra Sfintei Euharistii. Am observat câteva din textele de fundamentare, unde Mântuitorul vorbește explicit despre Trupul și Sângele Său, despre valoarea lor mântuitoarea, despre „intrarea în Împărăție” când ne împărtășim. Acum vom căuta și câteva texte patristice pentru a ne lămuri asupra valorii extraordinare a acestei Taine, asupra efectelor pe care le poate avea asupra celor care se împărtășesc „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Sfântul Nicolae Cabasila spune că:

„După ungerea cu Sfântul Mir ne apropiem de Sfânta Masă, piscul cel mai înalt al vieții duhovnicești, la care dacă am ajuns odată, nimic nu mai lipsește ca să dobândim fericirea cea dorită. Pentru că aici nu mai e vorba de a ne face părtași morții, îngropării sau unei vieți mai bune, ci e vorba de chiar dobândirea Celui înviat. De acum nu mai primim darurile Duhului Sfânt, oricât de bogate ar fi ele, ci pe Însuși Vistiernicul acestor daruri, comoara întru care încape toată bogăția darurilor”[1].

Cu privire la prefacere, Sfântul Chiril al Ierusalimului, pe un ton oarecum mustrător, ne întreabă:

„Altă dată Hristos în Cana Galileii a prefăcut la un semn al Său apa în vin. Nu este oare vrednică de credință și prefacerea vinului în sânge? A fost chemat la nuntă lumească, și a săvârșit această minune de nespus. Oare nu cu mult mai mult se va mărturisi că a dăruit nuntașilor spre desfătare trupul și sângele lui”. În timp ce Sfântul Ambrozie al Milanului, simțind îndoiala celor care văd pâine în loc de carne și vin în loc de sânge, ne atenționează: „Poate vei spune: Eu văd altceva; ce tot îmi spui că primesc Trupul lui Hristos? Încă și aceasta ne-a rămas s-o mai dovedim. Cât de multe exemple să folosim pentru aceasta? Să dovedim că nu este ceea ce natura a alcătuit, ci ceea ce binecuvântarea (Domnului) a sfințit și că mai mare este puterea binecuvântării decât a naturii, pentru că prin binecuvântare natura însăși se schimbă”[2].

Euharistia este „intrarea în Împărăție”. A fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos ca hrană pentru veșnicie. Trupul și Sângele Domnului sunt condiție pentru moștenirea vieții veșnice.

Cu ce am putea asocia această realitate? Credem că nu are echivalent decât în viața duhovnicească. Dacă prin păcat murim, ne degradăm, prin Euharistie ne împrospătăm sângele și trupul, ne luăm merinde pentru Eternitate.

Împărtășania e salvarea omului modern. Fără ea nu va putea să-și găsească drumul către echilibrul interior. Cei care nu-l vor căuta pe Dumnezeu în Euharistie, îl vor dobândi pe cel necurat gustând din „euharistia” lui. În acest sens sunt lămuritoare cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului:

„Căci, după cum pâinea și vinul Euharistiei, înainte de invocarea Sfintei Treimi, sunt simplă pâine și vin, dar, după invocare, pâinea ajunge trup al lui Hristos, iar vinul, sânge al lui Hristos, în același chip mâncărurile din trufia lui Satan sunt, prin natura lor, simple mâncăruri, dar se spurcă prin invocarea demonilor”[3].

Pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci

Inspector eparhial pe probleme de catehizare parohială 


Citește și Sfânta Taină a Mirungerii | Cateheza a III-a

Toate catehezele pot fi citite, integral, AICI 


[1] Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, traducere de pr.prof. Teodor Bodogae, EIBMBOR, București, 2009, p.113

[2] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, traducere de Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2003, p. 22.

[3] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, p. 345.

Foto credit: Arhiva Radio Renașterea