Sfânta Liturghie Arhierească de praznicul Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului şi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

de | ian. 3, 2023

Duminică, 1 ianuarie 2023, când se prăznuieşte Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi prima zi a Anului Nou civil, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea soborului de preoţi şi diaconi ai sfântului locaş de închinare.

„A fost o întreită sărbătoare astăzi, la întâi ianuarie, deoarece este, pe de o parte, praznic împărătesc, Tăierea-împrejur a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la 8 zile după Naşterea Sa şi fixarea numelui, aşa precum a vestit îngerul bătrânului şi dreptului Iosif că Îi vor pune numele Iisus, care însemnează Dumnezeu mântuieşte sau Dumnezeu este Mântuitor. Apoi, este sărbătoarea duhovnicească a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, un mare părinte şi luminător al Bisericii lui Hristos, stâlp şi apărător al sfintei şi dreptei credinţe, care, într-o viaţă de doar 50 de ani şi 10 ani de Arhierie, mare aplicare spre viaţa monahală şi spre retragerea în pustie, totuşi, la chemarea Bisericii, a făcut o adevărată reformă în instituţiile bisericeşti la vremea lui, pe la anul 370 a ajuns el Arhiepiscop al Cezareei Capadociei şi a păstorit până în 379, a făcut o adevărată reformă, în sensul că a unit Liturghia pe care a şi alcătuit-o, Sfânta Liturghie ce se săvârşeşte de zece ori pe an, numită a Sfântului Vasile cel Mare, cu filantropia, şi apoi, pentru că a avut o mare aplicare spre viaţa monahală, pe care a dorit-o cu dor nespus, a făcut regulile mari şi mici pentru conducerea şi pentru organizarea vieţii monahale. Sărbătorim Anul Nou civil, când facem bilanţul anului care a trecut, al tuturor lucrurilor pe care le-am împlinit, pe care ni le-am propus şi pe care Dumnezeu ne-a ajutat să le împlinim, asistându-ne şi întărindu-ne în lucrarea noastră pastoral-misionară, cultural-teologică şi social-filantropică şi activităţi cu tineretul, şi Îl rugăm să ne ajute, aşa cum am făcut-o în noaptea de la trecerea dintre ani cu mulţimea credincioşilor care vin la sfânta noastră Catedrală, Îl rugăm să binecuvinteze cununa anului ce va să fie, în primul rând cu pace, sănătatea, spor şi ajutor sfânt de la Dumnezeu în toate. Slavă lui Dumnezeu pentru toate şi La mulţi ani tuturor celor ce poartă numele Vasile şi derivatele lui, tuturor celor ce au păşit cu sănătate în noul an”, a spus Preasfințitul Episcop Iustin.

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul din prima zi a anului 2023 a fost format din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, Ierom. Serafim Bilţ, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Viorel Bud, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru disciplina Religie, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, Pr. Ionuţ Pleş, Pr. Dr. Valeriu Vana, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Diac. Vasile Petru Bud, Diac Vlad Nechita şi Ipod. Vasile Pop. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Paula Bondre.

Cuvântul de învăţătură

Cu multă luare aminte au aşteptat credincioşii din incinta Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin despre praznicele din prima zi a noului an. Despre praznicul Tăierii-împrejur cea după Trup a Domnului, pe care poporul ales a praticat-o încă de pe vremea lui Avraam, Preasfinţitul Episcop Iustin a spus:

„Au trecut 8 zile de praznicul Naşterii Domnului şi, aşa cum ne relatează Sfântul Evanghelist Luca, la 8 zile de la naşterea fiecărui prunc de parte bărbătească era adus la templu ca să fie circumcis sau tăiat împrejur şi să i se fixeze numele. Era un fel de iniţiere în legea strămoşească, pentru că Dumnezeu dăruise lui Avraam şi poporului ales acest legământ. La 59 de ani, aproape 60 de ani, Avram, părintele credinţei, a fost îndemnat de Dumnezeu să introducă această rânduială pentru poporul ales, pentru toţi cei de parte bărbătească, ca să fie însemnaţi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, iar Avram nu s-a mai numit Avram, părinte al înălţimilor, cum Însuşi Dumnezeu a zis: De acum te vei numi Avraam, părinte al mulţimilor, al credinţei, iar fiii tăi se vor înmulţi ca stelele cerului. Această rânduială a păzit-o poporul ales în permanenţă şi prin ea s-a deosebit de celelalte neamuri păgâne, pentru că făcea legământ cu Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului, Căruia îi făgăduia credinţă şi recunoştinţă. Conform acestei legi, Maica Domnului şi Bătrânul Iosif, la 8 zile de la Naştere, Îl aduc pe Mântuitorul la templu ca să fie tăiat împrejur şi să-I fie fixat numele. Numai că de data aceasta, ca şi la Avraam, părintele credinţei, căruia Dumnezeu i-a schimbat numele din Avram în Avraam, şi de data aceasta, îngerul lui Dumnezeu i-a desluşit, a revelat, a descoperit numele Celui Ce S-a Născut de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, şi anume Iisus. Sfântul Evanghelist Luca, zică că înainte de a fi zămislit El în pântecele Maicii Sale, l-a descoperit Fecioarei Maria în Nazaret şi, apoi, mai târziu Dreptului Iosif, când Fecioara a devenit vizibil însărcinată şi Iosif cel Drept şi temător de Dumnezeu, bătrân fiind, a vrut s-o lase în ascuns, adică să o părăsească, pentru că credea că l-a făcut de ruşine, a necinstit casa. Şi atunci, din nou intervine îngerul lui Dumnezeu şi zice: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua la tine pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit întru Dânsa este de la Duhul Sfânt şi va Naşte un Fiu şi Îi vei pune numele Iisus, care însemnează Dumnezeu mântuieşte, Dumnezeu este Mântuitorul. Toate acestea s-au împlinit întocmai la 8 zile după Naşterea Domnului”, a mai spus Preasfințitul Iustin.

Sfânta Liturghie Arhierească de praznicul Tăierea-împrejur cea după Trup a Domnului şi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare Despre Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a precizat:

„Minunea stă în următorul lucru: este un praznic întreit astăzi. Este Tăierea-împrejur, praznic împărătesc, care, aparent, nu-i foarte însemnat, este Sfântul Vasile cel Mare şi Anul Nou civil. Cât de minunat a lucrat Dumnezeu şi câtă smerenie a arătat Fiul Său, pentru că praznicul Tăierii-împrejur, a aducerii Mântuitorului la templu şi a fixării numelui, precum a fost vestit de îngeri, se ascunde în spatele Sfântului Mare Vasile. Se ascunde. Trece mai mult o taină şi-l sărbătorim pe Sfântul Vasile cel Mare. De ce? Pentru că la 350 de ani de la întruparea Mântuitorului, Sfântul Vasile cel Mare a devenit un teologhisitor al Sfintei Celei de o Fiinţă şi de Viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi. El a vorbit desluşit despre Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi despre Dumnezeu Duhul Sfânt, în mod desluşit, pentru prima dată, când a apărat, în urma Sinodului de la Niceea şi celui de la Constatinopol, a apărat Dumnezeirea Duhului Sfânt. Şi aşa cum au fixat Părinţii aceştia din Veacul de Aur al Bisericii, noi credem în Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul de o Fiinţă cu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede şi se odihneşte în Fiul şi este trimis în lume prin Fiul. Venirea Fiului a avut drept rezultat apoi trimiterea în lume a Duhului Sfânt, cum ne-a făgăduit. Este mare acest Sfânt unic născut în Capadocia, din părinţi nobili creştini, Vasile şi Emilia! Cinci Sfinţi sunt în familia Sfinţilor Capadocieni: Sfântul Vasile cel Mare. Sfânta Macrina cea bătrână, Sfânta Macrina cea tânără, sora Sfântului Grigorie de Nissa, fratele lui, episcop de Nissa, mare teolog, şi Sfântul Petru al Sevastiei, alt mare părinte al Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare a fost chemat de Dumnezeu să urmeze calea isihiei sau a retragerii din lume, a vieţuirii doar pentru Dumnezeu, întru Dumnezeu şi cu Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt şi prin despătimire, prin eliberarea de patimi şi de păcate. Din tinereţe a căutat cele mai înalte şcoli, pe lângă ceea ce a învăţat în familia lui. A fost în Cezareea Capadociei la şcolile cele înalte, apoi, împreună cu prietenul său Grigore de Nazians sau Teologul, la Atena, unde cunoşteau doar două căi: calea ştiinţelor şi calea Bisericii, căutându-i pe Părinţii de la care au învăţat taina Împărăţiei lui Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare n-a trăit decât 50 de ani, dar a ars ca o lumânare. A avut o vieţuire de o înaltă sfinţenie. A ajuns episcop la anul 370 şi a păstorit 9 ani, până în 379, când s-a stins, dar a făcut în 10 ani cât n-au făcut alţii într-o 100 de ani. A alcătuit Liturghia pe care am săvârşit-o astăzi şi care se săvârşeşte de 10 ori peste an. A făcut în incinta bisericilor şi a mănăstirilor pe care le-a înfiinţat locuri de întrunire. Pentru că a trăit în mănăstiri, a făcut regulile monahale mari şi mici, după care se conduce monahismul nostru. Activitatea lui în plan social-filantropic a fost atât de mare şi de impresionantă, încât a lăsat un oraş întreg numnit Basiliada, care avea biserica în centru, cu aşezăminte pentru săraci, cu aşezăminte pentru bolnavi, pentru copiii săraci, pentru fetele orfane sau sărace, pentru cei ce nu aveau pe nimeni şi la o margine era şi o leprozărie. Sfântul Vasile cel Mare nu se temea să intre între la leproşi. Apoi, a alcătuit cele trei molifte mari, numite dezlegări, care sunt impresionante şi în care Sfântul se ceartă cu diavolul pentru sufletul omenesc şi-i cere să plece, ca să nu-l mai chinuiască”.

„Este Anul Nou civil. Ne facem un bilanţ împreună cu Dumnezeu, ca de fiecare dată. În primul rând ne gândim la viaţa noastră interioară şi la mântuirea sufletului şi apoi la realizările materiale, care trec în planul al doilea”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Te-Deum de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, asupra Ierarhilor şi preoţilor ei şi pentru ajutor de la Dumnezeu în anul în care vine. În încheiere, a fost declarat 2023 ca An omagial al persoanelor vârstnice  şi An comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti şi a fost sfinţită icoana Anului omagial al persoanelor vârstnice, care a fost pusă spre închinare în interiorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.

Andrei Fărcaş, redactor al revistei „Graiul Bisericii Noastre”

Mai  multe poze aici:

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Joi, 30 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Municipiul Baia Mare,...

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Marți, 21 noiembrie 2023, de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a...

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Marți, 14 noiembrie 2023, cu începere de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au participat la evenimentul organizat de Protopopiatul Ortodox Român...