Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare

de | dec. 10, 2017

Duminică, 10 decembrie 2017, cu începere de la ora 9,30, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.

Mai mult de un sfert din credincioşii care au umplut Catedrala Episcopală au fost copii şi tineri, care au venit să se roage împreună cu Ierarhul lor şi preoţii Catedralei, dar şi cu părintele Constantin Necula, venit special în Baia Mare pentru a susţine, azi după amiază, în spaţiul Catedralei, o conferinţă.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul de Muzică Bizantină „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

La încheierea Sfintei Liturghii, a fost oficiată Slujba Parastasului după Majestatea Sa Regele Mihai I al României, trecut în lumea veşniciei cu câteva zile în urmă, la vârsta de 96 de ani.

„Regele Mihai I al României este ultimul cel mai important şi mare bărbat al neamului nostru, care a fost martor la toate evenimentele ale neamului românesc, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, a fost un om vertical, de o moralitate cuceritoare şi pilduitoare, un stâlp al demnităţii, al fidelităţii faţă de credinţa noastră ortodoxă şi faţă de valorile neamului românesc, un bărbat de stat, care poate să fie luat pildă de cei ce pot, de cei ce îndrăznesc şi de cei ce doresc să-l ia pildă în ceea ce semnează cultivarea şi păstrarea libertăţii, demnităţii şi unităţii neamului românesc şi a valorilor noastre sfinte, începând cu dreapta şi sfânta noastră credinţă ortodoxă strămoşească.” 

 

Numit de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin „Apostolul tinerilor” şi al Bisericii noastre Ortodoxe, mulţumindu-i pentru conslujire şi cele trei conferinţe din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului susţinute în aceste zile, şi pentru că are origini maramureşene, Preasfinţitul Părinte Episcop a înmânat apreciatului conferenţiar cea mai importantă distincţie a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, „Crucea Voievodală Maramureşeană” şi Gramata Episcopală „în semn de înaltă apreciere, multă preţuire şi părintească recunoştinţă pentru călătoria duhovnicească pe care o face împreună cu tinerii României creştine spre Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa, cultivând cu gingăşie şi nobleţe voievodală tot ce au mai frumos şi mai sublim tinerii vremurilor noastre şi îndemnându-i să-şi pună cea mai de preţ comoară – tinereţea – în slujba Bisericii şi a neamului”.

Părintele Episcop Iustin a mai oferit oaspetelui albumul „Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, editat anul trecut, cu ocazia încheierii lucrărilor de înălţare pe verticală, şi a întronizării ca Întâistătător al Eparhiei.

Andrei Fărcaş,

redactor la Revista „Graiul Bisericii Noastre”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul istoric al Mănăstirii Dobric și sfințirea noilor clopote

Hramul istoric al Mănăstirii Dobric și sfințirea noilor clopote

În ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și Elena, miercuri, 21 mai 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în...

Crosul Inimilor Mari – Aleargă și tu pentru cei care nu mai pot

Crosul Inimilor Mari – Aleargă și tu pentru cei care nu mai pot

Un pas pentru viață. O alergare pentru demnitatea copiilor care suferă. Un centru care aduce lumină acolo unde boala pare să fi închis toate ferestrele speranței. În inima Ardealului se naște o mângâiere. Se clădește, cu trudă și iubire, „Sfântul Hristofor” – singurul...