Sfânta Liturghie Arhierească şi binecuvântarea spaţiului pentru noua bibliotecă românescă din Paris

de | mai 27, 2019 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, se află în Paris în fruntea unei delegaţii eparhiale  alcătuite din: Arhim. Dr. Macarie Motogna  – exarhul mănăstirilor, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă –  consilier social filantropic și misionar, Aarhid. Teodosie Bud – consilier economic, Arhid. Dr. Nifon Motogna –  administratorul Catedralei Episcopale Sfânta Treime din Baia Mare, și Arhid. Ionuț Todorca – secretar eparhial. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Sfinții Trei Ierarhi din Romainville, Paris, Franța, în prezenţa a peste 1.000 de credincioși, foarte mulți dintre aceștia fiind maramureșeni, oșeni și sătmăreni îmbrăcați în frumoasele straie tradiționale. Această comunitate îl are ca păstor duhovnicesc pe părintele Mircea Filip, fiu al al Țării Lăpușului din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului.

După încheierea Sfintei Liturghii, părintele paroh a rostit un cuvânt de bun venit, prin care şi-a exprimat bucuria de a-l avea în mijlocul credincioşilor pe Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, care a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească.

La rândul său, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a mulţumit pentru invitaţia ce i-a fost adresată de a fi prezent în mijlocul maramureşenilor, oşenilor şi altor creştini din aceată parte de ţară şi a conferit doamnei preotese Iulia Filip Ordinul Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureș pentru laici şi Gramata Episcopală, în semn de apreciere pentru modul unic și autentic în care înțelege misiunea și slujirea de preoteasă, departe de ţară, dar și pe cea de mamă eroină care urmează să aducă pe lume ce de-al șaptelea copil.

După terminarea Sfintei Liturghii, delegația eparhială, preotul paroh, membrii consiliului parohial și o bună parte din credincioși  s-au deplasat la noua adresă a parohiei, la Courneuve – Paris, unde se înalţă o frumoasă biserică, cu dimensiuni de catedrală, care se află în faza de pictură interioară. Aici există spaţii pentru activităţi culturale, social-filantropice și cu tineretul. Acest perimetru al parohiei va găzdui şi biblioteca românească ce va purta numele vrednicului de pomenire Justinian Arhiepiscopul. Nou spaţiu al bibliotecii româneşti a fost binecuvântat de către Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Autor: Andrei Fărcaș

Ultimele articole

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Mihai Eminescu – „luceafărul poeziei românești”

Poet, prozator și jurnalist român, a fost considerat cea mai importantă voce poetică din literatura română. Acesta a fost Mihai Eminescu. S-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al 7-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o...

15 ianuarie – Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

15 ianuarie – Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

Sf. Cuv. Pavel Tebeul Sfântul Cuvios Pavel Tebeul s-a născut în Tebaida (Egipt). Părinții lui au fost creștini cu o situație materială bună. Pavel a fost crescut în frica lui Dumnezeu, primind și o educație profană aleasă. La vârsta de 15 ani a rămas orfan. În acel...

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Cluj-Napoca

De Ziua Culturii Naționale și a comemorării marelui poet Mihai Eminescu, la 172 de ani de la nașterea sa, la Cluj-Napoca a avut loc un eveniment religios și cultural-artistic, în prezența reprezentanților cultelor religioase din municipiu, a autorităților civile și...