Sfânta Liturghie Arhierească şi hirotonirea întru preot a Arhidiaconului Adrian Dobreanu

de | oct. 27, 2022

Miercuri, 26 octombrie 2022, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, credincioşii din Catedrala Episcopală „Sfânta Treime din Baia Mare au avut bucuria să îl aibă în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, care a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, a hirotonit întru preot pe Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, dirijorul şi întemeietorul Grupului Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, şi a rostit cuvânt de învăţătură.

„În preziua sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, când este sărbătoare mare în Capitala României şi în Patriarhia Română, deoarece toţi membrii Sfântului Sinod, în jurul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, slujesc la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe Dealul Patriarhiei, iată, în 26 octombrie 2022, sărbătorim pe celălalt Sfânt Mucenic, de această dată, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, un Sfânt care s-a născut în secolul III şi a murit în secolul IV, pe timpul celor mai cumplite şi ultimelor persecuţii în timpul împăraţilor Diocliţian şi Maximian”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost fiu de nobil creştin, tatăl lui fiind voievodul Tesalonicului, a primit o educaţie aleasă şi a fost botezat în taină. Părinţii l-au crescut în învăţătura sănătoasă a Sfintei Scripturi şi în rânduiala vieţii creştine şi cu principii morale, fapt pentru care, datorită educaţiei lui, cuminţeniei lui, verticalităţii lui, după moartea tatălui său, a fost numit prefect sau voievod al Tesalonicului, însă el nu s-a lepădat de faptul că este creştin şi, susţinând acest lucru, şi-a dat viaţa şi a mărturisit, cu preţul sângelui, pe Iisus Hristos. Pe acest Mare Sfânt, contemporan cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, doi Sfinţi Mari, îi sărbătorim astăzi şi, iată, suntem la Sfânta noastră Catedrală Episcopală, înconjuraţi de un frumos sobor de preoţi, deoarece avem şi bucuria să hirotonim întru preot un tânăr diacon, care de 10 ani slujeşte la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” şi care a înfiinţat Corul Bizantin „Theologos”, Corul Psaltic „Theologos”. Este vorba de Părintele Profesor Adrian Dobreanu şi de acum, conferindu-i şi dăruindu-i darul preoţiei, va primi în păstorire şi o comunitate, o parohie cu credincioşi vrednici, ca să ducă mai departe slujirea Bisericii lui Hristos. Slavă lui Dumnezeu pentru toate şi pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Dumnezeu să ne ocrotească pe noi toţi”, a mai spus Prteasfințitul Părinte Iustin al Maramureșului.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie

S-au rugat alături de Preasfințitul Episcop Iustin, un sobor numeros de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Ierom. Serafim Bilţ, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru Religie, Pr. Adrian Morar, referent al Sectorului social-filantropic, Pr. Lect. Univ. Dr. Claudiu Pop, de la Domeniul Teologic „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universiar Nord din Baia Mare, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare. Au slujit la Catedrala Episcopală din Baia Mare și Pr. Viorel Bud şi Pr. Florin Bălan, slujitori ai Catedralei, Pr. Ionuţ Pleş, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi de pe lângă Catedrala Episcopală Maramureşeană, Pr. Dr. Valeriu Vana, responsabilul Agenţiei de Pelerinaj, Pr. Bogdan Ciocotişan, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare, Pr. Vassile Cozma din Rozavlea, Pr. Marius Pop din Episcopia Spaniei şi Portugaliei, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, Diac. George Alexandru Florea, de la Catedrala din Roman, Diac. Vasile Petru Bud, Diac. Vlad Nechita, Ipod. Vasile Pop. Răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois.

Hirotonire

La momentul consacrat hirotoniei preoţilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a hirotonit întru preot pe Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, pe seama Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Săcălăşeni, Protopopiatul Baia Mare.  Părintele profesor Adrian Dobreanu este slujitor de 10 ani al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, din care 7 ani ca diacon. Are 36 de ani şi este întemeietorul Grupului Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în 2015, şi dirijorul acestuia, precum şi profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, mai înainte fiind profesor în învăţământul mediu băimărean. În cei 7 ani de la înfiinţare, a dat, cu Grupul Psaltic „Theologos”, răspunsurile la aproape toate Sfintele Liturghii Arhiereşti, la care s-au adăugat vecernii şi ierurgii în diferite parohii, fiind o prezenţă permanentă la săvârşirea acestora, mai ales în ultimii cinci ani. Este căsătorit cu Iustina, absolventă a Seminarului de la Mănăstirea Prislop, şi au împreună trei fetiţe frumoase.

„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi prin punerea mâinilor Preasfinţitului Părinte Iustin, astăzi, de sărbătoarea închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, după aproape şapte ani de diaconie, am primit Harul cel Dumnezeiesc al Preoţiei în Sfânta noastră Catedrală Episcopală. Astfel, după 7 ani petrecuţi la cârma Grupului Psaltic „Theologos”, alături de care am răspândit cântarea bizantină în Eparhie, se cuvine să mulţumesc Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, pentru această nouă chemare şi pentru încrederea acordată în tot acest timp binecuvântat de Dumnezeu. Doresc să mulţumesc fraţilor din cadrul Grupului „Theologos”, alături de care am petrecut foarte multe momente frumoase împreună; iar „Theologos” va rămâne o dragoste care nu se va uita niciodată. Nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc şi să le fiu recunoscător părinţilor mei din Humuleşti, satul natal al marelui Ion Creangă, care m-au născut şi m-au  crescut”, a spus succint Părintele Adrian Dobreanu după hirotonire.

Cuvântul de învăţătură

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la pericopa evanghelică a sărbătorii, în care Mântuitorul a profeţit lucrurile care urmau să se întâmple peste 300 de ani, vremea în care cei ce sunt ai Lui vor pătimi. Milioane de martiri şi mărturisitori au murit de moarte mucenicească, dându-şi viaţa pentru Evanghelie şi pentru adevărul că Iisus este Hristos Fiul Dumnezeului Celui Viu. Preasfinţitul a vorbit apoi despre martiri şi mucenici, cei după Chipul lui Hristos, care sunt cei mai iubiţi de Mântuitorul, continuând cu exemplul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, despre viaţa şi sfinţenia sa, despre martiriul şi mucenicia pe care a primit-o în numele lui Hristos Domnul şi descoperirea, prin minune Dumnezeiască, a Sfintelor Sale Moaşte. „Să ne facă parte Dumnezeu de rugăciuniule lui de pilda vieţii lui!”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioşilor și despre Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurureştilor, şi felul în care acesta a salvat Patriarhia Română de la mutare şi demolare.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Început de an școlar la Seminarul Teologic din Baia Mare

Început de an școlar la Seminarul Teologic din Baia Mare

Elevii Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare și-au început anul școlar, așa cum o fac de peste trei decenii, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, săvârșită de un sobor de...

Prima grădiniță ortodoxă din Eparhia Maramureșului și Sătmarului

Prima grădiniță ortodoxă din Eparhia Maramureșului și Sătmarului

Luni, 9 septembrie 2024, ziua începerii noului an școlar 2024-2025, sărbătoarea Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana ai Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a pus piatra de temelie pentru prima grădiniță...

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la biserica din Rozavlea

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la biserica din Rozavlea

Duminică, 8 septembrie 2024, de praznicul Nașterii Maicii Domnului și în Duminica dinainte Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în localitatea natală Rozavlea de pe...

Târnosirea bisericii din Săcel II, Protopopiatul Vișeu

Târnosirea bisericii din Săcel II, Protopopiatul Vișeu

Duminică, 1 septembrie 2024, la începutul anului nou bisericesc, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit în Parohia Săcel II, unde a târnosit biserica parohială, refăcută în întregime în ultimi ani. De asemenea, a oficiat Sfânta...