Sfânta Liturghie de hram la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Baia Mare

de | nov. 14, 2022

Duminică, 13 noiembrie 2022, a XXV-a după Sfintele Rusalii, când se citeşte Sfânta Evanghelie cu pilda samarineanului milostiv, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare, unde, la sosire, s-a închinat la Brâul Maicii Domnului, adus la această biserică, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de hram şi a rostit un cuvânt de învăţătură.

„Am revenit la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din municipiul Baia Mare, una dintre primele biserici ctitorite în acest municipiu, după 1990. Lucrările au început în 1993, în toamna aceluiaşi an a fost terminat demisolul şi au început să slujească Părintele Viorel Gavra, ctitorul acestei biserici, împreună cu credincioşii de aici, iar în 2004, în 23 mai, biserica fiind terminată şi împodobită în chip minunat, am săvârşit slujba de târnosire împreună cu Înaltpreasfinţitul vrednic de pomenire Justinian, spre bucuria mulţimii credincioşilor, atât din parohia aceasta, cât şi din municipiul Baia Mare, care au fost prezenţi”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

„De atunci, în fiecare an, revenim la sărbătoarea sfinţilor ocrotitori, chiar dacă nu putem în 8 noiembrie, venim duminică înainte sau după, şi-i cinstim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ocrotitorii acestei biserici. Astăzi aici păstoreşte părintele Andrei Pop, inspector eparhial, şi părintele Adrian Gavra, care, împreună duc din punct de vedere pastoral-misionar, slujirea acestei comunităţi, care numără ceva peste 8.000 de suflete şi este una din comunităţile vii ale municipiului Baia Mare, foarte iubită de copii şi, drept dovadă, sunt şi astăzi la Sfânta Liturghie, şi de credincioşii care şi-au construit-o, care o împodobesc cu prezenţa lor şi care o iubesc, pentru că este casa şi locaşul sfânt al lui Dumnezeu. Cu ocazia sărbătorii hramului, am avut bucuria şi binecuvântarea de la Dumnezeu ca Maica Domnului să facă un dar credincioşilor de la această parohie din municipiul Baia Mare şi din Episcopie, şi anume, de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, Părintele Hristu şi maicile românce Antonia şi Andreea ne-au adus o părticică din Brâul Maicii Domnului, care a ajuns vineri seara şi care rămâne până vinerea viitoare în Episcopia noastră. Va poposi la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” şi la Catedrala din Satu Mare, unde se vor închina credincioşii. A fost o atmosferă deosebită şi la primire şi în toate aceste zile, iar ziua de astăzi a fost atât de minunat împodobită, tocmai pentru că şi acest odor minunat, care este o părticică din Brâul Maicii Domnului, a fost aşezat în mijlocul credincioşilor spre închinare. Mulţumim celor care au făcut posibil acest dar pentru credincioşi”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Închinarea la Brâul Maicii Domnului

Sfânta Liturghie de hram la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Baia Mare Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi întreg soborul slujitor s-au închinat la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, adus spre închinarea credincioşilor vineri seara, la ora 22:00. Pe parcursul zilei de sâmbătă şi duminică mulțime de credincioşi s-au îndreptat spre biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare, pentru a se închina la Brâul Maicii Domnului, ajuns pentru prima oară în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi chiar în Transilvania. Pelerinajele la această biserică şi la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare vor continua zi de zi, pentru că este, pentru majoritatea credincioşilor, o ocazie unică în viaţă de a se închina la acest odor Sfânt, care a fost aşezat în jurul Născătoarei de Dumnezeu, când Îl avea pe Mântuitorul în pântecele Său.

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul care a slujit la această Sfântă Liturghie Arhierească, oficiată în prezenţa Brâului Maicii Domnului, a fost alcătuit din Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor şi stareţul Mănăstirii Rohia, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial şi paroh, Pr. Adrian Gavra, coslujitor. Au mai slujit alături de Preasfințitul Episcop Iustin, Pr. Hristu Bunis, de la biserica „Sfântul Dimitrie” din Almiros, Grecia, care însoţeşte Brâu Maicii Domnului, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Diac. Vasile Nuszer, slujitor la această biserică, Ipod. Vasile Pop. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de teologul Ioan Babici Buda, iar la priceasnă a cântat Patricia Moldovan, elevă în clasa a VIII-a, şi Arhid. Vald Verdeş. S-au rugat împreună cu credincioşii şi soborul Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, Dr. Viorica Cherecheş, medic, fost parlamentar, monahiile Antonia Corban şi Andreea Chirilă, de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, Mitropolia de Volos, maica stavroforă Filofteia Oltean, stareţa Mănăstirii Bârsana, călugări şi maici de la alte mănăstiri. Întreaga incintă a bisericii a fost arhiplină de credincioşi, care s-au rugat împreună cu soborul, pe o zi senină, cu mult soare şi multă lumină.

Cuvântul de învăţătură

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învățătură la Evanghelia duminicii, pilda samarineanului milostiv, şi a prezentat tâlcuirea pericopei.

„Pericopa evanghelică dezvăluie faptul că omul acela care a căzut între tâlhari simbolizează întreaga umanitate, care a căzut între spinii şi tâlharii păcatelor prin protopărinţii noştri şi urmaşii lor până laSfânta Liturghie de hram la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Baia Mare întruparea lui Hristos, acum două mii şi ceva de ani. Şi nu avea umanitatea soluţie dacă Dumnezeu nu şi-ar fi arătat iubirea milostivă şi n-ar fi întrupat-o prin venirea în lume sau trimiterea în lume, prin ascultare, a Fiului Său, cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi icoana iubirii lui Dumnezeu. Cel ce L-a văzut pe Fiul L-a văzut pe Tatăl. Umanitatea este omul căzut. Samarineanul este Însuşi Hristos, spun Sfinţii Părinţi. Untdelemnul şi vinul cu care a uns samarineanul rănile celui căzut, simbolizează Sfântul şi Marele Mir, cu care suntem pecetluiţi la botez. Vinul este cumenicătura, Sfânta Împărtăşanie. Casa de oaspeţi este Biserica, iar celor pe care ne dă Dumnezeu în grijă de la naştere până la mormânt, ca să ne însoţească, să ne vindece rănile sufleteşti, să ne ajute, să călătorească împreună cu noi, să sufere împreună cu noi, să se bucure împreună cu noi sunt Părinţii Bisericii, sunt preoţii, sunt slujitorii lui Dumnezeu. Lor le-a încredinţat călătoria noastră pământească în această lume. Acesta este tâlcuirea pericopei evanghelice. În Biserică primim lumină, primim pace, primim linişte, primim înţelepciune”, a spus în cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Iustin.

Distincţii

Părintele paroh Andrei Emil Pop, care a slujit mulţi ani ca diacon al Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, a fost distins cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul”. Doamna Dr. Cherecheş Viorica, de la care a pornit ideea aducerii preţiosului odor la Baia Mare, a fost distinsă cu Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt”, cel mai important ordin cultural. Mănăstirea Kato Xenia, care a acceptat deplasarea cu Brâul Maicii Domnului la Baia Mare, a fost distinsă cu Medalia Culturală „Nicolae Steinhardt”. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar, din partea Părintelui paroh şi credincioşilor din parohie, precum şi din partea oaspeţilor greci, o icoană a Maicii Domnului cu Brâul, pictată chiar la Mănăstirea Kato Xenia. Aceeaşi icoană a primit şi primarul Cătălin Cherecheş¸pentru acest dar făcut băimărenilor şi pentru alte ajutoare pe care le oferă Bisericii.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala din Satu Mare

Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala din Satu Mare

Marţi, 26 decembrie 2023, a doua zi de Crăciun, praznicul Soborul Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în municipiul Satu Mare, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, unde a oficiat Sfânta Liturghie...