Sfânta Liturghie din Joia Mare în Episcopia Maramureșului

de | apr. 16, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat în Joia Mare, 16 aprilie 2020, de la ora 9,00, Sfânta Liturghie în Paraclisul Episcopal din Centrul Eparhial din Baia Mare, în fruntea unui sobor restrâns de preoți și diaconi.

Slujba a fost transmisă în direct pe pagina oficială de facebook, pentru ca să poată fi urmărită de credincioșii din eparhie, din țară și din străinătate.

În finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a făcut pentru credincioșii din Eparhie comunicări importante în legătură cu modul în care vor fi distribuite Sfintele Paști la nivel de parohii și cum va fi distribuită Sfânta Lumină, care va fi adusă de la Ierusalim la București în Sâmbăta Mare după amiază și apoi în Eparhia Maramureșului și Sătmarului cu un avion special.

În Eparhia Maramureșului și Sătmarului se vor respecta întocmai recomandările oficiale emise de Ministerul Afacerilor Interne și de Patriarhia Română.

În această perioadă Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Maramureșului și Sătmarului slujește în Bisrica Mănăstirii cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei. Și această slujbă poate fi văzută pe pagina oficială de facebook a Episcopiei.

Corespondent radio Renașterea: Andrei Fărcaș

Ultimele articole

Nu contează unde te rogi, ci cum te rogi

Nu contează unde te rogi, ci cum te rogi

Ieronim, Bătrânul din Egina: „Dacă mintea ta se află în Dumnezeu, tu te poţi ruga, chiar dacă te afli în pat! Din contră, dacă mintea ta este aiurea, chiar dacă eşti în genunchi, tu n-ai emoţia rugăciunii şi rugăciunea ta rămâne fără rod. Nu simţi nici o uşurare şi te...

Târnosirea bisericii din parohia Vișeu de Jos I

Târnosirea bisericii din parohia Vișeu de Jos I

Duminică, 18 octombrie 2020 (a XX-a după Rusalii), Preasfinițitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat noua capelă de cimitir, a târnosit biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Parohia...

Binecuvântarea capelei de cimitir din parohia Oarța de Jos

Binecuvântarea capelei de cimitir din parohia Oarța de Jos

Sâmbătă, 17 octombrie 2020, Preasfinițitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat noua capelă de cimitir a parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Oarța de Jos,...