Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

de | aug. 15, 2015 | Actualitatea religioasă, Nicula 2015

Zeci de mii de credincioși veniți din toată țara la hramul mănăstirii Nicula au rămas peste noapte sub cerul liber pentru a participa în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului la Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de arhierei, preoți și diaconi.

În aceste momente, pe altarul de vară al așezământului monahal, slujesc Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului și Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox al Spaniei și Portugaliei, înconjurați de un sobor impresionant de preoți și diaconi. Înainte de Sfânta Liturghie, soborul de ierarhi și preoți, a intrat în biserica veche de zid și s-au închinat Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.

Cuvântul de învățătură va fi rostit după citirea Evangheliei, așa cum este tradiția, de Mitropolitul Clujului. Slujba poate fi ascultată în direct pe frecvențele radio Renașterea www.radiorenasterea.ro și urmărită pe TVR 1.

Potrivit estimărilor făcute de jandarmi, la hramul mănăstirii Nicula participă peste treizeci de mii de oameni.

Răspunsurile la strană sunt date de Corul „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de părintele profesor Vasile Stanciu.

De asemenea, la slujbă, asistă oficialități locale și județene.

 

Ultimele articole

Zi cum poți, dar zi mereu!

Zi cum poți, dar zi mereu!

Pând te-ai sculat dimineața din somn, întâi să povățuiască în viața ta nevinovata rugăciune. Dă repede cu apă rece pe ochi să sară somnul, fă trei închinăciuni în fața sfintelor icoane și apoi începe cu rugăciunile începătoare: „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!...

Sfințirea ansamblului parohial din cartierul clujean Borhanci

Sfințirea ansamblului parohial din cartierul clujean Borhanci

În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 26 martie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul...

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Poiana Ilvei

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Poiana Ilvei

În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 26 martie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea parohială din Poiana Ilvei, județul...