Sfânta Liturghie şi binecuvântarea lucrărilor în Parohia Negreşti Oaş II

de | oct. 3, 2022

Duminică, 2 octombrie 2022, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Negreşti Oaş. Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la biserica Parohiei Negreşti Oaş II.

„Am revenit după 7 ani în oraşul Negreşti Oaş, mai exact la biserica istorică „Naşterea Maicii Domnului”, unde a păstorit vreme de peste 38 de ani, Părintele protopop Mihai Feher, ctitorul catedralei noi din Negreşti Oaş, care a fost sfinţită de Patriarhul României, la 1 iulie 2012. Acum, în această comunitate, de doi ani, păstoreşte Părintele Adrian Bucşa. Oraşul Negreşti Oaş are trei parohii, iar această parohie are 2.300 de suflete. În ultima vreme s-au făcut lucrări de înnoire: s-a schimbat parchetul şi s-a padimentat cu granit, s-a introdus încălzirea centrală, s-a aşezat o frumoasă icoană în mozaic, la intrare, pe frontispiciu, cu Naşterea Maicii Domnului, care este ocrotitoarea bisericii, s-a zidit un lumânărar, un altar de vară, şi am venit să binecuvântăm lucrările. Pe viitor, pentru că biserica este monument istoric, de categoria B, au de gând să promoveze un proiect, să schimbe acoperişul şi să-l înnobileze, să-l facă mai durabil şi adecvat acestei biserici monumentale, care este biserica-mamă, biserica istorică a comunităţii”, a spus PS Episcop Iustin.

 

Sfânta Liturghie Arhierească

După binecuvântarea lucrărilor de înnoire la biserică, la Altarul de Vară, s-a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească, sub protia Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, într-un ales sobor de preoți, din care au făcut parte Pr. Ioan Marcel Malanca, paroh şi protopop al Oaşului, Pr. Adrian Bucşa, secretar protopopesc şi paroh, Protos. Mihail Bud, stareţul Mănăstirii Budeşti, Protos. Emanuil Scarlat, de la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, precum și alți preoți și monahi de la parohiile și mănăstirile din zonă. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Thelogos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu. La chinonic au cântat Arhid. Vlad Verdeş şi cunoscuta cântăreaţă a Oaşului, Maria Tripon. Între oficialităţi s-au aflat primarul Aurelia Fedorca şi deputatul Adrian Cozma, membru în Adunarea Naţională Bisericească şi deputat în Parlamentul României.

 

Mulțumim Lui Dumnezeu pentru Darul Vieții

„Suntem în plină toamnă şi mozaicul culorilor, un semn al frumuseţii divine, ne arată cât este de frumoasă, de binecuvântată, preţioasă şi sfântă viaţa, ca dar al lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. De aceea, pentru darul vieţii, noi, în biserică, îi mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu, indiferent cum este ea, presărată cu multe sau mai puţine bucurii, cu multe sau mai puţine dureri şi încercări, şi ne silim să trăim în armonie cu Cerul, adică locul unde este Creatorul şi Dumnezeul nostru, şi să facem armonioasă viaţa dintre noi pe pământ, între creaţia lui Dumnezeu şi om. Tocmai despre acest lucru ne vorbeşte Mântuitorul în pericopa evanghelică de astăzi din duminica a XIX-a după Sfintele Rusalii. Să ne ajute Dumnezeu să înţelegem menirea noastră de creştini, felul în care să vieţuim, să ne înnobilăm viaţa, fiinţa noastră, parcursul vieţii noastre şi să fim mulţumitori lui Dumnezeu faţă de tot ce ne-a dat. Să-L rugăm să ne dăruiască atât bunurile pământeşti necesare, cânt şi mântuirea sufletească”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în încheierea cuvântului de învăţătură.

 

Distincţii, celor implicați în viața Bisericii

La finalul Liturghiei, preotul paroh Adrian Bucşa a fost distins cu Ordinul „Preot Nicolae Gherman”, întemeietorul Mănăstirii Rohia, iar din partea credincioşilor şi a preotului paroh Preafinţitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, „Dulcea sărutare”, şi un coş cu flori. De asemenea, primarul Aurelia Fedorca, epitropul şi Consiliul Parohial, Comitetul de Femei şi câţiva binefăcători au primit Diploma Anului Omagial.

 

Andrei Fărcaş,

redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Duminică, 14 aprilie 2024, a patra din Postul Mare, al Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” Bârsana, în fruntea unui...

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Duminică, 7 aprilie 2024, a cinstirii Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, Baia Sprie, paroh Pr. Jean Yves Pop Suărăşan, înconjurat de un sobor...

Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

Duminică, 31 martie 2024, a doua din Postul Mare, a Sfântului Grigore Palama, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Buna Vestire” din Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui...