Sfânta Lumină a ajuns la Cluj-Napoca | Mitropolitul Andrei a oferit-o delegațiilor din Eparhie

de | apr. 15, 2023

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns la Cluj-Napoca, sâmbătă, 15 aprilie 2023, în jurul orei 20:45, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din municipiu, fiind întâmpinată de o delegație a Mitropoliei Clujului, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ierarhul a împărțit Sfânta Lumină delegațiilor din cele nouă protopopiate ale Eparhiei și tuturor celor prezenți.

Lumina Sfântă va fi împărțită credincioșilor la Slujba Învierii Domnului, începând cu ora 00.00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, precum și la parohiile din întreaga Arhiepiscopie.

Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, 15 aprilie 2023, în jurul orei 14:55, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Ceremonia a fost condusă de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

Tradiția aducerii Sfintei Lumini din Ierusalim a fost instituită de Patriarhul Daniel în anul 2009, de atunci a fost adusă anual în toate parohiile din România.

Evenimentul primirii Sfintei Lumini poate fi urmărit într-o transmisiune live a Trinitas TV.

https://www.youtube.com/watch?v=0KsOHIkFD1U&ab_channel=TRINITASTV

 

Aeronava cu delegația care a adus Sfânta Lumină în România a aterizat pe Aeroportul Internațional Otopeni în jurul orei 19:30.

https://www.youtube.com/watch?v=nsNri_AOrNw&ab_channel=TRINITASTV

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Binecuvântare arhierească pentru comunitatea ortodoxă din Telciu

Binecuvântare arhierească pentru comunitatea ortodoxă din Telciu

În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 9 februarie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Telciu, județul Bistrița-Năsăud. Cu...