Macrina se naşte în anul 328, la Cezareea Capadociei, într-o familie bogată și foarte credincioasă, din părinţii – Vasile şi Emilia. Erau zece frați: 5 băieţi şi cinci fete, toți crescuți în iubirea lui Dumnezeu. Deși mamei sale, Emilia, i se arată în vis să îi pună primei fete din familie numele Tecla, ea decide să o numească Macrina, precum soacra sa, Macrina cea Bătrână, una dintre ucenicile Sfântului Grigorie Taumaturgul.
Macrina crește alături de mama sa care o învață să se roage, să postească, să fie bună și blândă, să își însoțească mereu lucrul cu rugăciunea. Nu după mult timp ea descoperă frumusețea psalmilor lui David. Și pentru că după ea au mai urmnat încă nouă copii, Macrina o ajută pe mama sa la creșterea și educarea lor. Ajungând la vârsta potrivită, părinții au hotărât să o căsătorească cu unul dintre tinerii cetății. Dar căsătoria nu va mai avea loc pentru că tânărul respectiv moare. Marina consideră că, întrucât logodnicul său a murit, ea trebuie să rămână văduvă.
După moartea tatălui său, Sfântul Vasile cel Bătrân, Macrina nu se mai desparte de mama sa și o ajută în toate. Devine mamă, tată, prietenă și învățătoare a celui mai mic dintre copii – Petru, cel care avea să devină Sfântul Petru Episcopul Sevastiei.
După ce o convinge pe mama sa să renunțe la averile moștenite, Macrina îi insuflă acesteia valorile monahale. O învaţă să trăiască în egalitate cu fostele servitoare, să împartă cu ele masa și să ducă împreună o viaţă de nevoinţă.
Întors în ţară de la studii, Vasile, cel mai mare dintre frați, este convins de Macrina să se dedice lui Hristos. Astfel avea să devină unul dintre cei mai mare dascăli ai Bisericii noastre – Sfântul Vasile cel Mare.
Între anii 355-360 Macrina se retrage la Annesi, unde alături de mama sa transformă casa lor într-o mănăstire de femei, iar împreună cu Sfântul Vasile, mai întemeiază pe aceeași moșie o mănăstire de călugări, unde este hirotonit preot și apoi episcop Petru, cel mai mic dintre frați.
Al doilea băiat al familiei, Navgratie, deși avea și el o strălucită carieră de orator, renunță la toate cele lumești și devine monah. Se retrage într-o chilie în munți, aproape de locul unde își duceau viața mama și sora sa, dar la puțin timp moare într-un accident. Macrina este atunci sprijin și mai mult mamei sale, ajutându-o să treacă peste durerea sa.
La un moment dat, Macrina se îmbolnăvește de o boală grea. În ciuda insistențelor mamei ei de a vizita un doctor, Macrina se rușinează la gândul că cineva ar trebui să se atingă de trupul ei. Așa că se roagă Domnului pentru vindecare, iar în timpul rugăciunilor sale, varsă atâtea lacrimi încât acestea amesteacându-se cu praful de pe jos devin noroi. Cu el se va unge peste zona vătămată iar boala se vindecă, dar spre aducere aminte îi rămâne un semn pe piele.
După un timp, Emilia trece în împărăția lui Dumnezeu, iar pentru viața sa deosebită și pentru modul în care și-a crescut copii, creștinii o pomenesc ca sfântă în data de 8 mai. La numai nouă ani, Sfântul Vasile cel Mare se alătură sfinților lui Dumnezeu, el este pomenit în data de 1 ianuarie și 30 ianuarie.
Un alt frate al Macrinei, Grigorie devine episcop de Nyssa. El e cel care o vizitează pe sora sa și o găsește în ultimele sale zile. „Ea zăcea de boală, culcată nu pe pat sau pe aşternut, ci pe pământ, pe o scândură. Ca aşternut avea sub dânsa un sac de păr, iar în loc de pernă avea altă scândură pusă de-a curmezişul. Pe aceea îşi rezema capul şi grumazul său”, povestește Sfântul Grigorie. „Şi dacă m-a văzut că am venit aproape de uşa chiliei, s-a sculat şi s-a rezemat în cot, dar n-a putut să vină la mine, fiindcă puterea ei era slăbită de fierbinţeală. Deci, întărindu-şi pe pământ mâinile ei pe cât putea, s-a tras afară pe brânci din zăcerea ei, şi cu aceasta a împlinit primirea întâmpinării mele. Iar eu îndată am alergat şi, sprijinind-o cu mâinile mele, ea fiind plecată cu faţa jos la pământ, am ridicat-o şi am pus-o pe aşternutul ei obişnuit pe care zăcea.”
După ce petrec împreună un timp vorbind despre părinți, despre frați și despre învățătura creștină, Macrina își dă sufletul în mâinile Domnului.
Fratele ei este cel care se ocupă de îmormântare. Întrucât Sfânta avea numai o cămașă ponosită, aceasta fiind toată averea ei, Episcopul hotărăște să o îmbrace în veșmântul său de arhiereu, iar pentru a nu le sminti pe celelalte viețuitoare, peste el așează o haină neagră lăsată de mama ei. Cu toată îmbrăcămintea sa simplă, trupul iradia strălucirea sfinţeniei. Este înmormântată alături de părinții săi.
Numele ei, Macrina, înseamnă lacrimă, iar Sfânta este apărătoarea mamelor, a femeilor care-și doresc prunci și, mai ales a copiilor orfani. Motiv pentru care multe centre sociale de ocrotire îi poartă numele.
Sfânta Cuvioasă Macrina este sărbătorită în data de 19 iulie.
