Sfânta Irina, fiică de împărat, deosebit de frumoasă, pătimitoare pentru credința ei, este ajutătoarea celor care caută o căsnicie fericită iar în Grecia este cinstită ca ocrotitoare a forțelor de ordine.
Pe Sfânta Irina o pomenim an de an în data de 5 mai.
A venit pe lume în cetatea Maghedon, ca unică fiică a regelui Liciniu al Macedoniei și a soției sale Licinia. La naștere, părinții săi i-au pus numele Penelope. Fiind foarte frumoasă, încă de pe când era copilă, împăratul a hotărât o închidă, pentru protecție, într-un turn, până când va veni vremea să o mărite. În această fortificație au fost închise alte 13 fecioare, învăţătoarea lor pe care o chema Caria şi cu un bătrân înţelept, Apelian, care, în ascuns era creştin. La momentul acela Penelope avea doar şase ani.
Acolo a stat fecioara închisă timp de alți şase ani şi trei luni, până când tatăl ei a hotărât să-i găsească soț. Atunci, ea le-a cerut o amânare de șase zile pentru a se gândi. În acest răstimp, cerându-i sfat bătrânului creștin, a aflat despre Dumnezeu și despre credința creștină. Mai mult, în una dintre nopți, un înger al Domnului i s-a arătat și i-a spus: „Penelope, de-acum nu te vei mai numi așa, ci Irina, și vei fi multora scăpare și adăpostire, și prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”. Tot atunci a aflat că va fi vizitată de Timotei, ucenicul apropiat al Sfântului Apostol Pavel, iar acesta, după ce îi va descoperi despre învățătura creștină, o va boteza pentru a-i fi mireasă lui Hristos Domnul. Odată cu ea s-au botezat și celelalte fecioare, împreună cu învățătoarea Caria.
Toate acestea se petrec la începuturile creștinismului, cel mai probabil prin secolul I, când apostolii călătoreau și propovăduiau Evanghelia. Noua credință nu era agreată de conducătorii lumii iar astfel iau naștere primele prigoane care, desigur, nu o vor ocoli nici pe Irina.
Trecerea ei la creștinism l-a înfuriat pe tatăl ei, regele. Era de nepermis ca fiica unui conducător, cu atât mai mult a unui rege, să nu împărtășească credințele și practicile din acele locuri. Pentru Irina au urmat zile grele, cu torturi și chinuri, dar văzând cum fiica lui trece peste toate, și cum Îl iubea și mai tare pe Dumnezeu, inima regelui s-a schimbat și a primit să se boteze și el la creștinism, împreună cu împărăteasa, curtenii și aproximativ trei mii de oameni din cetate.
Însă atât chinurile cât și minunile ce o urmau pe Sfânta Irina erau abia la început. După tatăl ei, alți patru regi și guvernatori, toți încercând să o facă să renunțe la credința ei, la propovăduirea iubirii de Dumnezeu, au supus-o la fel și fel de bătăi și batjocuri. Dar la fiecare încercare Sfânta primea ajutor de la Hristos, prin înger, iar tot mai mulți oameni care erau martori la suferințele ei se botezau.
Împărații care au chinuit-o au fost: Lichiniu, apoi Sedechie şi Sedah fiul lui; după aceea Numerian, eparhul Babodon; iar la sfârşit, Savorie. Cetăţile în care a pătimit Sfânta Irina sunt: Macedonia, patria sa, Calinica sau Calipoli şi Mesemvria.
După multe chinuri suferite, după multe minuni și vindecări făcute în popor și după ce a adus pe mulți la Hristos, într-o zi de cinci mai, Sfânta Irina luândul pe bunul său prieten, bătrânul înţelept Apelian și încă șase bărbați creștini, s-a dus în afara orașului Efes și s-a așezat într-un mormânt nou iar ei au pus o piatră grea la intrarea lui. După patru zile, au răsturnat piatra de la intrare dar trupul Sfintei Irina nu l-au mai găsit.
Numele ei Irina înseamnă: Pace!
