Sfânta Mare Muceniță Varvara, cunoscută și în sfera occidentală cu numele de Barbara, nume ce desemnează cuvântul „străin” barbarus este originară din Nicomidia, Turcia de azi fiind fiica unui demintar grec ce se numea Dioscor[1].

Ziua de prăznuire consemntă și de Biserica Ortodoxă este ziua de 4 decembrie. Încă din anii copilăriei și mai apoi la adoleșcență, tatăl ei s-a îngrijit de educația tinerei fete, aducându-i dascăli de renume, filosofi, oratori, printre care îl amintim pe Valentinian, discipolul lui Origen. Acesta o inițiază și în tainele credinței creștine, botezându-o în ascuns[2].

Lengenda Aurie ne istorisește și de faptul că ar fi fost închisă într-un turn, astfel ca nimeni să nu o poată vedea. Hotărând să trăiască în sihăstrie va pune să se adauge o a treia fereastră la o baie; în cinstea Sfintei Treimi.

Sfânta Varvara înțelegând dreapta credință va distruge idolii din casa părintească, iar în locul lor va așeza Sfânta Cruce. Văzând aceasta, tatăl s-a înfuriat foarte tare și își va pune fiica sub directa judecată a lui Maximian (circa 303). La cerința de a aduce jertfe, ea va refuza, fiind mai apoi supusă la nenumărate chinuri.

A fost martinizată în Nicomidia, de însăși tatăl ei care i-a tăiat capul cu o secure. În clipa aceea el a fost lovit din senin de un fulger care l-a ucis.

În acest sens se consemnează recunoașterea ei ca ocrotitoare a celor aflați în primejdia unei morți rapide, prin lovirea de trăsent, ori prin prăbușirea minelor sau lovirea cu ghiulele de tun. Din acest fel de moarte, se poate deduce adoptarea Sfintei Varvara ca patroană a minelor și a tunurilor.

Cultul ei s-a răspândit, mai cu seamă la sfârșitul Evului Mediu, în mod special în Franța.

Prima reprezentare iconografică o vizualizăm în fresca din veacul  al VIII-lea în Biserica Santa Maria Antiqua de la Roma unde apare în veșminte de brun închis și alb având ca atribut Sfânta Cruce pe care o susține în mâna dreapta, semn al muceniciei sale. Câteodată este zugrăvită fiind însoțită de Sfânta Margareta din Antiohia[3].

Dionisie din Furna în Erminia sa o menționează drept „mucenică Varvara, de către al ei părinte, de sabie se săvârșește”[4].

Mai totdeauna este redată asemeni unei tinere femei, iar începând din secolul al XVI-lea este precum o patriciană, purtând pe cap coroană.

În primele veacuri cromatica veșmintelor sale cuprindea culorile alb și roșu. Cea dintâi simboliza luminarea, curățenia sufletească, neprihănirea, în vreme ce cea de-a doua era dovada sângelui Mântuitorului jertfit pentru întreaga lume și implicit martiriul Sfintei Varvara.

Unul dintre principalele simboluri iconografice al ei este turnul cu trei ferestre, întâlnit atât în reprezentările apusene, cât si răsăritene. Totodată, ramura de finic și crucea ne reamintesc de sfârșitul ei mucenicesc, iar potirul ce este văzut în mâna sfintei ne duce cu gândul la faptul că ea a fost considerată drept apărătoare de moarte năpraznică. Tot la fel acest detaliu se referă și la aceia care sunt pe patul de suferință să nu fie lipsiți de Sfânta Împărtășanie.

De asemenea, Sfânta Varvara a devenit în timp proteguitoarea minerilor, deoarece ei sunt cei care coboară în adâncul pământului și se expun la moarte neașteptată. Prin adoptarea ei sub patronajul minerilor ni se amintește de curajul, tăria de caracter și de sacrificiul pentru Hristos, detalii pe care le citim în condacul închinat Sfintei Mari Muceniţe Varvara: „Lui Hristos, Celui în Treime cu evlavie Lăudat, urmându-i tu, purtătoare de biruinţă, ai nimicit templele idolilor; şi luptând în mijlocul locului de pătimire, Sfântă Muceniţă Varvara, nu te-ai temut de ameninţările tiranilor, ceea ce ai avut îndrăznire băr­bătească, cu glas mare cântând pururea: cinstesc Preasfânta Treime, Dumnezeirea Cea Una” (Glasul 4).

Sfânta Mare Muceniță Varvara, frescă, sec. al VIII-lea, Santa Maria Antiqua, Roma[5]

Sfânta Mare Muceniță Varvara, tempera pe lemn sec. al XVI-lea, Rusia[6]

Sfânta Mare Muceniță Varvara, tempera pe lemn sec. al XVI-lea, Grecia[7]

[1] Aurelia Bălan-Mihailovici, Dicționar onomastic creștin  – repere etimologice și martiologice, Ed. Sophia, București, 2009, 628.

[2] Op. cit., p. 628.

[3] David Hugh Farmer, Oxford Dicționar al Sfinților, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureșști, 1999, pp. 516-517.

[4] Erminia picturii bizantine după versiunea lui Dionisie din Furna, Ed. Mitropolia Banatului, 1979, p. 249.

[5] https://www.christianiconography.info/santaMariaAntiqua/barbaraFresco.html, accesat 03. 12. 2024.

[6] https://www.pemptousia.gr/photo/i-timi-tis-agias-varvaras-se-anatoli-ke-disi/, accesat 03. 12. 2024.

[7] https://eikonografos.com/agia-varvara-i-megalomartys/, accesat 03. 12. 2024.