În secolul al III-lea, în anul 282, în vremea împăratului Dioclețian, trăia o familie de creștini: Dorotei si Evsevia. Erau printre familiile model pentru creștinii acelei vremi, dar supărarea lor cea mai mare era că nu aveau copii. După o vreme în care s-au rugat, au postit, au făcut acte de milostenie, Dumnezeu s-a îndurat de ei și i-a binecuvântat cu o fetiță. Și întrucât ea a venit pe lume într-o zi de duminică, cei doi i-au pus numele Chiriachi (ceea ce înseamnă – duminică). Au crescut-o în cea mai aleasă educație creștină.
Chiriachi a crescut având o frumusețe sufletească deosebită, iar Dumnezeu a înzestrat-o și cu frumusețe fizică. Cei doi părinți au îndemnat-o pe fată să trăiască în puritate și ascultare pentru a fi pregătită să fie mireasă a lui Hristos.
De frumusețea și bunătatea ei vorbea toată lumea din cetate, iar cererile în căsătorie nu au lipsit, însă ea le refuza pe toate invocând că este logodită cu Mirele Ceresc și că își dorește să moară fecioară.
Vremurile nu erau bune pentru cei care se declarau creștini, așa că despre virtuțile ei a aflat și un păgân bogat al cetății, care a cerut-o pe Chiriachi pentru a fi soția fiului său. Refuzul familiei, dar mai ales al ei, l-a înfuriat foarte tare așa că acesta i-a scris lui Dioclețian și i-a denunțat că sunt creștini și nu se închină la idoli. Împăratul, aflând despre aceasta, i-a chemat pe toți trei iar tatăl familiei, Dorotei, i-a răspuns că atât el cât și familia sa au fost crescuți în credința adevărată și nimic nu va schimba tăria credinței lor. Împăratul s-a mâniat și a poruncit ca Dorotei să fie biciuit. Îndurând cu stoinicie loviturile, el nu înceta să batjocorească pe idoli. Văzând ighemonul Iust tăria cu care familia Îl lăuda și Îl iubea pe Dumnezeu a hotărât să taie celor doi părinți capetele, sperând ca fata, Chiriachi, văzând aceasta să se înspăimânte și să cedeze. Dar nu s-a întâmplat așa. Ea a rămas statornică în credința ei. Așa că Dioclețian a trimis-o la ginerele său, cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia, și care impresionat de frumusețea fetei i-a promis că dacă se va închina idolilor va avea numai de câștigat. Dar Chiriachi nu s-a lăsat, zicând că nimic nu poate să o despartă de Hristos. Atunci au început să o chinuiască și să o supună la torturi. Au bătut-o, i-au smuls părul din cap, au aruncat-o în foc, pe care un nor trimis de Dumnezeu cu ploaie l-a stins, iar apoi au aruncat-o leilor. Aceștia simțind sfințenia fetei nu i-au făcut nimic.
Chiriachi le spunea astfel: „Vezi bine că nicicum nu mă poți întoarce de la credința mea. Căci de mă arunci în foc, mai înainte de mine Cei Trei Tineri în foc au fost aruncați și prin credință s-au mântuit; iar de mă arunci la fiare, mai înainte de mine marele Daniil Prorocul la fiare a fost aruncat, dar prin credință s-a mântuit; iar de mă arunci în mare, mai înainte de mine lona Prorocul a fost în pântecele chitului trei zile și trei nopți și prin credință s-a mântuit; dacă tăișului sabiei mă dai, mai înainte de mine Cinstitul Botezător loan sabiei a fost dat și credincioșia lui l-a mântuit. Căci ca și tuturor acestora, mie viața îmi este a muri pentru Hristos.”
Atunci Maximian a trimis-o la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei, care era vestit pentru cruzimea sa față de creștini. Acela, citind scrisoarea lui Maximian, a amenințat-o pe muceniță cu chinuri groaznice, dar Chiriachi i-a răspuns că i-ar fi mai ușor să înmoaie fierul, decât să o supună pe ea. Deci, chinuitorul a poruncit să o spânzure de păr și să o ardă cu torțe, dar ea a rămas nepăsătoare, ca și cum ar fi fost fără de trup. Iar noaptea următoare, Hristos i s-a arătat în temniță și i-a vindecat rănile, făgăduindu-i ajutor în toate încercările.
Văzând oamenii cu câtă stăruință Chiriachi răbda chinurile și cum după fiecare nouă tortură rănile sale erau vindecate în chip miraculos, mulți dintre ei s-au botezat. Dar și pe mulți, păgânii i-au ucis. În cele din urmă, au hotărât să o scoată pe fecioară din cetate și să îi taie capul. Dar Chiriachi a îngenunchiat și s-a rugat lui Dumnezeu pentru tărie și putere, apoi s-a întins pe pământ și și-a dat sufletul în mâinile Mirelui Ceresc. Din cer s-a auzit o voce care le-a spus: „Mergeți, fraților, și propovăduiți la toți măririle lui Dumnezeu!”. Ostașii s-au înspăimântat și au fugit, iar în timpul acesta creștinii care erau de față au luat trupul sfintei și l-au înmormântat într-un loc potrivit, lăudând pe Dumnezeu.
Mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi se află în Catedrala episcopală din Huși din anul 1763, de când episcop al Hușilor era Iacob Stamate, viitorul Mitropolit al Moldovei. În timpul păstoririi sale, mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi a fost primită în dar de la Marea Lavră din Muntele Athos, pentru că acest vrednic ierarh a plătit datoriile pe care Marea Lavră le avea către Poarta Otomană.
Sfânta Muceniță Chiriachi este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 7 iulie.
