Daria s-a născut în Atena în timpul împăratului păgân Numerian. Familia sa se număra printre cele mai înstărite din regiune iar educația fetei a fost pe măsură. A devenit una dintre cele mai de seamă și mai înțelepte fecioare care aduceau jertfă zeilor la templu. Dar pe toate le întrecea frumusețea ei. Din fire era curioasă, iar asta a îndemnat-o să citească foarte mult. Oriunde își făcea apariția era în centrul atenției, iar publicul era captat.
De aceea nu s-a mirat când senatorul Polemon din Alexandria a venit în persoană să o cunoască și să o ceară în căsătorie pentru fiul lui: Hrisant. Desigur, și-a pus nenumărate întrebări, de ce nu a venit logodnicul în persoană, dar la aceste neliniști, senatorul i-a răspuns că fiului său creștinii i-au furat mintea și s-a botezat. Datoria ei, pentru care a și ales-o senatorul, era să îl farmece cu frumusețea ei și să îl facă să renunțe la crezul lui, pentru a aduce din nou jertfă zeilor. Pentru o fată cu educația și inteligența ei, această căsătorie a venit și ca o provocare, pe care a acceptat-o mai mult pentru a se testa pe sine.
În acest fel, Daria a ajuns să locuiască în Alexandria alături de socrul său, senatorul Polemon, și de soțul ei Hrisant. Imediat după nuntă, cei doi tineri au fost închiși într-o cameră pentru a se cunoaște și unde urma ca Daria să își înceapă misiunea pentru care a fost adusă. Spre surprinderea ei, Hrisant era un tânar frumos la chip, tânăr și de o inteligență superioară. Încă din primele momente de singurătate cu el, ea începe să îi vorbească frumos, să îi descopere slăbiciunile pe urma cărora să îi poată întuneca mințile. Încercările ei nu dau roade, iar Daria începe să fie iritată, rănită în orgoliu, iar apoi intrigată de acest tânăr. Așa că începe să vorbească cu el pentru a descoperi ce l-a îndemnat spre creștinism.
Astfel, Hrisant i-a povestit că, încă de mic, a fost educat să creadă în zei. Tatăl său l-a trimis să studieze la cele mai bune școli ale vremii, din Roma, dar totul a fost în zadar. Cu cât citea și învăța mai mult, cu atât în sufletul lui se nășteau mai multe întrebări cărora nu le găsea răspuns, până când s-a întâlnit cu preotul creștin Cristofor care i-a înmânat un exemplar al Sfintei Scripturi. Acesta a fost momentul când vălul de pe ochii lui a căzut și a cunoscut adevărata credință.
Daria l-a ascultat intrigată, întrebându-se ce poate cuprinde o simplă carte, încât să îl facă pe un tânăr așa de luminat și educat să se întoarcă împotriva tatălui său. Hrisant a întrebat-o: „Pentru ce vă închinaţi pământului, văzduhului şi mării? Dacă pământul într-adevăr este zeu, precum voi ziceţi, apoi se cade că vouă, închinătorilor săi, să vă dea toate roadele fără a voastră osteneală, nearîndu-se, nici săpându-se. Dacă şi marea este zeu, apoi să înoţi pe ea fără vâsle; să te ducă ori unde vei voi şi să aştepţi peşte, nu din vânare sau din osteneala ta, ci, închinându-te mării ca unui zeu, prin rugăciune să ceri cele ce-ţi trebuie.”
Aceste cuvinte au pus-o pe gânduri pe fecioară. Iar Hrisant a continuat: toate acestea, pământ, văzduh și mare „cu voia lui Dumnezeu slujesc la trebuinţele omeneşti. Cu porunca Ziditorului său, adăpându-se pământul cu ploaie şi cu rouă de sus şi cu razele soarelui încălzindu-se, răsar seminţele, cresc răsadurile şi aduc în vreme cuviincioasă roadele. Pentru aceasta, pe Unul Dumnezeu, Făcătorul, Care pe toate le-a zidit şi nouă spre viaţă ni le-a dat, datori suntem a-L cinsti, iar nu lucrurile cele date nouă de Dânsul. Căci şi copiii care învaţă în şcoli, nu dau cinste cărticelelor, scândurilor şi hârtiilor, ci dascălilor. Deci, tămăduindu-se bolnavul, nu-i dă doctoriei închinăciune şi mulţumire pentru tămăduirea sa, ci doctorului care l-a tămăduit„.
Ascultându-l, inima Dariei nu mai era liniștită, întrebările legate de zeii săi erau tot mai multe, iar soțul său i-a răspuns la toate. I-a vorbit despre bunătatea, despre iubirea și despre Împărăția lui Dumnezeu. Încet, încet zilele treceau iar ea s-a convins că adevărata viață frumoasă este în religia soțului ei. Așa că au hotărât împreună să trăiască în curățenie și feciorie. Se rugau împreună, posteau și se pregăteau pentru botezul Dariei. Văzându-i mereu împreună, senatorul Polemon era conins că a câștigat. După un an de la nunta fiului său el a murit iar toată averea a rămas în grija lui Hrisant.
Soții au contruit împreună două case, una în grija Dariei, una în grija lui Hrisant. Aici adunau și alți tineri creștini care hotărau să trăiască în curățenie și rugăciune. Și se adunau tot mai mulți. Acest lucru deranja pe tot mai mulți, astfel au fost pârâți eparhului Chelerin, care a trimis oști și i-a arestat pe amândoi. I-au supus la chinuri groaznice, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, erau mereu păziți și scăpați. Mulți dintre cei ce asistau la suferințele lor se botezau și credeau în Hristos.
Dacă pe Hrisant îl băteau pe Daria au trimis-o într-o casă de toleranță pentru a fi batjocorită. Dar Dumnezeu a trimis un leu pentru a o păzi, iar animalul nu lăsa pe nimeni să se apropie de ea. O asculta și o păzea. Văzând acestea, prigonitorii au hotârât să dea foc casei și astfel să moară împreună fecioara și leul. Dar Daria i-a vorbit cu blândețe leului spunându-i să plece în pădure fără a răni pe nimeni, iar ea a ieșit afară.
Sfârșitul celor doi soți a fost tot împreună, au fost aruncați într-o groapă și acoperiți cu pietre și nisip. După moartea lor, mormântul a devenit loc de pelerinaj. În apropiere era o peșteră în care se adunau creștinii pentru a se ruga Sfinților Mucenici și oficiau Sfânta Liturghie. Aflând despre acest lucru, guvernatorul a pus să fie zidită intrarea în peșteră cu tot cu creștini înăuntru. Atunci au murit foarte mulți clerici și mărturisitori.
Numele Daria este de origine persană și se poate traduce prin „a face bine”. Sfânta Muceniță este pomenită în calendarul creștin alături se soțul său Hrisant în data de 19 martie.
