Maxima, soția preotului Montanus, este una dintre puținele femei sfinte, de origine daco-romană, care au pătimit moarte martirică pentru Hristos. Pe ea o pomenim în fiecare an în data de 26 martie.

Pe Maxima o găsim menționată în diferite martirologii ca femeie dreaptă și credincioasă. Fiind soția preotului daco-roman Montanus, cei doi locuiau în cetatea Singidunum, în timpul împăratului păgân Dioclețian. Nu aveau copii iar timpul și-l petreceau în rugăciune, în post și în slujirea aproapelui. Munca preotului Montanus de propovăduire a credinței creștine era susținută de slujirea Maximei, care avea grijă de văduve, de orfani și de săraci.

Liniștea vieții avea să le fie răsturnată la începutul anului 304, odată cu debutul persecuției creștinilor. Cei doi au decis să se refugieze în cetatea Sirmium, din provincia Pannonia Inferior – azi Mitrovița, nu departe de Belgrad, unde își avea reședința împăratul Galeriu, ginerele lui Dioclețian. Au sperat ca munca lor de propovăduire să o poată continua acolo. Dar la scurt timp după sosirea în cetate, la 26 martie, preotul Montanus a fost prins și dus în fața lui Probus, guvernatorul provinciei. Maxima nu era cu el, dar imediat ce a aflat de arestarea soțului ei, a pornit pentru a-i fi alături.

Probus i-a propus preotului să aducă jertfă idolilor dar acesta a răspuns: „Eu am primit învățătura să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de Dumnezeu, să aduc jertfă demonilor”. Fiind supus la chinuri, a rezistat spunând: „Mă aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia I-am jertfit”.

Văzând cât de neclintit este în credința sa, guvernatorul a poruncit să fie adusă soția preotului, Maxima, în speranța că aceasta, fiind femeie, se va înspăimânta de chinurile la care era supus soțul ei și îl va îndupleca să se lepede de credința în Hristos. Spre surprinderea tuturor ea s-a așezat blândă și dârză lângă soțul ei, mărturisindu-și, la rândul ei, credința în Hristos Domnul. Probus, înfuriat a ordonat și mai multe chinuri și uciderea celor doi, prin înecare în râul Sava. La auzirea sentinței, Fericiții Montanus și Maxima au exclamat: „Îți mulțumim, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare și ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veșnică”.

Ajunși pe marginea rîului, cei doi mucenici au îngenunchiat și s-au rugat așa: „Doamne Iisuse Hristoase, Care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primește sufletele robilor Tăi, Montanus și Maxima, care pătimesc pentru numele Tău”.

Valurile râului a adus la mal trupurile mucenicilor pe care creștinii le-au îngropat împreună.

Montanus este socotit ca primul preot daco-roman cunoscut cu numele din istoria Bisericii noastre.

În România, Mănăstirea Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea) poartă hramul Sfinților Mucenici Montanus şi Maxima. Biserica românească din Isacova, pe Valea Moravei, în Serbia de azi, îi are drept ocrotitori. Aceştia sunt şi ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix, cu reşedinţa la Vârşeţ (Serbia).

Sfântul Sfințit Mucenic Montanus preotul și soția sa, Maxima sunt considerați ocrotitorii familiilor slujitorilor altarului.

Episcopul Macarie, al Episcopiei Europei Ortodoxe de Nord, le-a închinat celor doi mucenici o rugăciune:

Sfinților Montanus preotul și Maxima prezbitera, cununa muceniciei ați dobândit în vremea idolatrilor prigonitori ai Bisericii, împreună mărturisind pentru Hristos. Pentru aceasta, cu bucurie ne închinăm și lăudăm viața voastră, care luminează și risipește întunericul necredinței și al îndoielii. Sfinților Mucenici daco-romani din Singidunum, ne rugăm cu umilință și cu zdrobire de inimă să luați aminte la sfințiții slujitori ai Altarului, la familiile și la casele acestora. În credință și în curăție îi întăriți. În virtute să-i îndemnați. Întru cuviință și cinste să se împodobească îi învățați. De tot felul de încercări, neputințe și strâmtorări să-i ușurați, ca unii care grea și binecuvântată cruce și-au ales. De ispitele ținerii de minte a răului și iubirii de arginți să îi feriți, virtutea discernământului și a bunei chivernisiri a propriei familii, harul ascultării și al împreună-sfătuirii cu cei mai încercați în viața duhovnicească, precum și curățirea de patimi lor o mijlociți.

Soțiilor acestora îndelungă răbdare cu soții lor le dăruiți, dobândind laolaltă darul cumpătării, al smereniei, al rugăciunii și al împreună-răstignirii cu Hristos. Iar când povara misiunii va deveni apăsătoare, rugați pe Preamilostivul Dumnezeu să le insufle gând bun, dorința de mărturisire și de descoperire a gândurilor și puterea de a nu coborî de pe Crucea slujirii. Iar copiilor lor, cei ce sunt și ei împreună purtători ai greutăților misiunii, dăruiți-le dragoste adâncă și credință neclintită, curajul mărturisirii de a-L slăvi pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos înaintea oamenilor. Cu ajutorul vostru, pilde pentru păstoriți și încurajare pentru popor să-i înfățișați pe unii ca aceștia, spre slava lui Dumnezeu. Cereți neîncetat Domnului pentru sfințiții slujitori reaprinderea dumnezeiescului har primit în Taina Botezului și a Hirotoniei, cel care totdeauna pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește, iar în fața persecutorilor credinței cuvânt cu putere multă, spre plinirea Evangheliei, cu ajutorul vostru să dobândească. Amin.