Ștefanida era o tânără credincioasă ce trăia în cetatea Damascului din Siria. Nu știm multe detalii despre copilăria sau familia ei, dar presupunem că educația creștină a primit-o de la părinții ei. Din sinaxar aflăm că la cinsprezece ani şi opt luni era deja, de peste un an, căsătorită cu un soldat.
În ziua de 11 noiembrie, în jurul anului 170, în timpul domniei împăratului roman Marc Aureliu, creștinii erau prigoniți, iar cei aflați erau judecați, chinuiți și executați.
Sevastian guvernatorul Italiei, a aflat că unul dintre soldații săi, Victor, era creștin și, mai ales, ceea ce l-a înfuriat cel mai tare pe conducător, era faptul că acesta nu își ascundea convingerile. L-a amenințat să se lepede de credința sa și să aducă jertfe zeilor, dar soldatul a rămas neclintit. Așa că l-au scos în piața orașului și apoi l-au supus la chinuri în multe şi neînchipuite feluri.
La pătimirile mucenicului Victor a asistat și tânăra Ștefania. Martirologiile nu sunt unanime cu privire la relaţia dintre cei doi, unele spunând că Ştefanida era soţia lui Victor, altele că ar fi fost soţia unui alt soldat, camarad al Sfântului Victor. La un moment dat, Ștefania a văzut cum din cer se coboară două cununi de foc foarte frumoase care s-au așezat una pe capul mucenicului Victor, alta pe capul ei. Și atunci a început să strige: „Fericit eşti, Victore şi fericite sunt pătimirile tale pentru Hristos; bine primită este lui Dumnezeu jertfa ta”.
Strigătul ei a fost auzit de guvernator care a adus-o înaintea sa și aflând că este soție de soldat, a încearcat să o convingă să renunțe la credința ei. Ștefanida refuză categoric zicând: „Sînt creştină! Las lumea aceasta deşartă şi vremelnică şi toate dulceţile trupeşti ce sunt pe pământ, precum şi pe bărbatul meu, ca să pot ieşi împreună cu fecioarele cele înţelepte în întâmpinarea Mirelui Celui nemuritor, a lui Hristos Mântuitorul meu„.
Iar guvernatorul s-a înfuriat și a poruncit celor din slujba sa să plece la pămînt vârfurile a doi copaci de finic ce erau acolo şi să lege de dânşii pe Sfânta Ştefanida, şi să o sfâşie. Deci, i s-a legat un picior de vîrful finicului celui plecat, iar altul de celălalt vîrf, apoi le-a dat drumul. Iar finicii, ridicându-se la înălţimea lor, au despărţit pe Sfânta în două. Iar mucenicului Victor i-au tăiat capul.
Ziua de pomenire a celor doi este 11 noiembrie în tradiţia ortodoxă şi 14 mai în cea romano-catolică. Muceniţa Ştefania sau Corona este considerată în tradiţia romano-catolică a fi ocrotitoarea tăietorilor de lemne, din pricina modului în care a primit cununa muceniciei. De asemenea este izbăvitoare de molime.
Sfintele sale moaşte se află, din secolul al 9-lea, în Italia, o parte fiind duse de către împăratul german Otto al 3-lea la Aachen. Recent, a început un proces de restaurare a raclei cu sfintele sale moaşte, aflată în tezaurul catedralei din oraşul german, aceasta urmând a fi expusă după încetarea pandemiei de coronavirus.
