Sfânta Parascheva, iubită și cinstită de elevii clujeni

de | oct. 14, 2016

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a fost din nou vineri, 14 octombrie 2016, gazdă primitoare pentru elevii  Școlii „Constantin Brâncuși”.

Însoțiți de doamnele profesoare Eugenia Marcu și  Daniela Necula, elevii clasei a V-a A și din clasele a VII-a, au venit la biserică, în ora de religie, s-o sărbătorească pe Sfânta Paraschiva. Ei au pregătit câte o floare pe care au așezat-o lângă icoana Sfintei, pe închinător, dovedind dragostea lor pentru ocrotitoarea de veacuri a românilor, mult iubită și mult folositoare, celor ce o cinstesc. Apoi părintele Ciprian Taloș le-a povestit viața Sfintei, cu îndemnul de a fi și ei cuminți, ascultători și milostivi, iubitori de Biserică, de Hristos și de semeni. În această oră, copiii au învățat să-i cinstească pe sfinți și să pășească pragul sfintelor locașuri de ziua acestora.

Ei au adus la Sfântul Altar dar de prescură, vin și lumânări, lângă pomelnic, părintele explicându-le semnificația acestora și importanța rugăciunii personale, a preoților pentru noi, a noastră, împreună, dar și a unuia pentru celălalt. Pentru aceasta, părintele a rostit pentru ei și dascălii lor, rugăciunile pentru școlari și de mulțumire pentru toate. Apoi, toți s-au rugat împreună Sfintei Paraschiva, a cărei viață curată, dăruită semenilor și lui Hristos, este un model vrednic de urmat de oricare dintre noi. Ei au primit în dar iconițe, prescură și dulciuri.

Copiii au plecat de la biserică, păstrând  în sufletele lor o frumoasă amintire a acestei zile, în care au dăruit o floare și au primit în inimi, iubirea de cele sfinte și a rugăciunii care, după cum spune Mântuitorul și  după cum o dovedește și Sfânta Paraschiva, „niciodată nu se va lua de la ei”. Astăzi, elevii au învățat „să nu aibă grijă doar de trupul cel trecător”, ci „să aibă grijă de suflet, de lucrul cel nepieritor”.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire și comuniune, în parohia Cara

Slujire și comuniune, în parohia Cara

În cadrul proiectului demarat  de Protopopiatul Cluj II de înfrățire a parohiilor urbane cu parohii din zona rurală, Parohia Ortodoxă Română „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca a întreprins o vizită misionară în Parohia Ortodoxă Cara din Protopopiatul...

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

Cerc preoţesc şi lansare de carte în Parohia Nimigea de Sus

În prezenţa pr. Ioan Dâmbu, protopopul Ţării Năsăudului, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 18-a după Rusalii în Parohia Nimigea de Sus. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh...

Ziua Muntelui la Mărișel

Ziua Muntelui la Mărișel

Ziua Muntelui a fost sărbătorită duminică, 15 septembrie 2019, în Parohia Mărișel, din Protopopiatul Huedin. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială din Mărișel. Din soborul slujitor au făcut parte: pr. Lupuțan Dan, protopopul de...