Sfânta Taină a Botezului este curățitoare de păcate, este naștere, este regenerare, iar cei care mărturisesc altceva decât aceasta sunt într-un duh neortodox. N-o spunem noi, o spune Sfântul Pavel: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit – să fie anatema! (Gal.1, 8-9). Și ce-am primit noi? Evanghelia!

În Biserica Ortodoxă, Taina Botezului nu este niciodată (cu excepția cazurilor de forță majoră, urgențelor) despărțită de Taina Mirungerii, o Taină care, după cuvintele pr. Alexander Schmemann, a stârnit cele mai multe controverse de-a lungul timpului și a avut cele mai diverse interpretări. Catolicii o consideră „confirmare” și o săvârșesc la 12 ani, protestanții nu-i recunosc proprietățile sacramentale.

Astăzi, cu voia Bunului Dumnezeu, vom vorbi tocmai despre această Taină și despre ceea ce implică primirea ei, „pecetea darului Sfântului Duh” .

Sfânta Taină a Mirungerii este prezentă în cultul Bisericii încă din vechime; fie ca punere a mâinilor, fie ca simplă ungere cu mir. Se mai numește și Taina Sfântului Mir, datorită substanței sacre folosite în procesul mirungerii.

Ce este această taină și la ce ne ajută? Este „taina Duhului Sfânt” și prin ea omul nu primește „daruri”, ci „Darul”, nu primește „duhuri” ci pe Duhul Sfânt: „din al Meu va lua și vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia și vă vestește vouă” (Ioan 16, 14-15). Teologul Alexander Schmemann subliniază: „Și dacă nu este, aceasta se întâmplă tocmai pentru că noutatea și unicitatea radicală a Tainei constau în faptul că acordă omului nu vreun dar special sau darurile Duhului Sfânt, ci pe Duhul Sfânt Însuși ca dar”[1] (p. 118).

Desigur, aceste cuvinte ne duc cu gândul la Sfântul Apostol Pavel care ne spune „darurile sunt felurite, dar același Duh” (1 Cor. 12, 4). Ce înseamnă acest lucru pentru noi? Faptul că Sfântul Duh ne este dăruit, că Izvorul Darurilor este în noi, că nu primim doar niște harisme, niște daruri, ci primim Sursa darurilor. Întrebarea este, vrem noi să conlucrăm cu El? Mirungerea este, spune același teolog citat mai sus, Cincizecime a creștinului, intrarea sa în noua viață în Duhul Sfânt.”[2]

Catolicii nu-i conferă acestei Taine importanța pe care i-o acordăm noi, plasând-o în jurul vârstei de 12 ani, chiar 16 ani, când, spun ei, cel care a fost botezat, acum confirmă Botezul. Nu neagă că ea se poate aplica imediat după Botez, conform Catehismului Catolic, dar în tradiția apuseană s-a dezvoltat o adevărată sărbătoare a confirmării. Or, după învățătura ortodoxă, Taina Mirungerii „este săvârșită ca împlinire a Botezului, după cum și următorul act al Tainei – participarea la Euharistie – este împlinirea Mirungerii” (pr. Alexander Schmemann). Prin urmare în cazul Mirungerii nu vorbim ca despre un act de confirmare, de validare a Botezului prin acordul personal al celui înviat în Hristos, ci despre primirea Duhului Sfânt.

De ce e totuși important ca Mirungerea să fie unită cu Botezul? Care sunt efectele posibile ale acestei Taine?

Sfântul Nicolae Cabasila ne spune că:

„În vremurile mai de demult Taina Sfântului Mir împărtășea credincioșilor puterea de a vindeca, de a prooroci, de a vorbi în limbi, precum și alte daruri, care toate împărtășeau oamenilor puterea lui Hristos cea peste fire”. Același sfânt, subliniind puterea Izvorului, cristalinul apelor care izvorăsc din el, spunea : „Ceea ce însă Sfântul Mir împărtășește tuturor creștinilor dintotdeauna și din orice loc sunt darurile cele atât de folositoare sufletelor: darul evlaviei și al rugăciunii, al dragostei și al înțelepciunii, precum și altele, cu toate că mulți creștini nu-și dau seama de aceasta, iar alții nu cunosc lucrarea Tainei acesteia, pe când alții, în sfârșit, se îndoiesc chiar că există un Duh Sfânt, din pricină că atunci când au primit această Taină erau nevârstnici și incapabili de a judeca, iar odată ajunși la vârsta priceperii, ei s-au înrăit și au orbit sufletește”[3]. (p.105-106)

Reținem din aceste texte că darurile sunt diferite, că se oferă în urma Mirungerii; însă dacă omul nu conlucrează cu ele, dacă nu cooperăm cu Duhul Sfânt, n-au nici un efect. E important, totodată, să reținem că Sfântul Nicolae Cabasila subliniază o realitate extrem de importantă, că Mirungerea era aplicată copiilor. Acest lucru îi făcea în mod nejustificat pe unii să creadă că efectele Tainei lipsesc din cauza vârstei la care au beneficiat de ea.

Teologul grec Nikos Matzoukas, pentru a întări importanța Mirungerii și legătura inseparabilă de Botez spunea că: „După Botez urmează într-o ordine firească Mirungerea ca asumare a luptei împotriva puterilor diavolești și pentru un progres desăvârșitor, până la atingerea punctului culminant. La început, actul ritualului acestei Taine nu se făcea prin ungerea cu mir, ci prin punerea mâinilor asupra celui botezat”[4].

Dogmatistul elen ne deschide o perspectivă istorică asupra căreia aș dori să ne oprim pentru câteva clipe; ungere sau punerea mâinilor? O întrebare care impune un răspuns. În Noul Testament nu ni se vorbește despre această taină ca despre taina ungerii, ci ca despre taina „punerii mâinilor”, (Fapte 8, 14-17) o taină prin care se dăruia „Duhul Sfânt”: „s-au rugat ca să primească Duhul Sfânt: Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Iisus. Atunci își puneau mâinile peste ei, și ei luau Duhul Sfânt”.

Pe de altă parte e important să vedem lucrurile în toată complexitatea lor: nu actul în sine, nu forma este primordială ci efectul, iar efectul este primirea Duhului Sfânt.

Ungerea este o practică cu o istorie foarte veche și ne aduce aminte de ungerea regilor, a împăraților, a preoților, un act de consacrare și de recunoaștere divină. În același timp profesorul Mihail Pomazansky, încercând să explice înlocuirea punerii mâinilor cu ungerea spune: „Referitor la aceasta putem face o îndoită presupunere: fie că Apostolii, dând Duhul Sfânt credincioșilor prin punerea mâinilor, întrebuințau în același timp în mod nedespărțit și un alt semn, ungerea, cu privire la care Cartea Faptelor, totuși, nu ne spune nimic, fie, ceea ce este mai probabil, ei înșiși au schimbat semnul văzut al Tainei (punerea mâinilor), poate la început în cazurile în care ei înșiși erau absenți, înlocuind-o cu un alt act sfânt văzut (ungerea noilor botezați cu mirul care a fost primit din mâinile Apostolilor). Însă oricum ar fi fost, ungerea provine de la Apostoli și își are întemeierea în învățăturile primite de la dumnezeiescul lor Învățător”[5].

„Iar Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi, în Hristos, și ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (II Cor. 1, 21-22).

În Molitfelnic, carte de cult în care aflăm slujba Mirungerii, ni se spune: „îl unge cu luare-aminte cu Sfântul Mir pe cel care a fost botezat făcând semnul crucii la frunte, la ochi, la nări, la gură, la amândouă urechile, pe piept, pe spate, la mâini și la picioare” și pronunță cuvintele „Pecetea Darului Sfântului Duh”. Această taină se aplică tuturor celor care se botează, precum și celor care au fost botezați în numele Sfintei Treimi, dar în alte confesiuni. E un act de recunoaștere și de consfințire în ortodoxie.

Această taină este, după cuvintele teologului Mihail Pomazansky, „taina unirii cu Biserica, confirmarea sau pecetea unirii” dar și „pecetea puterilor date de Har care sunt dăruite pentru întărirea și creșterea în viața duhovnicească”.

Sunt numeroase elementele care merită reținute, dar ne vom opri asupra câtorva: Taina Mirungerii este direct legată de Botez, nu se separă întrucât Harul Botezului cumulat cu cel al Mirungerii și al Euharistiei fac din om un „hristofor”, un purtător de Hristos în Duhul Sfânt. Mirungerea la Catolici este despărțită de Botez, iar la Protestanți nu este recunoscută ca Taină. În primul veac se obișnuia să fie săvârșită prin punerea mâinilor asupra celor nou botezați.

Când copiii noștri sunt botezați, când sunt unși cu Sfântul Mir, să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să sporească darurile ce se află în ei, să le potențeze, să le facă lucrătoare și să le unească în Darul Duhului. Toate părțile corpului sunt atinse cu mir, de fiecare dată rostindu-se formula: „Pecetea darului Duhului Sfânt”. Să ne rugăm ca mintea (însemnarea frunții) să gândească cele bune, cele duhovnicești; ochii să vadă de-a pururea binele din semeni și să caute adevărul; urechile să audă chemarea lui Dumnezeu; gura să grăiască cele bineplăcute lui Dumnezeu, să fie propovăduitoare a Evangheliei; mâinile să facă cele bune, să fie harnice și darnice; picioarele să „umble în căile Domnului”.

Pentru acestea să ne rugăm, ca Duhul Sfânt care se revarsă peste noi prin Taina Mirungerii să ne călăuzească toată viața. Amin.

Duminica viitoare, cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom vorbi despre „intrarea în Împărăție”, despre Taina Euharistiei.

Pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci

Inspector eparhial pe probleme de catehizare parohială 


Citește și Sfântul Botez – Taina intrării în creștinism | Cateheza a II-a 

Toate catehezele pot fi citite, integral, AICI 


[1] Alexander Schmemann, Pentru viața lumii. Sfintele Taine și Ortodoxia, traducere de Aurel Jivi, Basilica, București, 2012, p. 95 s.u.

[2] Alexander Schmemann, Pentru viața lumii…, p. 95.

[3] Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, traducere de Teodor Bodogae, EIBMBOR, București, 2009, p. 105-106.

[4] Nickos Matzoukas, Teologia Dogmatică și Simbolică II. Expunerea credinței ortodoxe, traducere de Nicușor Deciu, Bizantină, București, p. 358.

[5] Mihail Pomazansky, Teologia Dogmatică Ortodoxă, p. 224.

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Share This