Dumnezeu S-a descoperit și se descoperă oamenilor pe două căi, naturală și supranaturală. Cea naturală înseamnă ceea ce vedem cu ochiul liber, natura și toate câte sunt în ea. Iar cea supra-naturală prin două mijloace: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. În ultimele două cateheze am vorbit despre Sfânta Scriptură sau Biblia și am anunțat că azi vom vorbi despre Sfânta Tradiție, ca izvor în care s-a plămădit Scriptura, totodată, ca instrument și ajutor de tâlcuire a ei.
După înțelesul comun ”tradiție” înseamnă ansamblu de concepții, credințe, obiceiuri, datini, care se statornicesc în cadrul unei colectivități (popor, națiune etc.) și care se transmit din generație în generație (DEX). Potrivit învățăturii noastre de credință, prin Sfânta Tradiție înțelegem totalitatea adevărurilor de credință necuprinse în Sfânta Scriptură, dar consemnate în scris mai târziu; etimologic, termenul provine din latinescul „traditio, – onis” = predare, transmitere (a învățăturii), povestire. Ea mai este numită și predanie, memoria vie a Bisericii (Sergiu Bulgakov), dar și viața duhului în Biserică (Vladimir Lossky). Să ne amintim de cuvântul Sf. Apostol și Evanghelist Ioan: „Sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus, care dacă s-ar fi scris…” (In. 21, 25). Totodată, de al Sf. Ap. Pavel: „Drept aceea, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tes. 2, 15).
Un cuvânt lămuritor ne oferă și Sfântul Vasile cel Mare: „Dintre dogmele păstrate în Biserică, pe unele le avem din învățătura scrisă, iar pe altele le-am primit din tradiția apostolilor. Ambele forme de transmitere au aceeași putere pentru credință. Și oricine are o inițiere cât de mică în chestiunile bisericești nu va ridica obiecții. Fiindcă, dacă am încerca să lăsăm la o parte obiceiurile care n-au temei scris (în Biblie, n.n.), ca și când n-ar avea mare însemnătate, am greși, păgubind Evanghelia în cele esențiale. De exemplu, ca să amintesc de primul și cel mai obișnuit: ce temei scris au cei care speră în numele Domnului nostru Iisus Hristos să se însemneze cu semnul Crucii? Din ce scriere am învățat să ne întoarcem spre răsărit în timpul rugăciunii?… În virtutea căror scrieri (biblice) binecuvântăm apa botezului, untdelemnul ungerii, și pe cel care se botează? Nu în virtutea tradiției transmise în mod tainic? Nu provin toate acestea din învățătura părinților noștri păstrate în taină, care bine au știut că prin tăcere se păstrează caracterul sacru al tainelor?”.
Dragi ascultători, răspundem acum la o întrebare: unde, în ce se păstrează Sfânta Tradiție? În ce este ea tezaurizată? Concret, Sf. Tradiție este tezaurizată în:
– hotărârile sinoadelor ecumenice;
– canoanele și scrierile Sfinților Părinți;
– cărțile de cult ale Bisericii;
– mărturisirile (simbolurile) de credință și catehismele Bisericii;
– monumentele de artă bisericească;
– datini și practici acceptate de Biserică
Fiecare tezaur din cele enumerate este important, desigur. Dar dintre toate, evidențiem acum două, întrucât reprezintă cel mai mare ajutor pentru citirea și înțelegerea Bibliei: Catehismul (Învățătura de credință ortodoxă) și Scrierile Sfinților Părinți. Am spus și în cateheza trecută, dar revenim: de mare folos este să avem în casă, pe lângă Biblie, și un Catehism, de obicei cu titlul ”Învățătura de credință ortodoxă”, care poate fi cumpărat (ori comandat online) de la magazinele bisericești. Această carte conține, în rezumat, principalele dogme (învățături) ale credinței noastre, oferind, totodată, temeiuri din Scriptură la fiecare pas. Cine va citi această carte va înțelege mult mai ușor cele scrise în Biblie.
Privitor la Scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii amintim două lucruri:
- Primul: iubitorii de lectură creștină au în ele pagini de frumusețe rară;
- Al doilea: din mulțimea Părinților scriitori, unii au tâlcuit Sfânta Scriptură pe înțelesul nostru, al tuturor. Între ei, cel mai cunoscut este Sf. Ioan Gură de Aur, cu exegeze (tâlcuiri) la aproape întreaga Biblie. Dar au exegeze și alți Părinți, mai de demult ori mai aproape de zilele noastre, cum sunt Sf. Vasile cel Mare, Sf. Teofilact al Bulgariei, sf. Nicolae Velimirovici…
- Multă vreme s-a știut și, într-o anumită măsură e valabil și astăzi, că Protestanții și Neoprotestanții (sectarii) nu acceptă nici un element al Tradiției noastre, îndeosebi neadmițând Scrierile Sfinților Părinți pentru înțelegerea Bibliei, întrucât ei merg pe principiul ”sola Scriptura” – adică doar ce scrie în Biblie e valabil și, mai mult, fiecare om o poate citi și interpreta liber. Această libertate o au și creștinii ortodocși, desigur, numai că nu toți au și pregătirea necesară pentru a o înțelege, De aceea, sunt atât de utile tâlcuirile Părinților și ale profesorilor de teologie. Însă, pomenim cu bucurie faptul că Instituțiile de învățământ protestante, totodată, pastori protestanți și neoprotestanți au în bibliotecile lor multe din scrierile Sfinților Părinți, mai ales ale celor care aparțin Bisericii nedespărțite (înainte de 1054 și chiar între ac secol, al 11-lea și al 16-lea – secolul Reformei Protestante). Sunt și cazuri, e adevărat mai rare, când unii creștini, care s-au născut în familii protestante și neoprotestante, îmbrățișează Ortodoxia, în urma citirii Scrierilor Sf. Părinți. Am să dau un exemplu cunoscut de mine. Acum aprox. 10 ani, am avut un student la Teologie, la București, foarte bun la carte, pasionat și de Omiletică și, la finalul unui curs, l-am oprit și am stat de vorbă cu el, neștiind ce urma să-mi spună. Redau, în rezumat, mărturisirea lui: ”Părinte profesor eu m-am născut într-o familie de penticostali și am studiat întâi Teologia la Institutul Protestant din București. Acolo, la un moment dat, am dorit să consult niște izvoare patristice, practic câteva din Scrierile Părinților Bisericii… Am fost captivat de anumite tâlcuiri din Sfânta Scriptură, am început să citesc tot mai mult și, după un timp, am simțit nevoia să vin în rândurile ortodocșilor. Am fost botezat și iată-mă acum student la Facultatea Ortodoxă….” Impresionant, desigur, dar acum urmează partea care m-a impresionat cel mai tare. La întrebarea mea: unde ai început să citești din Sfinții Părinți, aici, la Biblioteca noastră, nu? Nu, părinte, la Institutul Protestant, pentru că și acolo, în Bibliotecă, se găsesc o parte din scrierile Părinților, și de la ortodocși, și de la catolici… L-am felicitat, desigur, dar i-am spus să transmită felicitări și conducerii și profesorilor Institutului Protestant pentru că știu să prețuiască acest tezaur, în fond, comun tuturor creștinilor… După cum și în bibliotecile noastre ortodoxe, publice și particulare, avem anumite cărți catolice și protestante, unele de mare valoare.
Încheiem aici, îndemnându-vă și îndemnându-ne la o lectură tot mai pasionată a Bibliei, ajutați de tâlcuirile Sfinților Părinți, frumoase și binefăcătoare, deopotrivă, și pentru minte, și pentru inimă….