Sfânta Treime, devenită dogmă a Bisericii creștine, ni se prezintă ca un singur Dumnezeu, Unul după ființă și întreit ca Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sânt. Cele trei persoane ale Sfintei Treimi cuprind taina cea neînchipuită și de nepătruns prin logica umană, fiind revelată de Dumnezeu în decursul istoriei.

Învățătura despre Sfânta Treime a constituit, încă din perioada apostolică, esențialul și cuprinsul credinței creștine, devenind mai apoi mărturisită de biserică. Acest fapt a determinat existența unei terminologii și a unor formulări consacrate și definitive, în fața ereziilor antitrinitare[1] , care au fost elaborate la Sinoadele I și II ecumenice.

Cultul

Sărbătoarea Sfintei Treimi este cinstită în Biserica Ortodoxă în lunea după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Penticostarul indică prăznuirea pe Însuși Preasfântului și de viață făcător a puternicului Duh. Carele este unul din Treime Dumnezeu… În calendarele românești această zi este trecută drept Sărbătoarea Sfintei Treimi[2].

În secolul al XII-lea această sărbătoare nu era încă generalizata nici în Apus, ea fiind stabilită defi nitiv în Apus abia în anul 1334[3] .

Iconografia

Primele reprezentări s-au constituit odată cu precizare a învățăturii de credință trinitară așa cum s-a precizat la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din anul 325.

Pornind de la teofaniile vetero și neo testamentare, precum și din dogma Bisericii ce se referea la Dumnezeu Unul în ființă și întreit în persoane, primii iconografi au oscilat în dificultatea reprezentării divine.

Cel dintâi tip iconografic este cel al imaginii celor trei tineri cu Proorocul Avraam. Pentru început, iconografii au ales o compoziție ce surprindea acest adevăr transpus sub forma găzduirii celor trei tineri de către patriarhul Avraam la stejarul din Mamvri (Facere 18, 1-15). Acest tip poartă denumirea de tip iconografic hristologic – tip ce pune în evidență îngerul din centru pe care îl identifică cu Hristos. Tema s-a numit Filoxenia lui Avraam sau Ospeția lui Avraam. Printre primele imagini o reținem pe cea din secolul al IV-lea din catacomba de pe Via Latină de la Roma, cea a mozaicului de la Santa Maria Maggiore din veacul al V-lea sau cea din secolul următor de la Ravenna din Bazilica San Vitale. Abia în cel de-al al XV-lea secol se va ajunge la o nouă variantă a temei, grație penelului Cuviosului Andrei Rubliov.

Al doilea tip iconografic definit drept trinitar (doar din punct de vedere formal) se distinge prin ideea că cei trei îngeri sunt asimilați cât mai mult cu putință. Atitudinea, gestica, mimica sunt dinamice, lăsând să se recunoască relațiile reciproce între ei.

Scena apare pictată în spațiul Sfântului Altar, în registrul cu Cortul Mărturiei. În bisericile cu hramul Sfintei Treimi, icoana mare se află în rândul celor împărătești, iar o alta mai mică se așează pe tetrapod, pentru închinare.

Cei trei Îngeri

Îngerii sunt reprezentați în ordinea Simbolului Credinței. Cred în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, ordine a tuturor invocațiilor din Sfânta Liturghie și din slujbele Bisericii. Ei înscriu prin prezența lor și prin detaliile anatomice, întregul în forma unui cerc, simbol al perfecțiunii.

În centru tronează îngerul monumental, pictat din semiprofil, ce semnifică prezența Fiului. El are capul înclinat către cel din stânga, în vreme ce mâna Sa, binecuvântând se reliefează în mijlocul mesei deasupra cupei euharistice. Este mai înalt decât ceilalți, dar nu îi copleșește. Această erminie a dumnezeiescului chip ne-o menționează și Gabriel Bunge și Constantine Cavarnos; în timp Paul Evdochimov consideră că îngerul central este nimeni altul decât Tatăl. Leonid Uspensky menține ideea imaginii hristice în centrul icoanei. Acest amănunt îl certifică prin prezența clavus-ul existent în veșmintele regilor și a judecătorilor din Vechiul Testament, referință în acest caz la misiunea lui Hristos și la învățătura Sa[4].

Potrivit mai multor exemple, considerăm că Sfânta Treime îl are în centru pe Fiul, aceasta punându-se în evidență în reprezentarea iconografi că a Cuviosului Andrei Rubliov. El propune, în esență tipul iconografic trinitar.

Al doilea înger, văzut din profil, plasat în stânga, are expresia Tatălui. El reproduce gestul binecuvântării îngerului central și binecuvântează potirul.

Al treilea înger îl simbolizează pe Sfântul Duh, care Își pleacă cu smerenie și încuviințare capul, subliniind această consimțire prin mâna Sa dreaptă ușor curbată.

Toți cei trei îngeri susțin câte un baston înalt ce are o dublă semnificație de sceptru și de toiag păstoresc[5]. Ei se afla în repaus, subliinind prin aceasta pacea supremă a lui Dumnezeu și dragostea treimică.

Patriarhul Avraam și soția lui, Sara

Multe icoane, preluând prototipul lui Rubliov elimină din scenă prezența lui Avraam și a Sarei. Acest amănunt este important deoarece, altfel nu ar fi în conformitate cu textul scripturistic. Asemenea și a celorlalte detalii cortul, stejarul din Mamvri, stânca sau muntele arată privitorului că aceasta este doar o viziune și nu reprezentarea lui Dumnezeu, după natura sa reală. Ea nu ar mai sugera ideea Sfintei Treimi, ci s-ar rezuma la redarea a trei îngeri. Erminia de pictură de la Athos ne prezintă această scenă incluzându-i pe Avraam și pe Sara, ca primitori ai celor trei îngeri.

În unele exemple, dedesuptul mesei la baza scenei, se observă un bărbat care înjunghie un taur cu care Avraam ce a pregătit masa oaspeților; în alte cazuri poate fi redat un taur ce în gestul său își plânge vițelul sacrificat.

Elementele de recuzită, arhitectură și peisaj

Deasupra figurilor se observă cele trei simboluri ale lor: stejarul (pomul vieții plantat de Dumnezeu în rai, simbol al lemnului Crucii) – Hristos, cortul sau clădirea – Tatăl, simbolul creației face referință la cuvintele în casa Tatălui Meu sunt multe lăcașuri (Ioan 14, 2) și muntele ori stânca – Sfântul Duh, peînchipuind vârful Sinai sau Taborul, locuri unde oamenii au simțit și au văzut slava lui Dumnezeu. Stânca din spatele Paracletului – foarte probabil – despicată la Rubliov – sugerează încă o dată în simbol faptul că izvorul cel de viață dătător al Duhului Sfânt țâșnește din coasta deschisă a „stâncii” mistice care este Hristos.

Pe masă se evidențiază o cupă ce conține mielul jerfit: mielul pascal ce îl simbolizează pe Hristos. Ea descrie forma potirului împreună cu cei trei îngeri.

Culorile folosite în icoana lui Rubliov se înscriu într-o gamă cromatică armonioasă, caldă în care importanța o are contrastul de albastru- roșu nuanțat, plasat în centru, în acord cu nuanțe de violet amestecat cu roșul suav, din stânga și a verdelui argintiu, din dreapta. Veșmintele îngerilor au nuanțe de albastru, culoare ce le conferă armonie. Aurul, ce desenează aripile și se concentrează pe tronuri, devine temelie divină, vorbind despre plinătatea vieții treimice.

Icoana Sfintei Treimi ne îndeamnă la bucuria dumnezeiască prin faptul că Treimea ființează într-o comunitate de iubire perfectă încât, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt una iar noi suntem iubiți în lumina harului treimic.

Deci, caută, o Dumnezeiască Treime, din înălțarea sfintei slavei Tale asupra noastră, mult păcătoșilor; și bunăvoința noastră în loc de fapte bune o primește, și ne dă nouă duhul pocăinței celei adevărate; ca, urând tot păcatul, întru cuvioșie și dreptate până la sfârșitul vieții noastre să petrecem, făcând voia Ta cea sfântă și slăvind cu cuget curat și cu fapte bune preadulcele și preaîncuviințat numele Tău. Amin. (Acatistul Sfintei Treimi)

[1] Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universală, Ed. IBMBOR., București, 2004, pp. 135, 137.

[2] Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală II…, 2002, p. 225

[3] Ibidem..

[4] Constantine Cavarnos, Ghid de iconografi e bizanină, Ed. Sophia,2005, p. 162.

[5] Michel Quenot, Învierea și icoana, Ed. Christiana, București, 1999, p. 254