Sfinții sunt mărturisitori și purtători ai lui Hristos, sunt vase cinstite în care locuiește Dumnezeu. Și dacă El, Atotputernicul, S-a plecat atât de mult încât a venit pe lume în chip smerit, așa cum noi, fiii oamenilor, nu suntem, atunci cei care-L iubesc și vor să-L urmeze, ce altă cale să apuce decât cea a smereniei, a nebuniei pentru Hristos?

Nebunul este un neînțeles, un om ieșit din matricea socială, un om de care toți se feresc, un marginalizat, un ocărât, un om luat în râs. De ce oare cei care își duc crucea până la capăt și se despart de lume sunt luați drept nebuni? Iată că sfin ț ii, săvârșind fapte neînțelese, lepădându-și haina lumească, făcând ce toți ceilalți nu ar face, pentru Hristos și pentru aproape, sunt numiți nebuni. Dar nebunia aceasta, cu toate că pare a fi înjositoare, e o nebunie sfântă, mântuitoare.

Între sfinții nebuni întru Hristos se numără Fericita Xenia, născută în Rusia anilor 1700, mai precis în Sankt Petersburg. Rămasă văduvă la 26 de ani, ea se leapădă de propria identitate și se îmbracă cu hainele militare ale soțului ei, Andrei Teodorovici Petrov, și își ia chiar numele acestuia, pretinzând că Xenia a murit iar Andrei trăiește. Lucru neînțeles pentru contemporanii ei și totuși câtă dragoste arată așa-zisa ei nebunie! Moartea celui pe care-l iubea o face să înțeleagă că viața pe pământ e efemeră și că lucrurile materiale, precum și trupul nu valorează nimic. Astfel își dă toată averea săracilor și trăiește timp de 45 de ani pribegind, îmbrăcată în in subțire chiar și pe vreme de iarnă, dăruind săracilor chiar și hainele groase pe care le primea. Locuind în partea săracă a orașului, ea era mereu înconjurată de oameni, mai ales femei, care-și aduceau copiii la dânsa pentru a-i umple de binecuvântări. Asemenea unui duhovnic cu darul vorbirii, Fericita Xenia avea un Cuvânt simplu, dar plin de har, care îi zidea și îi umplea de bucurie pe cei care o ascultau. Și cum nu alergăm noi azi după aceia care poartă în ei Harul lui Dumnezeu ca să ne simțim mai puternici și să putem lupta cu răul de lângă noi sau din interiorul nostru ?

„Toți vor să fie cu Hristos preaslăviți și preamăriți. Dar puțini sunt aceia care vor să ducă împreună cu Hristos crucea, să suporte insultele, înjosirea și batjocura și să accepte durerile”, scria Sfântul Tihon din Zadonsk, contemporan cu Fericita Xenia. Ce am putea învăța noi, tinerii, din cuvântul acesta? Și ce am putea învăța noi din viața Sfintei Xenia și cea a nebunilor pentru Hristos? Dacă avem o viață creștină sau încercăm măcar s-o dobândim, participând la Sfânta Liturghie și evitând distracțiile la care colegii noștri iau parte, nu se poate să nu ni se întâmple fiecăruia, măcar o dată, să fim luați în râs, ironizați și catalogați în fel și chip, de la bisericoși și fanatici la ciudați și obscuri. Și câți dintre noi am putut oare răbda aceste acuzații fără să ripostăm? Sau câți nu am făcut compromisuri pentru că am iubit slava oamenilor mai mult decât cea a lui Dumnezeu? În Sfânta Scriptură găsim scris: „Lumea nu vă iubește pentru că nu sunteți ai lumii” tot așa cum lumea nu L-a iubit pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Fericita Xenia nu s-a împotrivit voii lui Dumnezeu, nu L-a hulit pentru moartea soțului său, ci și-a luat crucea, transformându-și viața într-o jertfă vie pentru Hristos. Și parcă răsună în inimile noastre aceiași întrebare: facem noi, astăzi, acum, acest lucru? Viețile Sfinților par niște povestioare pe care le vom putea istorisi copiilor noștri, dar nu neapărat le-am urma. Și totuși, în fiecare zi avem încercări, mici sau mari, prin care putem alege: slava lumii sau ocara pentru Dumnezeu? Mândria din noi face ca alegerea să nu fie ușoară. Să nu uităm însă că Sfinții ne pot ajuta cu adevărat. Există atâtea mărturii ale celor care și-au văzut rugăciunea împlinită, pentru că i-au avut mijlocitori pe Sfinți.

Sfânta Xenia i-a ajutat pe cei căsătoriți sau pe cei care voiau să se căsătorească. Vorbea puțin, dar atunci când vorbea, cuvântul său prindea viață. Dumnezeu a înzestrat-o cu darul proorociei. Lacrimile rugăciunii i-au limpezit ochii neîncetat, căci nopțile și le petrecea în câmp, rugându-se. Cum să nu ne fie dragă, citind despre viața ei? Cum să nu o rugăm atunci când ne împotmolim și nimeni nu ne poate ajuta?

Să-i spunem împreună, cu dragoste, în rugăciunile de seară: „Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflați în suferință. Bucură-te ceea ce ai șters lacrimile celor ce plângeau. Bucură-te cea încălzită în chip minunat de harul Sfântului Duh. Bucură-te Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!”

Codruța Vasian – În revista Renașterea, nr. 12, dec./2003, p. 1.