Într-un timp în care se vorbește mult despre ecumenism (sugerându-se în felul acesta chiar prezența unei crize) este cât se poate de benefică apariția unei lucrări dedicate Sfântului Antonie cel Mare[1], care să stea tocmai sub semnul ecumenismului, așa cum autoarea explică încă de pe prima pagină. Studiul a fost început de un preot ortodox, părintele Iulian Nistea de la catedrala ortodoxă română Sfinții Arhangheli din Paris. Grijile pastorale nu i-au permis părintelui Iulian să definitiveze lucrarea, care a fost încredințată Maicii Éliane, o călugăriță catolică. Mai mult decât atât, o cercetare de o asemenea amploare nu ar fi putut niciodată fi finalizată fără o imensă mobilizare internațională și interconfesională, care a implicat specialiști din domeniile: patristică, aghiografie, liturgică și iconografie.

La rândul său, Sfântul Antonie cel Mare este o personalitate așezată sub semnul ecumenismului. După cum Sfântul Proroc Ilie este arhetip al monahilor, la fel și Sfântul Antonie este părinte al monahilor, un om care renunță la lume și ajunge să fie cinstit atât în Orient, cât și în Occident; „Sfântul Antonie este copt, Viața sa a fost a fost scrisă după moartea lui de un grec, la cererea latinilor, iar apoi tradusă rapid în latină” (p. 5).

Tot sub semnul cooperării internaționale se găsește și publicarea celor două volume ce însumează 857 de pagini, la editura Peter Lang, în colecția germană, intitulată Beiträge zum Studium der Kirchenväter (Contribuții la studiul Părinților Bisericii), o colecția care a mai publicat până acum titluri semnificative despre Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare și numai.

Maica Éliane Poirot (n. 1947) s-a născut în Franța și a intrat în anul 1965 în ordinul carmelitan de la Nancy. În 1974 a contribuit la fondarea Carmelului bizantin de la Saint-Rémi, din Franța, iar timp de 17 ani a condus comunitatea. Din anul 1994 se ocupă la Stânceni în județul Mureș de un mic schit ecumenic închinat Sfintei Cruci, „care îi unește pe toți creștinii în așteptarea Învierii”, așa cum apare în antetul paginii web de prezentare schitulstanceni.blogspot.ro. Maica Éliane  a obținut în anul 1994 un doctorat în teologie patristică, după ce anterior fusese licențiată în teologie ortodoxă la Paris și în teologie catolică la Strassbourg. Are o bogată activitate academică în domeniul patristicii, și până acum a realizat 13 traduceri din greacă și latină în franceză și a publicat o serie de lucrări importante mai ales despre profeții Ilie și Elisei (de exemplu iată câteva titluri dintre cele care au apărut în românește: Proorocul Ilie, arhetipul monahului, ed. Anastasia, București 1999 ; Sfântul Prooroc Ilie în cultul bizantin, Ed. Deisis Sibiu 2002; Pentru a cinsti Sfântul Proroc Eliseu în cultul bizantin, Ed. Ars Longa, Iași 2006 etc.)

Cele două volume consistente, apărute în condiții tipografice absolut excelente la editura Peter Lang, adună la un loc texte de și despre Sfântul Antonie cel Mare acoperind un imens areal cultural, regional și temporal. E vorba despre texte grecești, latine, copte, siriace, arabe, etiopiene, georgine, armene, slavone, române. Din punct de vedere temporal avem de la texte compuse la scurtă vreme după moartea sfântului, cum este cazul Vieților sale și până la acatistul și canonul paraclitic compus special pentru acest volum de marele imnograf al Bisericii Alexandriei, părintele Charalambos M. Bousias.

Primul volum este dedicat biografiilor Sfântului Antonie (cap. I), scrierilor sale (cap. II), cuvintelor care ni s-au transmis sub forma apoftegmelor (cap III) și apoi receptării sfântului în literatura patristică orientală, bizantină și postbizantină (cap. IV). Volumul al doilea se ocupă de cultul Sfântului Antonie în Orientul creștin (cap. V) și de iconografia orientală a Sfântului Antonie (cap. VI). De asemenea mai există două anexe semificative, una ce cuprinde câteva remarci cu privire la tradiția arabă și a doua cu apoftegmele Sfântului Antonie în tradiția rusă.

Dosarul despre Sfântul Antonie este cel mai complet și mai complex instrument de lucru pentru orice cercetător interesat nu doar de personalitatea acestui părinte al monahilor, dar și de părinții deșertului în general și iradierea lor culturală și religioasă. Lecturând cele două volume, remarcabile prin erudiție și rigoare, îți atrage atenție situația oarecum paradoxală, semnalată în concluzii: cum este posibil ca un sfânt important cum este Antonie cel Mare, care avut o contribuție semnificativă la o mișcare monastică ce are urmări până în zilele noastre și cu o învățătură ce constituie un element esențial al patrimoniului creștin să fie mai puțin cinstit decât un sfânt, cum este bunăoară Sfântul Nicolae, ierarhul ascuns în umbra istoriei despre care nu știm decât foarte puțin? Explicații se pot găsi, cu siguranță. Cultul s-a dezvoltat foarte mult în jurul unor sfinți taumaturgi, făcători de minuni, într-un timp în care umanitatea era răvășită de boală. Astăzi însă, odată cu dezvoltarea medicinei taumaturgia a ajuns pe un loc secundar, în vreme ce prim-planul este ocupat de „fragilitatea psihică a omului modern stresat”, care are nevoie de asceză echilibrată și nu de exploatarea senzaționalului (p. 752). Tocmai într-un asemenea context se arată actualitatea excepțională a mesajului sfântului Antonie, care ar putea sta la baza reînnoirii cultului său. Și pentru că vorbim despre cult, trebuie subliniat că dosarul despre Sfântul Antonie este gândit nu ca o operă pur științifică, filologică, istorică, arheologică, ci are și o componentă duhovnicească. „Studiul dosarului antonin este inseparabil de relația rugătoare către un sfânt, către un părinte care prin căutarea sa neîntreruptă a dragostei lui Dumnezeu, manifestă către noi această dragoste care depășește orice cunoaștere” (p. 753).

Pentru cititorul român dosarul alcătuit de maica Éliane mai are o semnificație. Cele două volume sunt pline de referințe la spațiul românesc ortodox, la cultul, iconografia și studiile autohtone. Lucru destul de rar într-o cercetare de o asemenea anvergură internațională. Ortodoxia românească pare adesea enclavizată și fără ecou în afară. De aceea este binevenită deschiderea monahiei carmelite care locuiește în România de ani buni înspre teologia și cultura noastră, pe care o prezintă mai departe lumii printr-o serie întreagă de referințe importante.

[1] Éliane Poirot, Saint Antoine le Grand dans l’Orient chrétien : dossier littéraire, hagiographique, liturgique, iconographique en langue française, éd. P. Lang, 2014 (857 p.)