Sfântul Apostol Andrei, sărbătorit la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | nov. 30, 2019

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Pimen, Episcop de Dubno, Vicar al Eparhiei de Rovno (Patriarhia Moscovei), a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte preoți de la Centrul Eparhial, protopopi, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, de la Seminarul Teologic Ortodox din municipiu și slujitori ai catedralei mitropolitane.

Lăcașul de cult a fost neîncăpător, mii de clujeni au participat la slujbă, alături de oficialități militare și civile, dar și de reprezentanți ai mai multor instituții de cultură, veniți să-l felicite pe Părintele Mitropolit Andrei, cu ocazia onomasticii.

După citirea pericopei evanghelice, preacucernicul părinte conf. univ. dr. Ioan Bizău, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evidențiat faptul că Sfântul Apostol Andrei a deschis calea misionarilor creștini în Scythia Minor (Dobrogea).

 

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, dirijat de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul instituției de învățământ teologic.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Andrei a mulțumit tuturor pentru prezență și le-a vorbit despre faptul că, printre multele calități, Sfântul Apostol Andrei a fost misionarul lui Hristos, cel care i-a creștinat pe strămoșii noștri.

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, şi-a celebrat în această zi și patronul spiritual, pe Sfântul Apostol Andrei. Astfel, la finalul slujbei din Catedrala Mitropolitană, preoții și credincioșii clujeni, dar și reprezentanții mai multor instituții, l-au felicitat cu ocazia onomasticii și i-au urat multă sănătate și spor în misiunea pe care o desfășoară.

Printe oaspeți s-a aflat și un grup de pelerini din Ucraina, condus de Preasfinţitul Părinte Pimen, Episcop de Dubno, Vicar al Eparhiei de Rovno. Ierarhul ucrainean a adresat un cuvânt duhovnicesc și l-a felicitat pe Mitropolitul Andrei, oferindu-i două icoane realizate din chihlimbar.

De asemenea, preacuviosul protosinghel Simeon Pintea, eclesiarhul catedralei, i-a transmis chiriarhului urările din partea clerului şi a credincioşilor încredințați spre păstorire și i-a dăruit un set de Sfinte Vase, precum și un aranjament floral.

 

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost ales în anul 2011 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Mitropolit al Clujului şi a fost instalat de Patriarhul Daniel, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la 25 martie 2011.

Citește și Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul spiritual al Părintelui Mitropolit Andrei al Clujului 

Mai multe fotografii AICI 

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 30 noiembrie 2019

Foto credit: Marius Romilă și Darius Echim

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferință a Părintelui Prof. Univ. Dr. Ștefan Iloaie la Zalău

Conferință a Părintelui Prof. Univ. Dr. Ștefan Iloaie la Zalău

La Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu,joi, 31 martie 2016, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Promotorul acestui eveniment, Episcopia Sălajului, a avut un...