Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

de | iun. 11, 2015 | Actualitatea religioasă

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.

 

În cinstea ocrotitorului spiritual 14 preoți și diaconi au  oficiat SDSCF1334fânta Liturghie în biserica ortodoxă de lângă Parcul Babeș. Au făcut parte din sobor, pe lângă  preoții de aici, Gavril Vârva și Iulian Benche, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părintele Vasile Stanciu și ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial. La slujbă a asistat Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul, care i-a  binecuvântat pe toți cei prezenți.

 

Fragment din moaștele Sfântului Bartolomeu, primit în dar de la Vatican

Credincioșii  s-au putut închina și la un fragment din moaștele Sfântului Apostol Bartolomeu. Încă dinainte de a începe Sfânta Liturghie, racla cu sfintele oseminte a fost scoasă spre închinare și așezată lângă icoana Sfântului Bartolomeu, protectorul sfântului locaș. Pe toată perioada slujbei, oamenii s-au închinat și s-au rugat sfântului, cerând ajutor și sănătate. Potrivit părintelui paroh Gavril Vârva, parohia a primit recent sfintele oseminte din patrimoniul liturgic păstrat în cetatea Vaticanului, așa cum se arată și în actul oficial emis de mai marele ceremoniilor liturgice pontificale, Monseniorul Guido Marini. Toate demersurile s-au făcut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

DSCF1406Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele decan Vasile Stanciu, care a făcut o paralelă între misiunea apostolilor și cea a urmașilor lor, a episcopilor, preoților și a diaconilor din ziua de azi. Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei a fost transmis comunității de părintele Benedict, secretarul eparhial. La finalul Sfintei Liturghii soborul de preoți a oficiat și o slujbă de parastas pentru vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, în memoria celui care a târnosit această biserică.

Ultimele articole

Iuliu Marius Morariu | Restitutio Grigore Pletosu

Iuliu Marius Morariu | Restitutio Grigore Pletosu

Restitutio Grigore Pletosu   Iuliu Marius MorariuPrezentul volum ne pune în față – şi cred că nu greșesc – pe un foarte profund și serios cercetător al istoriei și al spiritualității bisericești. Îl preocupă Istoria Bisericii Ortodoxe Române, dar nu doar ca...

Inaugurarea unui nou centru social al Bisericii la Șimleu Silvaniei

Inaugurarea unui nou centru social al Bisericii la Șimleu Silvaniei

La Parohia “Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Șimleu Silvaniei a fost inaugurat astăzi Centrul de Servicii Sociale Multifuncțional „Filantropia”. Evenimentul a fost precedat de slujba sfințirii apei în biserica parohiei, slujbă săvârșită e către Preasfințitul...

Misiunea parohiei și a mănăstirii azi, discutată la Huedin

Misiunea parohiei și a mănăstirii azi, discutată la Huedin

Conferințele preoțești de primăvară din Arhiepiscopia Clujului s-au încheiat astăzi, 26 mai 2015, cu întâlnirea preoților din protopopiatul Huedin. Ședința clericilor s-a desfășurat în prezența Înaltpresfințitului Părinte Andrei, a debutat cu un Te Deum în Capela...