Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

de | iun. 11, 2015 | Actualitatea religioasă

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.

 

În cinstea ocrotitorului spiritual 14 preoți și diaconi au  oficiat SDSCF1334fânta Liturghie în biserica ortodoxă de lângă Parcul Babeș. Au făcut parte din sobor, pe lângă  preoții de aici, Gavril Vârva și Iulian Benche, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părintele Vasile Stanciu și ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial. La slujbă a asistat Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul, care i-a  binecuvântat pe toți cei prezenți.

 

Fragment din moaștele Sfântului Bartolomeu, primit în dar de la Vatican

Credincioșii  s-au putut închina și la un fragment din moaștele Sfântului Apostol Bartolomeu. Încă dinainte de a începe Sfânta Liturghie, racla cu sfintele oseminte a fost scoasă spre închinare și așezată lângă icoana Sfântului Bartolomeu, protectorul sfântului locaș. Pe toată perioada slujbei, oamenii s-au închinat și s-au rugat sfântului, cerând ajutor și sănătate. Potrivit părintelui paroh Gavril Vârva, parohia a primit recent sfintele oseminte din patrimoniul liturgic păstrat în cetatea Vaticanului, așa cum se arată și în actul oficial emis de mai marele ceremoniilor liturgice pontificale, Monseniorul Guido Marini. Toate demersurile s-au făcut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

DSCF1406Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele decan Vasile Stanciu, care a făcut o paralelă între misiunea apostolilor și cea a urmașilor lor, a episcopilor, preoților și a diaconilor din ziua de azi. Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei a fost transmis comunității de părintele Benedict, secretarul eparhial. La finalul Sfintei Liturghii soborul de preoți a oficiat și o slujbă de parastas pentru vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, în memoria celui care a târnosit această biserică.

Ultimele articole

Procesul Mântuitorului (Pr. Prof. Stelian Tofană) P1

Procesul Mântuitorului (Pr. Prof. Stelian Tofană) P1

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22.

Sărbători internaționale, 21 martie

Sărbători internaționale, 21 martie

Cinci sărbători internaționale sau mondiale marchează data de 21 martie. Acestea aduc în atenție: asistența socială, sindromul Down, poezia, pădurile și eliminarea discriminării rasiale. Ziua mondială a asistenței sociale Ziua mondială a asistenței sociale este...

Religia? E vorba despre iubire

Religia? E vorba despre iubire

Altă noutate, și cea mai mare, pe care o revelează Mântuitorul despre Dumnezeu, este învățătura, specific creștină, despre Preasfânta Treime, despre Unul Dumnezeu în trei Persoane sau Ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Matei 28, 19; Ioan 17, 6, 25-26). Acesta e...

Slujire arhierească și sfințirea Monumentului Eroilor din Sebiș

Slujire arhierească și sfințirea Monumentului Eroilor din Sebiș

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne), 19 februarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a în mijlocul credincioșilor din Parohia...