Sfântul Efrem cel Nou, cinstit la Cluj

de | mai 6, 2015 | Actualitatea religioasă

Sfântul Efrem cel Nou, grabnic ajutător şi vindecător, pomenit în Biserica Ortodoxă pe 5 mai, a fost cinstit în mod deosebit la Cluj-Napoca. Zeci de credincioși clujeni au participat la sărbătoarea Sfântului de la Mănăstirea Florești, unde s-au putut închina și unei părticele din sfintele lui moaște. Sfântul Efrem a fost cinstit și de profesorii și elevii de la Școala gimnazială „Ion Creangă” din municipiu, ocrotitorul spiritual al capelei instituției de învățământ. 

 

11187785_622176537918841_6869563023901514198_oSfântul Efrem cel Nou se bucură de o aleasă cinstire la Mănăstirea clujeană „Acoperământul Maicii Domnului” Floreşti, datorită faptului că la așezământul monahal există o părticică din sfintele sale moaşte, dar şi un epitrahil al sfântului, primit în dar, de la Mănăstirea Sfântului Efrem, din Nea Makri, Grecia.

Zeci de credincioși din orașul Cluj-Napoca, dar și din împrejurimi au trecut pragul mănăstirii luni seara, în ajunul praznicului Sfântului Efrem, pentru a lua parte la Privegherea oficiată de un sobor de șapte preoți. După miezul nopții programul liturgic a continuat cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în cadrul căreia mulțime de credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine. La finalul slujbei, toți cei prezenți au putut să se închine sfintelor moaşte ale Sfântului Efrem, cât şi epitrahilului acestuia, aşezate în mijlocul bisericii, într-un baldachin special amenajat, a declarat părintele duhovnic Visarion Pașca.

Sfântul Efrem cel Nou, ocrotitorul capelei Școlii gimnaziale „Ion Creangă”

Sfântul Efrem este îndrăgit și cinstit în mod deosebit și de colectivul de cadre didactice și elevi al Școlii gimnaziale „Ion Creangă” din municipiul Cluj-Napoca.  Sfântul este patronul spiritual al capelei amenajate în unitatea de învățământ.

Elevii și profesorii instituției au participat în ziua de prăznuire a sfântului la Sfânta Liturghie, săvârșită de un sobor de preoți, alături de părintele Petru Băgăcean, de la parohia „Sfânta Parascheva” din Gherla. Răspunsurile la strană au fost date de elevi alături de dascălii de religie, iar la final a fost săvârșită și o slujbă de parastas pentru ctitorii și dascălii școlii trecuți la cele veșnice, a declarat directorul unității școlare, Cristian Muntean.

Capela școlii gimnaziale „Ion Creangă“ din Cluj-Napoca a fost amenajată începând cu anul 2010 și sfințită de Înaltpreasfințitul Andrei, pe 14 noiembrie 2013. Locașul de rugăciune ce  poartă hramurile „Sfânta Filofteia”, „Sfântul Ioan Rusul” și „Sfântul Efrem cel Nou”  a fost realizată prin colaborarea școlii și a parohiei „Sfânta Parascheva” din Gherla.

Ultimele articole

Psaltirea – Catisma a șaisprezecea

Psaltirea – Catisma a șaisprezecea

PSALMUL 109 Al lui David 1. Zis‑a Domnul Domnului Meu: «Șezi de‑a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». 2. Toiagul puterii Tale Ți‑l va trimite Domnul din Sion, zicând: «Stăpânește în mijlocul vrăjmașilor Tăi. 3. Cu Tine este...

Daniel Turcea – „A respira veșnicia”

Daniel Turcea – „A respira veșnicia”

Despre poemele lui Daniel Ilie Turcea, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spunea că l-au „copleșit prin fidelitatea conținutului lor teologic ortodox, trăit însă cu o mare căldură interioară și cu o pătrundere uimitoare în adâncimea Tainei lui Dumnezeu, văzut ca...

Parohii năsăudene, în sărbătoare

Parohii năsăudene, în sărbătoare

În Postul Adormirii Maicii Domnului, credincioşii de pe valea superioară a Someşului Mare au avut posibilitatea de a se închina icoanei Maicii Domnului, adusă din Muzeul Mitropoliei Clujului în cele mai importante parohii ale Cercului pastoral-misionar Sângeorz Băi....

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...