Imnele bisericești aflate în cărțile de cult (Octoih, Triod, Penticostar, Mineie, Liturghier, Ceaslov etc.) sunt creații ale unor imnografi și melozi bisericești, începând din primele veacuri ale creștinismului. Producția cea mai bogată de imne începe după libertatea creștinismului (313) odată cu dezvoltarea artei și poeziei imnografice.

La început, imnul creștin a fost utilizat ca o armă apologetică de apărare și popularizare a învățăturii de credință creștină ortodoxă, pentru combaterea ereziilor. Inițial, manifestat în spațiul extraliturgic (procesiuni sau adunări publice), imnul a sfârșit prin înțelegerea lui decisă în arealul liturgic (în rânduiala diferitelor slujbe bisericești). În acest sens, imnele Sfântului Efrem Sirul cunosc un caracter apologetic, pe de o parte (fiind îndreptate împotriva gnosticilor și arienilor), iar pe de altă parte, cunosc un caracter profund doxologic de întărire a învățăturii de credință creștină.

Din sinaxarul Mineiului de pe luna ianuarie aflăm că era sirian de origine, născut la Nisibi, în anul 306, în Mesopotamia, într-o familie de creștini, care de mic copil i-a insuflat dragostea față de Dumnezeu și față de oameni. A învățat carte la școala din localitatea natală, iar când perșii au ocupat cetatea, s-a mutat la Edesa, unde mai târziu va înființa o școală teologică.

Încă din copilărie a dovedit o reală vocație pentru viața ascetică și contemplativă. Deși tânăr, este îmbrăcat în haina monahală, iar apoi este hirotonit diacon de către episcopul Iacob din Nisibi. Viețile Sfinților ne relatează că era o fire sensibilă și pentru o faptă cât de mică, considerată neconformă cu legea morală, își făcea aspre mustrări de conștiință. Faima vieții sale, a sfințeniei și a înțelepciunii sale s-a răspândit cu timpul în tot Orientul. A murit în anul 379, Biserica aducându-i prinosul de cinstire în fiecare an la 28 ianuarie.

În Mineiul de pe luna ianuarie sunt elogiate meritele sale de imnolog, fiind numit „dascăl al luminii”, „stâlp al Bisericii”, „harfa Sfântului Duh”, „comoară a înțelepciunii”, „dulce cuvântătorul”, „organ plin de melodie a Duhului”, „lumină duhovnicească”, iar Sinaxarul canonului îi aduce laudă: „Căruia zice-se că i s-a vărsat «dar» de la Dumnezeu, prin care scriind multe scripturi pline de umilință și cu acelea a îndreptat pe mulți spre faptele cele bune”.

Opera Sfântului Efrem Sirul este vastă și bogată, cuprinzând scrieri exegetice, apologetice, dogmatice, morale, ascetice și imnografice. Se cuvine a remarca faptul că Sfântul Efrem a participat la primul Sinod ecumenic – Niceea 325 – unde își consacră o bună parte a creației combaterii ereziei gnostice, mai ales că reprezentanții acesteia foloseau cântarea ca element propagandistic. Este considerat autor a peste 80 de imnuri în cinstea Sfintei Fecioarei Maria, peste 27 de imnuri închinate Nașterii Domnului, peste 50 de imnuri despre Biserică și împotriva învățăturilor greșite, despre dreapta credință, precum și numeroase rugăciuni de o mare frumusețe, intrate în cultul Bisericii Ortodoxe.

Prin imnografie, Sfântul Efrem Sirul urmărea întărirea dreptei credințe contra ereziilor din vremea sa, iar imnele lui erau ca niște poeme cântate sau citite în adunări, cu întrebări și răspunsuri, care l-au făcut vestit și numit „harfa Duhului Sfânt”.

În afara operei sale s-a nevoit și în viața monahală, respectând cu sfințenie canonul lepădării de sine și pravila călugărească, fiind exemplu de trăitor în Hristos, de postitor și anahoret. Pentru aceasta, o parte din imnele sale și psalmii de pocăință au intrat în rânduiala Triodului, respectiv în Canonul Sfântului Andrei Cretanul și în Vecernia din Liturhia Darurilor mai înainte sfințite. Însă, cea mai cunoscută dintre imnele și rugăciunile Postului Mare din creația sa este rugăciunea Sfântului Efrem Sirul „Doamne și Stăpânul vieții mele”, adevărată capodoperă a literaturii vechi patristice, cu admirabile pasaje pline de încărcătură duhovnicească și model de viețuire creștină. Rugăciunea Sfântului Efrem reprezintă o invocare concisă și bine structurată a ansamblului vieții duhovnicești propuse de învățătura de credință creștină ortodoxă. Exprimând cererile rugăciunii în relația păcat-virtute, Sfântul Efrem ne descoperă modul de viețuire comun și posibil de înfăptuit astăzi, pentru întărirea noastră în harul lui Dumnezeu, ca fii mărturisitori și drept slăvitori ai Săi.

Să-l invocăm așadar, pe Sfântul Efrem prin propriul său imn de smerenie, psalm de umilință și milostivire sinceră pentru toți:

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie).

Iar duhul curăției, al gândului curat, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale. (o metanie).

Așa, Doamne, Împărate, dă-mi să-mi văd căderile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin (o metanie).

Bibliografie

BRANIȘTE, ENE, Liturgica generală, Ed. I.B.M.B.O.R. București, 1993

MAKARIOS, SIMONOPETRITUL, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, trad. diac. Ioan Ică Jr., Deisis, Sibiu, 2000

VASILE, VASILE, Istoria Muzicii Bizantine, Interprint 1997

STANCIU, VASILE, Sfântul Efrem Sirul. Câteva considerații privind viața și opera poetică, în Studia UBB Theologia Ortodoxă, nr. 1-2/1992, pg. 157-162

VINTILESCU, PETRU, Poezia imnografică, Ed. Renașterea, 2005

Pr. Gavril Vârva * În revista Renașterea, nr. 1, ian./2007, p. 8. 246