Sfântul Gheorghe, ocrotitorul spiritual al Forțelor Terestre, sărbătorit în Garnizoanele Bistrița și Prundu Bârgăului

de | apr. 23, 2021

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul spiritual al Forțelor Terestre Române, vineri, 23 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a participat la ceremoniile religioase și militare organizate în Garnizoanele Bistrița și Prundu Bârgăului.

De la ora 9:00, la sediul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de Te Deum și le-a adresat militarilor un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a subliniat importanța zilei și a patronului spiritual al Armatei Române, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Alături de ierarh, la ceremonialul religios au fost prezenți preotul militar Cristian Marțian, din Garnizoana Bistrița, secretarul de cabinet al episcopului, diac. Sergiu-Iustin Pop, secretarul Protopopiatului Bistrița, pr. Emanuel Vidican, oficialități locale și județene, personalul militar, precum și cadre militare în rezervă și retragere.

În continuare, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările realizate în ultima perioadă la Biserica militară din Garnizioana Prundu Bârgăului. Apoi, la altarul de vară din curtea unității militare, ierarhul, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, explicându-le celor prezenți că Sfântul Gheorghe ne este model, iar noi suntem chemați cu toții să-L mărturisim pe Hristos prin viața noastră.

 

La finalul Liturghiei, ierarhul a sfințit o troiţă ridicată în proximitatea bisericii garnizoanei, la inițiativa locotenent-colonelului Ştefan-Francisc Bara, comandantul Batalionului 817 Artilerie „Petru Rareș” din Prundu Bârgăului. Troița a fost realizată în cinstea și onoarea tuturor militarilor care au servit patria în cadrul unității militare.

În semn de apreciere și respect, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom pe preotul militar Ovidiu Halas, din Garnizoana Prundu Bârgăului. De asemenea, comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița, col. Cornel-Traian Scurt, i-a conferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar comandantului Garnizoanei Prundu Bârgăului, lt. col. Ștefan-Francisc Bara, Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”.

Evenimentele prilejuite de Ziua Forțelor Terestre, marcate în ziua de prăznuire a Sfântului Gheorghe, patronul spiritual şi ocrotitorul acestei categorii de forţe din cadrul armatei, au fost organizate cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența militarilor, a oficialităților locale și județene, precum și a localnicilor din zonă.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Andrei Herghelegiu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Manifestări anti-avort organizate de tinerii creştini din Baia Mare

Manifestări anti-avort organizate de tinerii creştini din Baia Mare

Mai multe manifestări organizate sub genericul „Provita” vor avea loc în luna martie, la Baia Mare, la iniţiativa Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene. Astfel, pe 29 februarie, între orele 18.00 – 19.00, la Biblioteca Judeţeană „Petre...

Târnosirea bisericii românești din Jönköping, Suedia

Târnosirea bisericii românești din Jönköping, Suedia

Duminică, 28 februarie 2016, a avut loc sfințirea bisericii cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul de la Voroneț și Paisie de la Neamț” din orașul Jönköping, Suedia. Slujba de târnosire a bisericii a fost săvârșită de către...

Slujire Arhierească la Parohia Gârbou, Episcopia Sălajului

Slujire Arhierească la Parohia Gârbou, Episcopia Sălajului

Duminică, 28 februarie 2016, biserica din Parohia Gârbou, Protopopiatul Jibou, a îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, credincioșii și fiii satului au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, Chiriarhul locului, cu prilejul...