Sfântul Haralambie, cinstit în parohia bistrițeană Sebiș

de | feb. 10, 2016

Biserica Ortodoxă a cinstit şi pomenit pe 10 februarie, pe Sfântul Mucenic Haralambie, mărturisitor al lui Hristos, cunoscut ca izbăvitor de ciumă şi de foamete, apărător al oamenilor, animalelor şi a țarinilor.

Credincioşii parohiei bistrițene Sebiş, de la poalele muntelui Călimani, sărbătoresc cu mare cinste an de an pe acest mare sfânt şi făcător de minuni. Dis de dimineaţă, cu mic cu mare, au mers la biserică unde au dus făină de grâu și de porumb dar şi sare, pentru a fi binecuvântate printr-o rugăciune specială, de preot. După slujbă, creștinii obișnuiesc să dea din această făină animalelor, dar și să o folosească în bucatele pe care le prepară în casă pentru sănătatea lor, dar și a animalelor pe care le au în grijă.

Părintele paroh Ciprian Frăţilă a declarat pentru radio Renașterea: „Astăzi în Sebiş a fost sărbătoare mare, pentru noi cei de aici, pentru că pentru sătenii de aici cinstirea Sf. Haralambie este una specială. Pentru că Sebişul este o zonă de munte, cu oameni gospodari, care se ocupă cu creşterea animalelor, Sf. Haralambie este considerat în această zonă protectorul oamenilor şi al animalelor. El este cel care ne ajută în primejdii şi ispite, ferindu-ne totodată de boli necruţătoare, ocrotind în acelaşi timp şi animalele de boli. Alături de un sobor de preoţi şi sute de credincioşi care au participat la sărbătorirea acestui mare Sfânt Mucenic, am săvârşit astăzi Acatistul Sfântului Haralambie, Sfânta Liturghie, Sfinţirea Apei, Taina Sf. Maslu şi am binecuvântat prin rugăciuni speciale, ofrandele aduse de credincioşi. Nădejduim că Sfântul Haralambie a ascultat rugăciunile noastre şi ne va trimite prin mijlocirile sale binecuvântarea lui Dumnezeu, peste noi şi peste cele din cuprinsul caselor noastre”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.