Sfântul Haralambie, sărbătorit în mod deosebit în parohia bistrițeană Sebiș

de | feb. 11, 2018

Creștinii ortodocși l-au sărbătorit sâmbătă, 10 februarie 2018, pe Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magneziei, din Asia Mică. Sfântul Haralambie a trăit în secolul al III-lea și este considerat vindecător al unor boli grave, și ocrotitorul culturilor agricole. În așezările de munte, în această zi oamenii aduc la biserică făină și sare pentru a fi binecuvântate. Apoi sunt date animalelor din gospodărie pentru a fi sănătoase tot anul.

Un astfel de obicei se păstrează încă la poalele Munților Călimani, în parohia bistrițeană Sebiș. Aici, an de an, Sfântul Haralambie este prăznuit cu evlavie, fiind considerat de credincioși drept unul dintre protectorii lor și al animalelor din gospodărie.

„În această zi, oamenii au adus la biserică făină, grăunţe de porumb, tărâţe, ulei, grâu şi sare, pentru a fi binecuvântate de preoți. După primirea binecuvântării, acestea se dau ca hrană animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul. O parte din acestea se păstrează cu mare cinste, în loc curat, folosindu-se ca leac de tămăduire pentru eventualele boli ale acestora. Anul acesta, în mijlocul credincioşilor din Sebiş, a fost prezent, cu binecuvântarea, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, părintele secretar eparhial, Arhim. Benedict Vesa care, înconjurat de un sobor de preoţi, a oficiat  Acatistul Sfântului Mare Mucenic Haralambie, Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu”, după cum am aflat de la părintele paroh Ciprian Frăţilă .

Localitatea Sebiș, formată doar din credincioși de confesiune ortodoxă, este una foarte vie și activă. Aici locuiesc aproximativ 300 de familii, iar numărul credincioșilor crește de la un an la altul, deoarece natalitatea este una foarte ridicată.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...