Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei – „o întrupare a duminicii printre noi”

de | nov. 30, 2020 | Documentare

Pe 16 iunie 1873, într-o după masă de sâmbătă, adormea în Domnul în reşedinţa sa din Sibiu, marele arhiepiscop şi mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria, Andrei Baron de Şaguna. Nu păşise decât pe cea de-a 65-a treaptă a vieţii pământeşti, însă sfârşitul îi fusese grăbit, conform fişei medicale, de o combinaţie de probleme cardiace, ateroscleroză şi extenuare. Plâns de întreaga societate transilvană, încărcat cu elogii de demnitarii statului austro-ungar şi de împăratul Franz Joseph de la Viena, mitropolitul a fost condus cu modestia cerută prin testament pe Calea Dumbrăvii şi coborât în glia Răşinarilor, lângă streaşina bisericii mari a acestei localităţi de români harnici şi darnici, din care au odrăslit Octavian Goga şi Emil Cioran. Va străjui de aici iubita-i naţiune şi biserică până în toamna lui 2011, când, în urma consacrării lui în galeria Sfinţilor Români de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost adus într-o frumoasă procesiune în burgul sibian şi adăpostit spre cinstire în Catedrala-i frumoasă, pe care deşi o dorise şi plănuise, nu a apucat să o şi ridice[1].

Aidoma impozantului edificiu eclesial românesc, dintre zidurile cetăţii săseşti, Andrei Şaguna a fost şi rămâne un simbol al demnităţii româneşti într-o Transilvanie, care până la venirea lui fusese dominată de trei naţiuni politice – ungurii, saşii şi secuii – care refuzaseră, în mod repetat, să-i recunoască naţiunii române dreptul la o existenţă fraternă, leguită şi egală, nu tolerată şi subordonată. Majoritatea covârşitoare a istoricilor şi cercetătorilor care s-au aplecat asupra vieţii şi activităţii sale au arătat că orice evaluare a locului mitropolitului Şaguna în dezvoltarea istorică a românilor ardeleni este indisolubil legată de toate palierele esenţiale ale umanului: spiritual-bisericesc, social-politic şi cultural-naţional. Pe scurt, orice istorie a Transilvaniei secolului al 19-lea nu poate fi scrisă fără a se aminti numele lui Şaguna.

Dar ce relevanţă poate avea această observaţie într-o lume care pare că nu mai e interesată de adevăratele valori ale spiritului, ale culturii, ale divino-umanului, ale firescului şi bunului simţ până la urmă? Pseudo-cultura, parvenitismul, şmecheria, hoția, kitschul, grobianul ura și dezbinarea par a fi pus stăpânire pe societatea românească contemporană, având uneori chiar neobrăzarea că prezintă actualitatea ca pe o continuare a ceea ce existase şi în trecut!?! Şi totuşi! Viața și opera Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna ne demonstrează că neamul acesta a născut şi caractere care au pus înaintea oricărui interes personal şi partinic, interesul şi bunăstarea comunităţii, a naţiunii, a bisericii, într-un cuvânt a valorilor perene şi adevărate.

Născut în nord-estul Ungariei, în Mişcolţ dintr-o familie de negustori macedo-români la 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809 (stil nou), Anastasiu Şaguna a avut parte de o educaţie aleasă începând de acasă, trecând prin gimnaziul piarist, continuând cu studii de drept şi filosofie la Universitatea din Pesta şi desăvârşindu-se cu cele teologice în Seminarul de la Vârşeţ. Crescut în această ambianţă cosmopolită a Pestei şi în mediul provincial bănăţean de la începutul secolului XIX, Şaguna va da dovadă pe întreg parcursul vieţii de o deschidere culturală remarcabilă, bogatul său orizont fiind îmbogăţit prin călătoriile, prieteniile şi slujirile sale ulterioare din cadrul Mitropoliei Carloviţului. Operele sale livreşti, dar mai ales corespondenţa sa – din care au fost publicate până acum 10 volume la Cluj-Napoca și Sibiu – ni-l descoperă în deplina sa anvergură de ierarh cărturar şi abil diplomat, cu un caracter poliglot (vorbea şi scria în româneşte, maghiară, germană şi sârbeşte, la care se adaugă cele două limbi clasice: greaca şi latina).  

Privind viaţa şi activitatea sa desfăşurată pe diferite planuri – eclesial, social, politic, naţional, educațional și cultural – vom observa că Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna a început şi dus la bun sfârşit o veritabilă acţiune de renaştere bisericească a Ortodoxiei transilvănene. Urcat în scaunul episcopal ortodox al Ardealului, în primăvara anului 1848, Şaguna lansa strategia sa pastorală afirmând: „se cere de la mine, ca prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diecesei noastre transilvane, şi ca reînvierea aceasta să corespundă trebuinţei bisericei, mântuirei poporului şi spiritului timpului”[2]. Pentru ducerea la îndeplinire a ţelului său, ierarhul Andrei a întreprins numeroase acţiuni, din sânul cărora nu au lipsit o rodnică activitate politică, o jertfelnică acţiune de organizare şi reorganizare a sistemului şcolar, de pe lângă parohiile întregii sale eparhii (circa 900), o rectitorire a seminarului teologico-pedagogic de la Sibiu, cu menirea de-a forma viitori preoţi şi dascăli bine pregătiţi, care să facă faţă provocărilor sociale, naţionale şi confesionale ale vremii, o continuă slujire liturgică şi iniţiativă pastorală, menită să resusciteze viaţa social-culturală a parohiilor şi credincioşilor ortodocşi, aduşi în pragul epuizării din pricina prigoanelor antiortodoxe şi prouniate ale Casei de Habsburg, şi nu în ultimul rând, o activitate publicistică şi editorială enormă pentru acea perioadă, prin publicarea şi editarea ziarului „Telegraful Român” – cel mai vechi periodic românesc care a apărut de la 1 ianuarie 1853 până în prezent neîntrerupt –, a tuturor cărților de cult sau liturgice, precum şi a numeroase lucrări și manuale teologice, istorice, literare şi pedagogice, o realizare remarcabilă rămânând peste veacuri Sfânta Scriptură, publicată între 1856-1858, și intrată în istoria culturii române drept „Biblia lui Șaguna”.  

Situat în fruntea mişcării naţionale a românilor din Transilvania, Şaguna nu a urmărit o carieră politică, ci a condus treburile naţiunii în conformitate cu căile tradiţionale ale predecesorilor săi. Arhivele vieneze, budapestane şi ardelene conţin nenumărate dovezi ale prestigiului şi trecerii de care s-a bucurat în faţa Curţii imperiale, dar şi a faptului că episcopul ortodox ardelean, din umilit şi prigonit, cum era înainte de paşoptism, devenise o voce românească respectată în cancelaria vieneză. Această anvergură politică nu o va mai egala niciun ierarh român. Dar succesele şi contribuţiile şaguniene, cele mai de durată, la dezvoltarea istorică românească se găsesc în activităţile sale bisericeşti. Prin restaurarea scaunului mitropolitan al Ardealului în 24 decembrie 1864, desfiinţat prin trecerea la unirea cu Roma în 1700 a unei părţi a clerului ortodox transilvănean, şi organizarea mitropoliei pe bazele constituţionale ale Statutului Organic, Ortodoxia transilvană recăpăta dimensiunea sa sinodală devenind, prin antrenarea tuturor membrilor bisericii în gestiunea şi conducerea treburilor acesteia, bastionul de rezistenţă în faţa tendinţelor de uniformizare şi omogenizare a politicii de maghiarizare promovate de către guvernele ungare după naşterea Monarhiei dualiste în anul 1867. Astfel, prin întreaga sa activitate organizatorică, politică şi culturală, Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna a făcut din Biserica Ortodoxă a românilor din Austro-Ungaria o forţă socială mai activă decât fusese vreodată, înzestrând-o cu instituţii puternice şi reglementând participarea laicilor în organizarea şi funcţionarea ei la toate nivelele, făcându-o în felul acesta mai răspunzătoare la nevoile şi dorinţele masei credincioşilor. Toate împlinirile sale principale au fost îndreptate spre realizarea armoniei dintre spiritualitatea lăuntrică a Ortodoxiei, care transformă ontologic viaţa omului, din interior schimbându-i inima şi mintea prin lucrarea Duhului Sfânt şi formele exterioare ale organizării sociale, care au menirea să satisfacă năzuinţele imediate ale unei naţiuni către progres politic, economic şi cultural.

Dintre mulţii cărturari care s-au străduit să portretizeze viaţa şi epoca mitropolitului prăznuit astăzi, consider că Lucian Blaga este cel care sintetizează şi caracterizează cel mai plenar pe omul şi ierarhul Andrei Şaguna. Privindu-l din perspectiva sentimentului religios-sărbătoresc colectiv al românilor ardeleni, filosoful afirma că „el a fost întruparea duminecii printre noi”[3].


[1] Johann Schneider, Ecleziologia organică a mitropolitului Andrei Şaguna şi fundamentele ei biblice, canonice şi moderne, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008; Mircea Păcurariu, O viaţă dăruită Bisericii şi Neamului. Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiana, Sibiu, 2012; Keith Hitchins, Ortodoxie şi Naţionalitate. Andrei Şaguna şi românii din Transilvania 1846-1873, traducere pr. prof. dr. Aurel Jivi, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2016; Mircea-Gheorghe Abrudan, Ortodoxie şi Luteranism în Transilvania între Revoluţia Paşoptistă şi Marea Unire. Evoluţie istorică şi relaţii confesionale, Ed. Andreiana/Presa Universitară Clujeană, Sibiu/Cluj-Napoca, 2015; Voichița Bițu, Bogdan Andriescu, Andrei Șaguna (1808-1873). Biobibliografie, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Andreiana/Ed. Armanis, Sibiu, 2012.

[2] Mitropolitul Andrei Șaguna, Texte alese, selecție realizată de pr. Mircea Păcurariu, pr. Constantin Necula, Paul Brusanowski, Ed. Andreiana, Sibiu, 2010, p. 11.

[3] Lucian Blaga, Izvoade, ediția a 3-a, Ed. Humanitas, București, 2011, p. 197.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/mirceabrudan/" target="_self">Dr. Mircea Gheorghe Abrudan</a>

Dr. Mircea Gheorghe Abrudan

Cercetător științific III dr. la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

În această săptămână, proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită pe domeniul poetului Octavian Goga de la Ciucea, pentru a descoperi frumoasa poveste a bisericii de lemn din Gălpâia, găzduită de complexul muzeal de aici. Istoricul bisericii...

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare...

Mai multe din Documentare
Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

În această săptămână, proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită pe domeniul poetului Octavian Goga de la Ciucea, pentru a descoperi frumoasa poveste a bisericii de lemn din Gălpâia, găzduită de complexul muzeal de aici. Istoricul bisericii...

AUDIO  Biserica de lemn din Gârbău Dejului

AUDIO Biserica de lemn din Gârbău Dejului

În ediția din această săptămână a rubricii „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invităm printre dealurile domoale din jurul Dejului, pentru a descoperi o biserică veche, aparent modestă, dar fermecătoare. Este vorba de biserica de lemn din Gârbău...

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

Unul din monumentele istorice din lemn care se remarcă prin frumusețea și starea de conservare bună în care se găsește este Biserica din Bica, județul Cluj. Ea își dezvăluie încă de la intrare vârsta, prin inscripţia în chirilică de pe portalul intrării, care ne spune...

Vechi biserici de lemn călătoare din județul Cluj

Vechi biserici de lemn călătoare din județul Cluj

Fascinanta poveste a unor biserici de lemn, monument istoric, care au călătorit cu multe popasuri până în locul unde se găsesc în prezent stârnește interes celor pasionați de aceste valori de patrimoniu. Fenomenul mutării unor biserici de lemn vechi dintr-un sat în...

Cele șapte Sinoade, pilonii credinței ortodoxe

Cele șapte Sinoade, pilonii credinței ortodoxe

Suntem la începutul secolului al IV-lea. În 312. Împăratul Constantin traversează Franța cu armata sa. Zărește pe cer, ca proiectat în fața soarelui, o cruce luminoasă pe care stă scris: „Prin acest semn vei învinge”. Iese învingător. Ca urmare a acestei viziuni și a...