Sfântul Ierarh Nicolae, cinstit la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | dec. 6, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 27-a după Rusalii, 6 decembrie 2020, zi în care este prăznuit și Sfântul Ierarh Nicolae, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Moș Nicolae, cel bun și darnic, este înaintemergătorul lui Moș Crăciun”.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Adrian Hodoroga, pe seama Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Slujba a fost oficiată în fața Catedralei din Piața „Avram Iancu”, în prezența a numeroși clujeni, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, au fost înălțate rugăciuni pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Panaghiotis Bolfă și Teodor Tomescu

Ultimele articole

Mitropolitul Andrei împlinește 72 de ani | Aniversare

Mitropolitul Andrei împlinește 72 de ani | Aniversare

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împlinește astăzi, 24 ianuarie 2021, vârsta de 72 de ani. Scurtă biografie Înaltpreasfințitul Părinte Andrei (Ioan Andreicuț) s-a...