Sfântul Ierarh Nicolae – Hramul istoric al Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc

de | dec. 6, 2022

Marți, 6 decembrie 2022, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc, cu prilejul hramului istoric.

Catedrala a fost construită între anii 1929-1936 și a fost târnosită de vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, în data de 8 noiembrie 1936.

Răspunsurile la strană au fost date de către corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale. La chinonic, grupul „Flori Toplițene”, conduși de doamna profesoară Livia Harpa, și un grup de copii și credincioși din Parohia Livezi au interpretat mai multe colinde.

În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Părintele Mitropolit Andrei le-a vorbit celor prezenți despre „Sfântul Ierarh Nicolae – Sfântul Darurilor”.

„Faptele bune, filantropia creștină și dărnicia noastră, toate acestea ne pot salva din focul iadului. Însă cu o singură condiție, ca faptele noastre bune să fie făcute cu inimă largă și să ne bucurăm că și alții care au parte de dărnicia noastră pot să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.

 

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc și a oferit Crucea Eparhială pentru mireni doamnei preotese Florentina-Camelia Cața din Parohia Târgu Secuiesc II, mamă a opt copii, și doamnei profesoare Livia Harpa, dirijoarea grupului „Flori Toplițene” din Municipiul Toplița. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit în dar cărți de rugăciuni copiilor care au înfrumusețat prin colind sărbătoarea de astăzi.

La slujbă au fost prezenți conducătorii instituțiilor civile și militare din Miercurea Ciuc, precum și numeroși credincioși. Credincioșii prezenți s-au putut închina la o părticică din mâna Sfântului Ierarh Nicolae, care a fost așezată într-o raclă în Catedrala Episcopală încă din ajunul sărbătorii.

Mai multe fotografii AICI

Sursă text și foto: Arhid. Alexandru Moroianu / Episcopia Covasnei și Harghitei

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA