Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, prăznuit în localitatea natală

de | apr. 14, 2021

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, miercuri, 14 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Gledin, localitatea natală a Sfântului Pahomie.

Cu prilejul hramului, în biserica parohială din localitate, Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul. Din sobor au făcut parte: protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ioan Titieni, precum și alți preoți invitați.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind pe tema „Sfântul Pahomie de la Gledin și «școala sfințeniei»”. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi ca tot ce fac să facă ca pentru Dumnezeu.

 

Slujba a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența localnicilor și a oficialităților locale.

Parohia Ortodoxă Gledin este păstorită de preotul paroh Ioan Titieni, care desfășoară mai multe activități culturale și social-filantropice, printre care amintim: Concursul regional de creație literară și interpretare „Sfântul Pahomie de la Gledin”, ajuns la a VIII-a ediție, precum și construirea Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana”, aflat în proximitatea bisericii, care a fost sfințit la data de 14 aprilie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, s-a născut în satul Gledin, comuna Monor (județul Bistrița-Năsăud), în anul 1674. A intrat de tânăr ca frate la Mănăstirea Neamţ, apoi l-a cunoscut la Lavra Pecerska pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, căruia i-a devenit ucenic. În 1706 s-a întors la Mănăstirea Neamţ, alegând ulterior sihăstria într-o pădure din munţi. A păstorit Episcopia Romanului. Întors la Lavra Pecerska, a murit în 14 aprilie 1724, după ce a îmbrăcat marea schimă. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la data de 14 aprilie 2007, la propunerea Mitropolitului Bartolomeu Anania. Mai multe detalii despre viața sfântului AICI.

Mai multe fotografii AICI

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din localitatea Teaca, județul...

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Buna Vestire” din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului...