Sfântul Ioan Botezătorul în icoanele românești pe sticlă din Transilvania

de Eseu

Considerat ca precursor al Mântuitorului, Sfântul Ioan Botezătorul este cunoscut din cuprinsul Sfintelor Evanghelii. A fost fiul preotului Zaharia și a Elisabetei ce era verișoară cu Sfânta Fecioară Maria. În cuprinsul săptămânii, ziua de marți îi este destinată lui, de asemenea Biserica îl prăznuiește a doua zi după Bobotează, pe data de 7 ianuarie, la 29 august, când se face pomenire de martiriul său, și la 24 iunie când întreaga creștinătate îi sărbătorește nașterea sa minunată[1]. De asemenea, creștinii ortodocși sărbătoresc prima și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul pe 24 februarie, iar cea de-a treia aflare a capului său este cinstită în ziua de 25 mai.

Reprezentările Sfântului Ioan Înaintemergătorul Domnului sunt multiple și diverse în aria iconografică răsăriteană, cu toate acestea în icoanele pe sticlă din Transilvania ele ocupă un număr, tot la fel de semnificativ de reprezentări, dintre acestea amintim: Ioan copil cu mielul, Iisus cu Ioan (copii), Nașterea Sfântului Ioan, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Botezul Domnului, Deisis, Hristos Pantocrator, Judecata de Apoi și foarte rar în icoanele cu Maica Domnului cu Pruncul.

În această prezentare vom rămâne doar la câteva exemple. Nașterea Sfântului Ioan apare în puține icoane, se cunoaștea doar o schemă compozițională tributară icoanelor pe lemn și transpusă pe sticlă, ea se găsește în Școala de la Laz. În acest tip iconografic sunt pictați părinții Sfântului Ioan, Proorocul Zaharia și soția sa Elisabeta. Ea susține pe brațele sale pruncul, în vreme ce Profetul este evocat, ținând tăblița pe care va scrie numele noului născut, în ziua a opta. Elementele de recuzită descriu plastic detaliile unui interior de casă.

O altă icoană a cărui autor este Ilie Poienaru, de la începutul secolului al XX-lea, aduce transformări temei, pictând și alte două femei în ambianța scenei biblice[2]. Elisabeta apare cu mâinile întinse spre prunc, iar Zaharia are o mână pe piept și cealaltă ridicată, în semn de uimire.

 

Sfântul Ioan Botezătorul în icoanele românești pe sticlă din Transilvania

Ilie Poienaru, Nașterea Sfântul Ioan Botezătorul, tempera pe sticlă, sec. al XX-lea, Museikon, Muzeul Național al Unirii, Alba-Iulia

Cea mai cunoscută icoană a Sfântului Ioan Înaintemergătorul, așa cum o recunoaștem este cea a Proorocului redat în picioare, în pustiu, având Sfânta Cruce în mâna stângă și cu cea dreaptă binecuvântând[3].

O reprezentare similară, având aceleași elemente definitorii, din punct de vedere tipologic este și cea provenită din Poiana Sibiului, aflată în colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei de la Cluj-Napoca. Ea este de factură tradițională și este, tot de secol al XIX-lea.

Profetul apare înfățișat în veșmântul său din păr de cămilă, purtând totodată și Sfânta Cruce. În jurul său câțiva copaci (doi de o parte și doi de cealaltă) și o secure alături de o lopată ne aduc aminte de profeția sa: iată, securea stă la rădăcina pomilor, și tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc (Matei, 3, 10).

În partea superioară cerurile prea înalte ni-L arată pe Hristos blagoslovind cu ambele mâini, pe un fond de aur.[4] Coloritul expresiv este dominat de acordul dintre vede și albastru. Chipul Sfântului în contrast cu restul lucrării este luminos, redat cu alb și cu accente suave de roșu stins, totodată mîinile și picioarele sunt pictate în nuanțe deschise, luminoase. Hlamida Sfântului e zugrăvită în roșu închis. Desenul cu specificitatea sa de liniaritate conturează cu regularitate formele, dând prețiozitate ansamblului.

Chenarul ce încadrează figura Sfântului Înaintemergător se remarcă printr-un ritm sacadat alcătuit din flori și frunze pe un fond alb, având aspectul unei benzi asemenea unei rame[5].

Sfântul Ioan Botezătorul în icoanele românești pe sticlă din Transilvania

Sfântul Ioan Botezătorul, tempera pe sticlă, sec. al XIX-lea, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca

O altă temă iconografică inspirată din Noul Testament îi înfăţişează pe Iisus şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, copii[6]. Primul ţine mielul în braţe, cel de-al doilea o coroană sau un glob (simbolul întregii lumi). Chipurile lor sunt asemănătoare, fiecare purtând câte un veşmânt simplu, detaliu ce poate fi vizualizat pe umărul fiecăruia. Ei sunt înconjuraţi de o ghirlandă din flori mari, roşii şi albe, precum şi de nori. Între ei se află o floare pictată în culoarea roșie. De menționat atitudinea de ataşament profund a lui Ioan Botezătorul, care ţine mielul strâns la piept, foarte aproape de obraz. Icoana se numește Iisus și Ioan copii  sau Ioan cu mielul și datează din secolul al XX-lea. Ea se află la Muzeul Țăranului Român din capitală.

 

Sfântul Ioan Botezătorul în icoanele românești pe sticlă din Transilvania

Iisus și Ioan copii (Ioan cu mielul), tempera pe sticlă, sec. al XX-lea, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Bucureşti

La final, reținem faptul că iconografia Sfântului Ioan s-a diversificat, putândui-se atribui fiecărui centru de pictură pe sticlă una sau două teme de referință.

Din Școala de la Laz provine tema Nașterii sale, Iisus și Ioan cu mielul aparțin Niculei, Tăierea capului său este întâlnită și în reprezentările din Șcheii Brașovului, la Laz, în Făgăraș, Sfântul redat în pustie este specific Mărginimii Sibiului și Lancrămului. Tot din aria Sibiului, Săliște sau Poiana Sibiului provine și icoana ce ni-l arată binecuvântând și susținându-și propriul cap într-o tipsie. Acest tip iconografic apare cu precădere în icoanele pe lemn de proveniență cretană.

Cinstirea sa prin icoane, prin rugăciuni și liturghie în ziua de mare prăznic ne prilejuiește o adevărată înălțare sufletească, mai cu seamă că, înainte ca poporul drept credincios să îl cinstească, Măntuitorul mărturisea despre el: „Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși, cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11, 11).


[1] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, București, 2003, p. 126.

[2] Teodora Roșca, Icoana pe sticlă din Transilvania sec. XVII-XX, Ed. Tradiții clujene, Cluj-Napoca, 2010, p. 116.

[3] Remarcabilă este icoana care aparține veacului al XIX-lea și este pictată de Zugrăvițele Morar din Săliște.

[4] Teodora Roșca, Icoana pe sticlă din Transilvania sec. XVII-XX, p. 117.

[5] http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Icoana-pe-sticla–Sfantul-Ioan Botezatorul&k=FA473CB720654B1DB7994CFA4D66F7DA, accesat 07 01. 2022.

[6] Teodora Roșca, Icoana pe sticlă din Transilvania sec. XVII-XX, p. 28.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Aspecte introductive De fiecare dată când Domnul vorbește despre judecată, în sufletele auditoriului își face loc parcă o ciudată tresărire. Culmea, deși există o adevărată apetență în rândurile anumitor categorii de credincioși pentru lecturile eshatologice. Însă, în...

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Invitații și „cina” cu Stăpânul

Invitații și „cina” cu Stăpânul

Aspecte introductive Capitolul al patrusprezecelea al relatării Sfântului Luca, în cadrul căreia este plasată pericopa evanghelică de astăzi, vine parcă să reia, în aceeași logică, însă pe baza altui studiu de caz, ideile enunțate în duminica precedentă. De această...