Sunt multe motivele pentru care Domnul Hristos l-a apreciat pe Sfântul Ioan Botezătorul, dar, în aceste vremuri de relativism, pe unul îl subliniem cu fermitate: credința lui puternică. Spune Mântuitorul: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 11).

În 24 iunie sărbătorim nașterea acestui bărbat mare. Troparul sărbătorii zice: „Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește”. Este subliniat aici modul minunat în care a venit pe lume acest Înaintemergător al Domnului.

Din pruncie a fost ascet și ne spune Sfântul Luca lucrul următor: „copilul creștea și se întărea cu duhul. Și a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel” (Luca 1, 80). S-a pregătit în această „școală” duhovnicească până când a venit ceasul mărturisirii sale. Atunci a ieșit la propovăduire în pustiul Iordanului și-i chema pe oameni la pocăință și-i boteza. Iar ei își mărturiseau păcatele. Ne spune Sfântul Ev. Matei că „erau botezați de către el în râul Iordanului, mărturisindu-și păcatele” (Matei 3, 6).

Îi îndemna să se întoarcă de la păcat la virtute și de la diavolul la Dumnezeu. Era botezul Vechiului Testament, botezul creștin urmând să-l întemeieze Hristos, dar era un botez al pocăinței care pregătea calea botezului creștin. Ioan stăruia prin învățătura sa: „Faceți deci roadă vrednică de pocăință” (Matei 3, 8).

Ce roadă? „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are, și cel ce are bucate să facă asemenea. Și au venit și vameșii să se boteze și i-au spus: Învățătorule, noi ce să facem? El le-a răspuns: nu faceți nimic mai mult peste ce vă este rânduit. Și îl întrebau și ostașii zicând: Dar noi ce să facem? Și le-a zis: să nu asupriți pe nimeni, nici să învinuiți pe nedrept și să fiți mulțumiți cu solda voastră” (Luca 3, 11-14). Aceste sfaturi tâlcuite în spiritul Noului Testament ar suna așa: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21).

Modul de a face misiune a Sfântului Ioan Botezătorul este unul plin de curaj, iar curajul acesta venea din credința lui. Spre deosebire de el, noi suntem diplomați și adeseori privim la fața omului. Ioan Botezătorul a rămas consecvent cu sine însuși și nu s-a sfiit să-i zică și regelui Irod, atunci când acesta s-a însurat cu soția fratelui său Filip: „Nu-ți este îngăduit să ții femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Acest mod categoric de a-și manifesta credința l-a dus la martiriu, la tăierea capului.

În cartea cu tâlcuirea Liturghiei, părintele Ștefan Anagnostopoulos dă multe exemple din viața de zi cu zi. Printre altele este vorba și de un grup de preoți arestați în revoluția bolșevică. În ultimă instanță au fost luați pe rând și întrebați: „Este ultima ta suflare. Spune, există Dumnezeu sau nu? Răspunsul sfinților preoți mucenici a fost neșovăielnic și categoric: Da, există Dumnezeu! Urmarea? Împușcătura și moartea”[1].

Mă opresc și la părintele mucenic Liviu Galaction Munteanu de la Cluj. Omul acesta titrat, bun preot, bun rector, bun profesor, bun misionar, și-a plătit credința și râvna cu moartea în temnița de la Aiud. A fost condamnat pentru programa de catehizare pe care a făcut-o dimpreună cu părintele Ioan Bunea, a primit ani grei de temniță, a fost tratat bestial și a murit la 8 martie 1961, fiind înmormântat pe „Râpa robilor” de la Aiud.

L-a mărturisit pe Domnul Hristos cu stăruință și fără de frică. Slujba lui și-a făcut-o deplin. Modelul lui, pentru preoți și pentru studenți a rămas unul de excepție. Cu acest cuvânt am plecat de la Sfântul Ioan Botezătorul, dar i-am pomenit și pe alți mucenici pentru că trăim într-o lume în care e nevoie de exemple care să ne scoată din comoditate și să ne facă să-L mărturisim pe Hristos cu viața și cu cuvântul. Lucrul acesta l-a proorocit și Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, despre fiul său: „Iar tu, pruncule, prooroc al celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului ca să pregătești căile Lui” (Luca 1, 76).

† ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

[1] Protopresbiter Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Sfintei Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, p. 284.